ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2266/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2266/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă 334/D/2009, pronunțată

în Dosarul nr. 5631/110/2007 al Tribunalului Bacău, a fost respinsă acțiunea

formulată de contestatoarea P.M., în contradictoriu cu intimata Primăria

Municipiului Bacău, ca nefondată.

În motivarea

hotărârii, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.

5631/110/2008, pe rolul Tribunalului Bacău, contestatoarea a solicitat, în

contradictoriu cu intimatul Primăria Municipiului Bacău anularea Dispoziției

nr. 28501 din 4 august 2008 emisă de Primarul Municipiului Bacău.

Prin Dispoziția nr.

28501 din 24 august 2008 Primarul Municipiului Bacău a abrogat Dispoziția nr.

95 din 16 ianuarie 2003, a respins cererea de restituire în natură a

imobilului, a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă demolat și

pentru suprafața de 257 mp teren întrucât este ocupat. Pentru restul suprafeței

de 183 mp teren, notificarea a fost trimisă spre soluționare la SC S. SA Bacău

și AVAS București, s-a respins, de asemenea, Notificarea nr. 105 din 15

septembrie 2005, ca fiind tardivă.

Instanța a constatat

nefondată critica adusă de către contestatoare Deciziei nr. 28501 din 24 august

2008, conform căreia în mod nelegal Primarul Municipiului Bacău a considerat că

cererea este, parțial, de competența SC S. SA Bacău, reținând că potrivit art.

27 din Legea nr. 10/2001, modificată, persoana juridică notificată care deține

numai în parte bunurile imobile solicitate, emite decizie numai pentru partea

de imobil pe care o deține, iar pentru restul imobilului, persoana juridică

notificată comunică persoanei îndreptățite toate datele privind persoana

deținătoare, dacă deține aceste date.

în speță, Primarul

Municipiului Bacău, în mod corect, a comunicat contestatoarei că din suprafața

totală solicitată, suprafața de 183 mp aparține SC S. SA Bacău, iar prin

decizia atacată, s-a comunicat acestei societăți notificarea formulată de către

contestatoare.

Instanța de fond a

apreciat faptul că, SC S. SA Bacău a răspuns prin Adresa nr. 83 din 1

septembrie 2008 că nu deține nici o suprafață de teren în Bacău, str. PA (fiind

în eroare cu privire la numărul imobilului, care corect este 42), nu este

imputabil intimatului din prezenta cauză.

Față de aceste

aspecte, instanța a constatat ca fiind nefondată contestația formulată

împotriva Dispoziției nr. 28501 din 24 august 2008.

Împotriva acestei

hotărârii a promovat apel contestatoarea care a criticat nelegalitatea și

netemeinicia acesteia, invocând în esență:

- i-a fost încălcat

dreptul la apărare, contestația fiind soluționată la al doilea termen de

judecată, fără ca reprezentarea sa în instanță să se realizeze în condiții

legale și fără ca instanța în virtutea rolului activ, să clarifice dacă

avocatul menționat în încheierea de ședință din 21 ianuarie 2009, are calitate

de reprezentant legal al său; învederează apelanta că, în încheierea de ședință

s-a menționat numele unui avocat cu care nu a încheiat contract de asistență

juridică, iar în acest context, amânarea pronunțării hotărârii a fost lipsită

de eficiență juridică, în cauză, s-a încălcat principiul contradictorialității,

precum și cel al rolului activ al judecătorului care trebuia să transmită

adrese atât ei, ca parte, cât și avocatului pentru a se verifica existența

contractului de asistență juridică;

- instanța de fond a

ignorat ansamblul probator administrat; astfel prin Dispoziția nr. 2850 din 24

august 2008 a fost abrogată Dispoziția nr. 95/2003 prin care i s-a transmis

oferta de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul revendicat, situat în

Bacău str. PA, pentru care s-a făcut o evaluare estimativă de către un expert

autorizat, abrogare nelegală, după 5 ani de la emiterea dispoziției inițiale,

prin cea de a doua dispoziție stabilindu-se cu totul alte măsuri;

- în noua dispoziție

de abrogare a celei inițiale, emisă în baza aceleiași documentații, nu au fost

invocate alte aspecte decât modificările legislative aduse Legii nr. 10/2001;

în aceste condiții apare evident, arată apelanta, că, entitatea învestită nu a

dispus, prin adresă de restituire, la data reanalizării acestei documentații,

ca notificarea să fie înaintată către SC S. SA și AVAS Bacău;

- singurele documente

care au stat la baza întocmirii dispoziției atacate, sunt schițele și referatul

personalului tehnic al Primăriei, în care se face precizarea că terenul

revendicat situat în str. PA s-ar afla în patrimoniul SC S. SA, aspect ce nu

corespunde realității, întrucât actele pe care le-a depus în susținerea

notificării atestă faptul că terenul pentru care s-a formulat notificarea este

cel situat în str. PA, care nu are nicio legătură cu terenul aflat în str. PA

nr. 14;

- mai mult, însăși SC

S. SA i-a transmis mai multe adrese conform cărora terenul notificat nu se află

în patrimoniul său și nu îl ocupă;

- instanța de fond nu

a dovedit rol activ în identificarea amplasamentului exact al terenului

notificat, reanalizarea motivelor contestației conducând la o greșită încadrare

în zonă a terenului în litigiu;

- instanța de fond ar

fi trebuit să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize

topo-cadastrale de natură să clarifice situația amplasamentului terenului, conform

documentației depuse în susținerea notificării, precum și a celei ce a stat la

baza dispoziției atacate.

În susținerea

apelului, apelanta a depus acte și a solicitat efectuarea unei expertize

topo-cadastrale, probă încuviințată, cu obiectivele astfel cum au fost

solicitate de aceasta, prin Încheierea de ședință din data de 12 octombrie

2009; obiecțiunile la expertiză au fost încuviințate prin Încheierea de ședință

din 19 aprilie 2010.

Prin Decizia civilă

nr. 69 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă a respins, ca

nefundat, apelul promovat de reclamantă.

În argumentarea

soluției pronunțate instanța de apel a reținut, în esență, că prin acțiunea

formulată apelanta a înțeles să formuleze contestație împotriva Dispoziției nr.

28501 din 4 august 2008 emisă de Primarul Municipiului Bacău, prin criticarea

art. 1 alin. (2), art. 2 și art. 3 ale acesteia.

Prin dispoziția

atacată, la art. 1 a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului

în suprafață de 237 mp situat în Bacău str. PA, teren ocupat în prezent de un

bloc de locuințe, alei de acces și rețele edilitare, cu propunerea acordării de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea 245/2005.

Pentru suprafața de

183 mp alin. (2) al art. 1 din dispoziția atacată, notificarea a fost

transmisă, în temeiul art. 27 din Legea 10/2001 republicată, către SC S. SA

Bacău și AVAS București, ca entitate deținătoare, respectiv entitate implicată

în procesul de privatizare.

Prin art. 2 al

dispoziției, obiect al litigiului, s-a abrogat dispoziția nr. 95/2003,

dispoziția emisă sub imperiul Legii 10/2001, nemodificată, prin care, s-a

respins cererea de restituire în natură a terenului notificat, s-a transmis

oferta de acordare a despăgubirilor bănești către Prefectura Bacău, conform

art. 36 din Legea 10/2001, cuantumul solicitat fiind de 1.500.000.000 ROL

(pentru imobilul demolat) și de 2.000.000.000 ROL pentru teren.

Prin art. 3 al

dispoziției atacate s-a respins Notificarea nr. 105/2005 a Biroului

Executorului Judecătoresc M.M. ca tardiv formulată.

Art. 3 al dispoziției

nu a format obiectul apelului.

S-a reținut că prin

motivele de apel, apelanta-contestatoare a solicitat clarificarea situației

juridice a terenului notificat, restituirea în natură a suprafeței de 183 mp

teren situat în Bacău str. PA, constatarea încălcării dreptului său la apărare

și a principiului contradictorialității, iar în concluziile formulate cu ocazia

dezbaterilor pe fondul cauzei, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru

întreaga suprafață expropriată, respectiv 444 mp teren și 157 mp teren pe care

s-a aflat construcția demolată.

De asemenea, apelanta

a mai invocat că dispoziția inițială emisă în soluționarea notificării sale nu

putea fi modificată unilateral.

Instanța de apel a

reținut din expertiza topo-cadastrală și a completării raportului de expertiză

efectuat în cauză a rezultat că terenul în litigiu este amplasat în

intravilanul orașului Bacău, în zona blocului 4 și în zona blocului 14.

În baza documentelor

și schițelor cadastrale s-a stabilit că autorii apelantei au fost proprietarii

unei case (în prezent demolată) și a unei suprafețe de 440 mp teren, situate în

Bacău str. PA, imobile ce au fost expropriate.

Pe terenul notificat

sunt amplasate (în parte) bloc de locuințe și rețele edilitare (de apă,

canalizări, electricitate, telefonie), trotuare, parcare, alee betonată, iar pe

suprafața de 183 mp se află spații comerciale aparținând SC S. SA Bacău,

suprafețe imposibil de restituit în natură astfel cum concluzionează expertul.

Reținându-se situația

de fapt susmenționată s-a constatat că în mod legal, prin art. 1 al dispoziției

atacate, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul-construcție,

demolat și suprafața de 275 mp, pe de o parte, și transmiterea notificării

pentru diferența de 183 mp către SC S. SA Bacău și AVAS București, ca entitate

deținătoare, respectiv ca entitate implicată în privatizarea societății, în

cauză fiind respectate dispozițiile art. 26, 27, 29 din Legea 10/2001

republicată și ale art. 26, 27, 29 din Normele Metodologice de aplicare a legii,

aprobate prin H.G. nr. 250/2005.

S-a constatat

nefondată și critica ce vizează art. 2 al Dispoziției atacate, prin care s-a

abrogat dispoziția precedentă, nr. 95/2003 de soluționare a notificării pentru

aceleași imobile, întrucât, se susține de instanța de control, emiterea celei

de a doua dispoziții s-a efectuat la solicitarea Comisiei de aplicare a Legii

nr. 10/2001, din cadrul Prefecturii județului Bacău (Adresa 376 din 13

februarie 2004 și a documentației anexă) în conformitate cu dispozițiile art. 1,

art. 7, art. 9 - 12, art. 20, art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001 și Normele

de aplicare a acesteia.

De asemenea, a fost

respinsă ca nefondată critica adusă sentinței apelate sub aspectul încălcării

dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, întrucât, a

susținut instanța de control, în cauză au fost acordate la fond, 3 termene de

judecată (3 decembrie 2008 când s-a dispus amânarea la solicitarea apelantei de

a i se acorda un nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător, la 21 ianuarie

2009 și la 18 februarie 2009) pentru toate termenele de judecată procedura de

citare fiind legal îndeplinită. Totodată, la toate termenele de judecată de la

fond apelanta-contestatoare a lipsit, context în care prima instanță a și

amânat pronunțarea pentru a i se oferi acesteia posibilitatea formulării de

concluzii scrise.

Mai susține instanța

de apel, împrejurarea menționată în încheierea de ședință din 21 ianuarie 2009,

potrivit căreia anterior strigării cauzei, ar fi fost prezent în sala de ședință

avocatul contestatoarei, este lipsită de relevanță în cauză, câtă vreme acesta

nu avea depusă la dosar delegația de reprezentare.

Astfel instanța de

control a constatat că tribunalul a soluționat cauza cu respectarea cerințelor

art. 85 și urm. C. proc. civ., ale art. 156 C. proc. civ., coroborate cu art.

129 alin. (5) C. proc. civ., instanța neavând obligația de a insista pe lângă

parte pentru a-și formula propriile apărări.

Împotriva acestei din

urmă decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. (7) și (9)

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a

respins apelul fără o analiză serioasă a probelor și a înscrisurilor

administrate în cauză, cu o motivare superficială, ce echivalează cu

nemotivarea hotărârii.

Instanța de apel a

ignorat dispozițiile din art. 58 din Legea nr. 24/2000, privind normele de

tehnică legislativă, întrucât a apreciat ca nefondată critica privind art. 2 al

dispoziției atacate prin care s-a abrogat dispoziția precedentă, or, susține

recurenta abrogarea poate interveni doar în cazul actelor normative, în speță

dispoziția atacată, emisă de Primarul Municipiului Bacău, este un act administrativ,

deci nu se poate pune problema abrogării unei dispoziții administrative

printr-o altă dispoziție administrativă.

Instanțele fondului

nu au analizat efectiv legalitatea revocării unui asemenea act administrativ,

care nu poate fi justificată de o solicitare a comisiei de aplicare a Legii nr.

10/2001, în condițiile în care Dispoziția nr. 95 din 16 ianuarie 2003 a intrat

în circuitul civil și a produs efecte.

Instanța a încălcat

în mod flagrant dispozițiile art. 16 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005,

întrucât, deși Primăria Municipiului Bacău avea obligația să înainteze

Dispoziția nr. 95/2003 împreună cu toată documentația, aferentă către

Secretariatul Comisiei Centrale încă din 2005, a comis un abuz prin emiterea

Dispoziției nr. 28501 din 4 august 2008, care abrogă prima dispoziție și o

obligă pe recurentă la alte demersuri pentru a fi despăgubită.

Mai susține recurenta

că prin emiterea Dispoziției nr. 28501 din 4 august 2008, îi este încălcat

dreptul de proprietate garantat de Constituție și de art. 1 din Protocolul 1

adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum și

speranța legitimă de a beneficia de despăgubiri pentru terenul de 183 mp,

preluat abuziv, întrucât, există posibilitatea să nu fie despăgubită pentru

această suprafață, deoarece expertiza topo cadastrală administrată în cauză nu

a putut stabili cu exactitate cine este deținătorul actual al acestui teren (SC

S. SA Bacău nefiind unitatea deținătoare).

Prin urmare, solicită

admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, admiterea acțiunii,

anularea Dispoziției nr. 28501 din 4 august 2008 emisă de Primarul municipiului

Bacău și obligarea intimatei la transmiterea Dispoziției nr. 95 din 16 ianuarie

2003, împreună cu toată documentația aferentă către Secretariatul Comisiei

Centrale, în conformitate cu dispozițiile art. 16, alin. (1) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte

analizând recursul pendinte prin prisma criticilor formulate îl constată fondat

pentru cele ce succed:

Prin demersul judiciar

reclamanta a învestit instanțele cu o contestație formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001, împotriva Dispoziției nr. 28501 din 4 august 2008 emisă de

Primarul Municipiului Bacău, prin criticarea art. 1 alin. (2) și art. 2 ale

acesteia, în esență, criticarea revocării Dispoziției nr. 95/2003, emisă de

aceeași entitate.

Astfel, prin

Dispoziția nr. 95 din 16 ianuarie 2003, Primarul Municipiului Bacău a respins

cererea de restituire în natură formulată de reclamantă, cu motivarea că

terenul notificat este ocupat, iar potrivit art. 2 a dispus transmiterea

ofertei de despăgubiri bănești, la Prefectura județului Bacău în conformitate

cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 10/2001, urmând ca evaluarea

despăgubirilor solicitate în cuantum de 1.500.000.000 ROL (pentru imobilul

demolat) și de 2.000.000.000 ROL pentru teren, să fie făcută de către comisia

abilitată de lege.

Ulterior, prin

Dispoziția contestată nr. 28501 din 4 august 2008, aceeași entitate, Primarul

municipiului Bacău, prin art. 1 a respins cererea de restituire în natură a

terenului în suprafață de 237 mp situat în Bacău str. PA, teren ocupat în

prezent de un bloc de locuințe, alei de acces și rețele edilitare, cu

propunerea acordării de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.

245/2005, iar potrivit alin. (2) al art. 1 din dispoziția atacată, pentru

suprafața de 183 mp, a dispus transmiterea notificării, în temeiul art. 27 din

Legea nr. 10/2001, republicată, către SC S. SA Bacău și AVAS București, ca

entitate deținătoare, respectiv entitate implicată în procesul de privatizare.

Prin art. 2 al

dispoziției, obiect al litigiului, a abrogat Dispoziția nr. 95/2003 și a

respins ca tardiv formulată, prin art. 3, Notificarea nr. 105/2005 a Biroului

Executorului Judecătoresc M.M.

Soluția instanței de apel

a fost în sensul reținerii ca legală a măsurii revocării Dispoziției nr. 95 din

16 ianuarie 2003, ce formează obiectul cauzei pendinte, cu argumentul că

emiterea celei de a doua dispoziții s-a efectuat la solicitarea Comisiei de

aplicare a Legii nr. 10/2001, din cadrul Prefecturii județului Bacău în

conformitate cu dispozițiile art. 1, art. 7, art. 9 - 12, art. 20, art. 23,

art. 24 din Legea 10/2001 și Normele de aplicare a acesteia

Prin urmare, Înalta

Curte constată că problema de drept care se pune în prezenta speță vizează

posibilitatea revocării pe cale administrativă de către entitatea emitentă a

dispoziție/deciziei emisă în procedura Legii nr. 10/2001, în speță, a

Dispoziției nr. 95 din 16 ianuarie 2003 emisă de Primarul municipiului Bacău,

printr-o nouă dispoziție administrativă (nr. 28501 din 4 august 2008).

Astfel, se reține că

în cadrul procedurii prealabile instituită de Legea nr. 10/2001, autoritatea

publică, în cauză, primarul, nu acționează în regim de putere publică, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 554/2004, deci nu emite un act

de putere, ci acționează ca reprezentant al unității juridice deținătoare

(unității teritorial administrative), la fel ca și în cazul celorlalte unități

deținătoare, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, emițând acte de natură

civilă.

În acest sens,

dispozițiile art. 25 alin. (4) Legea 10/2001 statuează că decizia sau după caz

dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada

proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probată a unui

înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Deși prevederile

enunțate nu se referă la natura dispoziției de restituire prin echivalent emisă

de primar, ci doar pe cea de restituire în natură, dispoziția de restituire în

echivalent nu poate avea decât aceeași natură juridică, întrucât natura actului

nu poate fi influențată de modalitatea de reparație.

Or, cu privire la

aceste dispoziții/decizii emise în procedura prealabilă, legiuitorul a

reglementat modalitatea de contestare din perspectiva persoanei îndreptățite

prin dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, ele nefiind însă sustrase

controlului de legalitate, numai că, odată intrate în circuitul civil se supun

regimului juridic de drept comun.

Prin urmare, contrar

celor susținute de instanța de apel, argumentul că emiterea celei de a doua

dispoziții s-a efectuat la solicitarea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001

din cadrul Prefecturii județului Bacău, nu poate fi reținut ca un considerent

determinant în vederea revocării actului inițial emis (Dispoziția nr. 95/2003),

întrucât, potrivit legii, competența controlului de legalitate asupra fazei

administrative a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 revine prefectului,

care însă, în speță, nu a uzat de această atribuție legală și nu Comisiei de

Aplicare a Legii 10/2001, cum eronat a apreciat instanța de control.

În caz, primarul

Municipiului Bacău a soluționat notificarea formulată de către reclamantă prin

Dispoziția nr. 95 din 16 ianuarie 2003, care nu a fost contestată de părțile

interesate, ea intrând în circuitul civil, iar raport la natura sa juridică, de

act civil, nu mai putea fi revocată administrativ.

În altă odine de

idei, Legea nr. 10/2001 prevede o procedură unică de soluționare a notificării,

iar odată soluționată notificarea, prin Dispoziția nr. 95/2003, unitatea

deținătoare, Primăria municipiului Bacău, s-a dezînvestit și nu mai putea emite

o nouă dispoziție la aceeași notificare.

Drept urmare, Înalta

Curte constată îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art.

304 pct. (9) C. proc. civ., întrucât, Dispoziția nr. 95 din 16 ianuarie 2003

intrase în circuitul civil, iar revocarea ei pe cale administrativă nu se mai

putea realiza, fiind supusă doar controlului judecătoresc.

Totodată, față de

soluția adoptată în cauză, criticile privind nemotivarea deciziei atacate, nu

se mai impune a fi analizate.

Astfel, având în

vedere considerentele sus-menționate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica

decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă

împotriva Sentinței nr. 334/D din 25 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, secția

civilă, pe care o va schimba în tot, în sensul că va admite contestația în

parte și va anula în parte Dispoziția nr. 28501 din 4 august 2008 emisă de

Primarul municipiului Bacău, respectiv art. 1 alin. (2) și art. 2, va păstra

celelalte mențiuni ale dispoziției contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta P.M. împotriva Deciziei nr. 69 din 28 iunie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția civilă cauze minori, familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale.

Modifică decizia

recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanta P.M. împotriva

Sentinței nr. 334/D din 25 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, secția civilă.

Schimbă în tot

sentința, în sensul că admite contestația în parte și anulează în parte

Dispoziția nr. 28501 din 4 august 2008 emisă de Primarul municipiului Bacău,

respectiv art. 1 alin. (2) și art. 2.

Păstrează celelalte

mențiuni ale dispoziției contestate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.

Procesat de GGC - LM