ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4153/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4153/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1836 din 21 decembrie 2009
pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5942/110/2009 a fost respinsă
acțiunea formulată de reclamanții
B.S. și B.R. în contradictoriu cu pârâtul
Municipiul Bacău prin Primar, constatând că cererea formulată de reclamanta B.R.
este neîntemeiată iar reclamantul B.S. nu are calitate procesuală civilă.
Pentru
a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin
cererea introdusă pe rolul aceste instanțe la data de 08 septembrie 2009, sub
nr.
5942/110/2009 reclamanții B.S. și B.R.
au chemat în judecată pe pârâtul
Primăria Municipiului Bacău prin
Primar, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va
pronunța să dispună obligarea pârâtului la a răspunde notificării din 25
noiembrie 2005, în sensul
emiterii dispoziției motivate de restituire în
natură a terenului de în suprafață de 132 mp, situat în intravilanul
Municipiului Bacău.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că
reclamanții sunt moștenitorii defunctul B.I.. care, în anul 1954, a devenit proprietarul terenului în suprafață de 522 mp,
pe care a edificat împreună cu reclamanta o
locuință. Prin Decretul nr. 182/1966, din acea suprafață de teren a fost
expropriată, în vederea ridicării unui bloc de locuințe, suprafața de 132 mp.
Deși a solicitat Primăriei Bacău restituirea în natură a acelui teren sau
acordarea de despăgubiri, pârâtul nu a soluționat notificarea cu respectarea
termenului imperativ prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001. Se solicită
instanței să se pronunțe pe fond cu
privire
la notificarea formulată, conform Deciziei nr. XX din 19 martie 2007,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
în interesul legii.
În
drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 02 decembrie 2009, instanța
a invocat din oficiu excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantului B.S.,
pe care a unit-o cu fondul conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând
probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Cu
privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B.S.
, instanța a reținut că, potrivit art. 26 alin.
(3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz,
dispoziția motivată de
respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată
de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a
cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al
entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la
comunicare. Prin persoană
îndreptățită, în
sensul legii, se înțelege persoana care se pretinde proprietar al bunurilor
preluate
abuziv și care, evident, a solicitat retrocedarea acestora sau
despăgubiri prin formularea unei notificări. Pentru identitate de rațiune, în
situația în care entitatea deținătoare nu a emis decizie/dispoziție de
restituire și se solicită obligarea acesteia pe cale judiciară, inclusiv prin
soluționarea de către instanță a notificării, în practica judiciară se admite
în mod unanim că are calitate procesuală activă tot persoana care a formulat
notificarea, deoarece doar ea poate invoca un prejudiciu prin nesoluționarea la
timp a notificării.
În
speță, notificarea a fost formulată doar de către reclamanta B.R., în nume
propriu, fără a preciza că acționează ca mandatar al fiului ei, reclamantul B.S..
Împrejurarea că acesta avea vocație la a formula notificare, fiind moștenitorul
defunctului B.I., nu-i conferă acestuia calitate procesuală activă în prezenta
cauză, aceasta fiind strâns legată și condiționată de calitatea de titular al
notificării prevăzute de lege.
Pe
cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale
active a reclamantului B.S. și a respins ca atare cererea formulată de acest
reclamant.
În
ceea ce privește cererea formulată de reclamanta B.R., instanța a
reținut că. prin notificarea înregistrată sub nr.
214 din 25 noiembrie 2005 la BEJ F.C.,
reclamanta
a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri stabilite
conform
standardelor internaționale de evaluare pentru suprafața de 132
mp teren, reprezentând diferența dintre suprafața de 522 mp teren înscris în
actul de vânzare - cumpărare din 20.04.1954 și suprafața de 390 mp deținuți în
prezent.
Pârâtul
nu a soluționat notificarea prin emiterea unei dispoziții motivate, însă la
solicitarea reclamantei, având în vedere Decizia
nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în
interesul legii, instanța a analizat notificarea pe fond.
Potrivit
art. 22, alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în
termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei legi persoana juridică deținătoare,
solicitând restituirea în
natură a imobilului. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G.
nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, data limită pentru depunerea
notificărilor fiind 14 februarie 2002.
În
speță, reclamanta a depus notificarea la executorul judecătoresc la data de
25 noiembrie 2009, depășind cu mult termenul
legal, iar pe de altă parte, prin cerere nu a solicitat
repunerea în
termen și nu a invocat împrejurări mai presus de voința ei care au împiedicat-o
să formuleze notificarea în termenul legal.
În
conformitate cu art. 22, alin. (5) din lege, nerespectarea termenului de 6 luni
prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita
în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Ca
atare, deși cererea de obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziții este
întemeiată în sine, pârâtul fiind în culpă, fiind îndrituită a se pronunța pe
fond, instanța a constatat că reclamanta a fost decăzută din dreptul de mai
solicita și de a obține măsuri reparatorii, astfel încât a fost respinsă
cererea ca neîntemeiată.
Prin
decizia civilă nr. 58 din 12 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a
dispus respingerea recursului promovat de reclamanții B.R. și B.S. împotriva
sentinței civile nr. 1836 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău
în dosarul nr. 5942/110/2009, ca nefondat.
În motivare, se arată că instanța a aplicat în mod greșit
dispozițiile procedurale
prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pronunțând
decăderea din termenul de
depunere a notificării fără a pune
în discuția părților această excepție. Pe fond, susțin
apelanții termenul de
depunere a notificării a fost respectat întrucât notificarea a fost depusă după
apariția Legii nr. 247/2005 care a prorogat termenul de depunere a notificării.
Curtea
a reținut că termenul de depunere a notificării prevăzut de art. 22 din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1999. republicată, este de 6 luni și
curge de la intrarea în vigoare a legii.
Acest
termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001.
Legea
nr. 247/2005 nu a mai prelungit termenul de depunere a notificării, cum greșit
susțin apelanții.
Este
adevărat că unitatea deținătoare a refuzat să răspundă la notificarea formulată
de contestatori, încălcând dispozițiile art. 215 din Legea 10/2001. Acest refuz
însă nu este un impediment legal pentru titularul notificării de a se adresa
instanței de judecată în vederea valorificării drepturilor recunoscute de legea
specială de reparații.
În
acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și
J
ustiție asupra recursului în interesul legii prin decizia nr. XX
din 19 martie 2007.
Analizând
pe fond cererea apelanților, în mod corect prima instanță a apreciat că
notificarea adresată unității deținătoare după apariția Legii nr. 247/2005 este
tardivă.
Această
notificare a fost formulată numai de contestatoarea B.R., care și-a justificat
în speță calitatea procesuală activă și nu și de fiul acesteia B.S. care nu a
formulat notificare.
În
raport de acestea, soluția dată de prima instanță a fost păstrată în tot în
baza art. 296 C. proc. civ., Curtea dispunând respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanții întemeiat pe dispozițiile art.
304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea
sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Instanța
a soluționat cauza cu încălcarea formelor legale prescrise de art. 105 alin.
(2) C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)
deoarece cazul de decădere din termenul de depunere a notificării prin
executorul judecătoresc nu a fost pus în discuția contradictorie a părților.
Practic,
tardivitatea nu a fost invocată nici de instanță din oficiu și nici de pârât
prin întâmpinare, instanța pronunțându-se asupra ei fără a fi pusă în discuția
contradictorie a părților, chestiune necorijată nici de instanța de apel, care
nici măcar nu a făcut referire la această problemă.
Instanța
de apel nu a arătat motivele pe care și-a sprijinit decizia în privința
tardivității reținute de instanța de fond și nici în privința lipsei calității
procesuale active a reclamantului B.S. (motiv de recurs prevăzut de art. 304
pct. 7 C. proc. civ.).
Instanța
de apel nu a motivat în nici un mod excepția de tardivitate și nici excepția
lipsei de calitate procesuală activă invocată din oficiu, care nu este
aplicabilă în cauză din moment ce între titularul dreptului și reclamant există
o perfectă identitate, calitatea sa de moștenitor fiind atestată prin
certificatul de moștenitor, așa cum dispune art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4
alin. (7) din cuprinsul Legii nr. 10/2001.
De
altfel, coindivizarii se reprezintă unii pe alții în materie de acte de conservare,
cererea formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv, având
un astfel de caracter așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în
decizia civilă nr. 6185 din 23 iunie 2006.
Termenul
de depunere a notificării a fost reținut greșit de instanța de apel (art. 304
pct. 9 C. proc. civ.) deoarece conform Legii nr. 247/2005 termenul de depunere
a notificării s-a prorogat succesiv.
Solicită
judecarea în lipsă.
Examinând
recursul declarat de reclamanți instanța reține următoarele:
Excepția
lipsei calității procesuale active a reclamantului B.S. a fost pusă în discuția
părților și a fost soluționată cu respectarea dispozițiilor legale în materie,
instanța reținând că acesta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, neputând fi considerat a avea vreo îndreptățire
deoarece nu a formulat notificare, situație în care neemiterea deciziei de
restituire nu este de natură a-l prejudicia în absența demersurilor inițiale de
restituire.
Faptul
că este succesorul defunctului B.I. și faptul că acțiunea în acordarea măsurilor
reparatorii are un caracter conservator, nu este de natură a acoperi
nevalorificarea dreptului la restituire prin formularea cererii de restituite,
deoarece conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele
moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III (din lege care reglementează procedura de restituire) profită ceilalți
moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de
restituire.
În
consecință, din moment ce notificarea a fost formulată doar de reclamanta B.R.
în nume propriu, reclamantul B.S. nu și-a valorificat vocația la restituire,
nefiind posibilă în afara dispozițiilor legale reprezentarea coindivizarilor,
instituție care operează în această materie numai în condițiile în care aceștia
și-au valorificat dreptul la restituire prin formularea notificării.
Sub
acest aspect decizia instanței de apel reține în esență că reclamantul B.S. nu
are calitate procesuală activă în absența notificării.
Prin
urmare decizia recurată în această privință este pronunțată cu respectarea
dispozițiilor legale incidente în cauză, motivul de recurs cu acest obiect
fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. fiind neîntemeiat.
În
schimb, procedeul instanței de fond, omologat prin decizia recurată de a se
pronunța direct în hotărârea judecătorească asupra excepției de tardivitate,
fără a fi fost invocată din oficiu de instanță ori incidental de partea adversă
și fără a fi fost pusă în discuția părților este de natură a afecta grav
regulile de esență ale procesului civil constând în oralitatea dezbaterilor și
contradictorialitatea lor, inserate în dispozițiile art. 85, art. 127, art. 129
alin. (4) și art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, de natură a-i produce recurentei B.R. o vătămare în
sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., aceasta neputându-și formula apărările
și a-și prezenta observațiile în legătură cu excepția reținută în pronunțare de
instanța de fond și confirmată de instanța de apel în aceeași manieră.
Față
de cele reținute, instanța reține că motivul de recurs fundamentat pe
dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizând modalitatea de invocare și
soluționare a excepției de tardivitate este întemeiat, instanța urmând a admite
recursul în temeiul art. 312 C. proc. civ., în aceste limite și a casa în parte
decizia recurată, în sensul admiterii apelului reclamantei, desființarea în
parte a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare primei
instanțe pentru judecata contestației formulate de aceasta.
Se
vor menține restul dispozițiilor deciziei recurate și se vor păstra restul
dispozițiilor sentinței apelate, consecință a respingerii recursului formulat
de reclamantul B.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta B.R. împotriva deciziei nr. 58 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și
asigurări sociale pe care o casează în parte în sensul admiterii apelului
reclamantei B.R. împotriva sentinței civile nr. 1386 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului Bacău, secția civilă pe care o desființează în parte și trimite cauza primei
instanțe pentru rejudecarea contestației formulată de B.R.
Menține restul
dispozițiilor deciziei recurate și păstrează restul dispozițiilor sentinței
apelate.
Respinge recursul
declarat de reclamantul B.S. împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 mai 2011.