ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7362/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7362/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 18 mai 2001 și respectiv

7 iunie 2001, contestatorul I.J. a notificat Primăria municipiului Bacău, SC C.

SA Bacău și respectiv Prefectura județului Bacău pentru ca, în temeiul

prevederilor art. 1, art. 2 lit. d), art. 36 alin. (2) și art. 21 din Legea nr.

10/2001 să fie despăgubit cu suma de 200.000 dolari SUA reprezentând valoarea

construcțiilor demolate și a terenului de 1019 mp situat în Bacău, imobile ce

au aparținut părinților săi și care au fost preluate de Stat în baza Decretului

nr. 111/1951.

Cu adresa nr. 16816 din 17

septembrie 2001, Primăria municipiului Bacău a trimis notificarea Prefecturii

județului Bacău care, la rândul său, cu adresa nr. 101354 din 29 august 2001

i-a răspuns contestatorului că a înregistrat notificarea sub nr. 4714 din 7

iunie 2001 și o va rezolva în condițiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.

Întrucât contestatorul nu a primit o

decizie sau o dispoziție motivată, conform art. 23 din lege și nici o ofertă de

despăgubire s-a adresat Tribunalului Bacău cu o contestație înregistrată sub

nr. 1320 din 12 ianuarie 2002 și având ca pârâți: A.P.A.P.S., prin Direcția

Teritorială Bacău, Primăria Bacău și SC C. SA Bacău.

Contestația a fost respinsă ca

prematur formulată, prin sentința civilă nr. 197 din 10 aprilie 2002. Prin

contestație s-a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Bacău.

S-a reținut că, potrivit art. 23, art. 24 și art. 28 din Legea nr. 10/2001,

unitățile deținătoare, respectiv instituția publică implicată în privatizare

sunt obligate să se pronunțe prin decizie (dispoziție) motivată asupra cererii

de restituire în natură sau asupra altor măsuri reparatorii prevăzute de lege

vizând imobilele preluate abuziv de stat.

În condițiile Legii nr. 10/2001,

numai o asemenea decizie (dispoziție) este supusă controlului judecătoresc,

ori, în cauză, nici una dintre pârâte nu s-a pronunțat în modul prevăzut de

lege.

Apelul declarat de contestator a

fost admis prin decizia nr. 83 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău,

secția civilă, a fost anulată sentința și a fost reținută cauza spre judecarea

ei în fond.

Procedând la judecată, Curtea de

Apel Bacău, secția civilă a pronunțat decizia nr.63 din 25 septembrie 2003 prin

care a admis în parte cererea contestatorului față de pârâta SC C. SA Bacău,

obligându-o pe aceasta ca, în temeiul art. 9 și art. 24 din Legea nr. 10/2001

să-i acorde contestatorului despăgubiri bănești corespunzătoare valorii

imobilului-teren de 1019 mp situat în Bacău, identificat prin planul de

amplasament anexat raportului de expertiză întocmit de ing. C.P.

S-a respins cererea față de Primăria

municipiului Bacău, Consiliul Local Bacău și A.P.A.P.S., Direcția Teritorială

Bacău, pentru lipsă calitate procesuală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, după anularea sentinței, contestatorul și-a modificat și

completat acțiunea, chemând în judecată, în calitate de pârât, Consiliul Local

Bacău pentru a fi obligat să-i restituie în natură suprafața de 1019 mp teren

situat în str. N. sau contravaloarea acestuia, ori să-i dea în compensare o

fracțiune din blocul care se edifică pe teren, corespunzător valorii terenului

afectat de construcție.

În raport de această modificare,

instanța a administrat proba cu expertiza tehnică prin care s-a stabilit că, în

prezent, pe acest teren se află tronsonul de bloc al scării „C” cu șapte și opt

etaje și o mică parte din scara „B”, precum și scări în curs de finisare.

Instanța a mai reținut că, imobilul

în litigiu a aparținut părinților contestatorului, iar prin sentința civilă nr.

863 din 15 septembrie 1954 a fostului Tribunal popular al orașului Bacău acesta

a fost trecut în proprietatea Statului în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr.

111/1951, reținându-se că aceștia nu au mai făcut nici un act de administrare

asupra imobilului timp de 1 an, lăsându-l în părăsire ( imobil situat pe str.

P.).

Prin decizia nr. 15210 din 10

februarie 1955 a Direcției Financiare a Regiunii Bacău, imobilul s-a transmis

în mod gratuit Sfatului Popular al orașului Bacău.

Imobilul a fost donat

contestatorului de mama sa, conform actului autentificat la 4 aprilie 2002.

Pe terenul în litigiu, SC C. SA

Bacău a început construirea unui bloc de locuințe.

În cursul derulării procesului în

faza de apel, Consiliul Local Bacău a emis Hotărârea nr. 289 din 29 noiembrie 2002,

prin care s-a aprobat donația suprafeței de 999,27 mp, situată în Bacău, în

scopul construirii de blocuri de locuințe, donație făcută de societatea pârâtă

către Consiliul Local Bacău; donația a fost ignorată de instanța de apel

deoarece nu s-a făcut în formă autentică.

Ca urmare, instanța a reținut că

unitatea deținătoare a terenului este societatea pârâtă, care urmează a fi

obligată la plata despăgubirilor deoarece terenul nu poate fi restituit în

natură, fiind ocupat de blocuri de locuințe.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât contestatorul cât și pârâta SC C. SA Bacău.

În recursul contestatorului se

critică decizia instanței de apel pentru că nu a menționat în dispozitiv

cuantumul despăgubirii, deși expertul a stabilit valoarea de circulație a

terenului la 215.189 dolari SUA .

Se învederează eroarea instanței de

a menționa în dispozitiv că terenul pentru care s-au acordat despăgubiri este

situat în Bacău, str. U., deși terenul se află, în realitate pe str.. Se arată

că eroarea a fost preluată din expertiză.

În motivarea cererii de recurs,

contestatorul mai arată că terenul în litigiu nu figurează în lista anexă la

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni dintre societatea pârâtă și F.P.S. și

nici printre cele pentru care societatea a obținut certificat de proprietate în

temeiul H.G. nr. 834/1991, deși instanța de apel a reținut că terenul se află

în patrimoniul societății, obligând-o la plata despăgubirilor.

În recursul societății comerciale pârâte se critică decizia

pronunțată pe fondul cauzei pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se invocă faptul că instanța

nu a luat în considerare excepția lipsei calității sale procesuale, întemeiată

pe dispozițiile art. 27, art. 28, art. 29 și art. 30 din Legea nr. 10/2001.

Recurenta arată că este o societate

pe acțiuni închisă și nu o societate tranzacționată pe piața de capital

deoarece, în cadrul procesului de privatizare, întemeiat pe dispozițiile Legii

nr. 58/1991, a fost vândut integral pachetul de acțiuni deținut de FPS către

salariații societății.

Recurenta societate comercială

susține că a dobândit terenul în mod legal, el fiind evidențiat la poziția 3

din anexa la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, în valoarea acțiunilor

cumpărate fiind cuprinsă și valoarea terenului, astfel că, potrivit legii,

obligația de plată a despăgubirilor revine instituției publice implicate în

privatizare.

Un alt argument în susținerea

recursului societății pârâte îl constituie acela că, blocul de locuințe a fost

construit pe teren de societate în calitate de antreprenor, pe baza finanțării

din partea unor instituții publice, conform O.G. nr. 19/1994 privind

construcția de locuințe pentru tineri.

Se mai susține că, în temeiul Legii

nr. 50/1991, terenul aferent blocului a fost atribuit cu titlu gratuit

Consiliului Local care, la rândul său, îl va atribui cumpărătorilor

apartamentelor.

În final, recurenta invocă excepția

prematurității judecării cauzei, în raport de faptul că nu apăruseră

reglementările speciale privind calculul despăgubirilor.

În cauză a declarat recurs și fostul

A.P.A.P.S., devenit A.V.A.S., dar recursul acestuia vizează numai decizia nr. 83

din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, care are un

caracter intermediar, fiind o decizie de casare cu reținere pronunțată în apel,

față de care recursul este inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 299

alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursul contestatorului

și cel al societății pârâte, instanța constată că acestea sunt fondate pentru

considerentele ce urmează:

O primă mențiune se impune în sensul

că, ulterior declarării recursului de către contestator, respectiv la data de

26 martie 2004, Primăria municipiului Bacău a emis Dispoziția nr. 1193/2004

prin care răspunzând notificării, a luat măsura transmiterii acesteia

Prefecturii județului Bacău, în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, pentru acordarea despăgubirii bănești aferente casei demolate, situate

în Bacău, str. N., despăgubire stabilită la suma de 221.539.864 lei de către Comisia

de evaluare constituită în acest scop, potrivit legii.

Prin aceeași dispoziție s-a respins

cererea contestatorului privind restituirea în natură a terenului de 1019 mp

deoarece acesta nu se află în proprietatea sau administrarea Municipiului

Bacău.

Evident că, recurentul contestator

are posibilitatea legală de a contesta această dispoziție.

A doua mențiune care se impune este

în sensul că, prin cele trei notificări adresate unităților deținătoare

presupuse de contestator, acesta nu a solicitat restituirea în natură a vreunei

suprafețe de teren, ci numai despăgubiri bănești evaluate la 200.000 dolari SUA

.

Din examinarea întregului probatoriu

administrat în cauză rezultă că nu au fost lămurite chestiuni esențiale privind

identificarea terenului care face obiectul litigiului și, legat de aceasta,

regimul lui juridic și drepturile conferite de Legea nr. 10/2001

contestatorului pentru acest teren, ceea ce conduce la casarea deciziei

instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Este evident că recurentul

contestator a notificat și a cerut prin acțiune un teren de 1019 mp situat în

str. N. din municipiul Bacău.

În certificatul nr. 2776 din 21

iulie 1993 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Bacău se atestă că, în

perioada 1942-1947 s-a plătit impozit pentru un imobil casă de locuit din str.

B. de către moștenitorul lui I.M.J. (bunicul patern al contestatorului);

contestatorul susține că tatăl său, I.A.I. a murit în 1945.

În sentința civilă nr. 863 din 15

septembrie 1954 și în decizia nr. 15.210 din 10 februarie 1955 se menționează

imobilul situat în Bacău, proprietatea lui M.I. (mama contestatorului), format

din construcție și teren de 946 mp.

Instanța nu a administrat nici o

probă din care să rezulte că str. N. este identică cu str. B. și, respectiv, cu

str. P.

De asemeni este de observat că

societatea recurentă a comunicat instanței că nu a deținut și nu deține nici un

teren situat pe str. N.

De altfel, instanța de apel a

obligat societatea să plătească despăgubiri pentru un teren de pe str. U.(N.), situație

pe care chiar și contestatorul recurent o învederează, calificând-o ca eronată.

În realitate, instanța a preluat

concluziile expertului tehnic C.P. care, fără nici o justificare documentară

sau cadastrală afirmă că terenul din str. P. nr. 2 (și nu nr. 21) este, în

prezent, cel situat pe str. N. nr. 3. Nici chiar expertul nu-l identifică cu

vreo suprafață de pe str. U. nr. 32 cum a reținut instanța.

În lista anexă la certificatul de

atestare a dreptului de proprietate al societății recurente figurează la

poziția 3, cantină B-dul U. nr. 32-34.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

administra probe, inclusiv o nouă expertiză topometrică sau o completare a

celei deja efectuate pentru identificarea exactă a terenului pretins de

recurentul contestator și, în raport de aceasta va stabili situația juridică a

imobilului, așa cum corect a solicitat recurenta pârâtă.

Cu ocazia rejudecării se va verifica

dacă blocul de locuințe pentru tineri este situat pe terenul identificat ca

fiind cel pretins de recurentul contestator, care este în prezent regimul

juridic al acestui teren și dacă, în raport de aceasta, societatea recurentă

are sau nu calitate procesuală pasivă.

Cum în recursul contestatorului se

critică numai lipsa din dispozitivul deciziei a cuantumului despăgubirilor,

urmează ca instanța de apel, după identificarea exactă a terenului în litigiu,

să se pronunțe și cu privire la modalitatea de despăgubire, conform cererii

precizate și în raport de dispozițiile Legii 10/2001 în materie, cu

modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 ale cărei dispoziții sunt de

imediată aplicare.

Situația casei demolate este strâns

legată de cea a terenului, iar recurentul contestator urmează să-și precizeze

pretențiile în raport și de dispoziția emisă de Primăria municipiului Bacău în

acest sens.

Excepția lipsei calității procesuale

active a fost invocată de recurenta pârâtă după închiderea dezbaterilor,

conform mențiunilor din încheierea de ședință din 14 septembrie 2005, astfel că

ea nu a fost pusă în discuția părților și instanța nu este ținută să o

examineze.

Pentru toate considerentele expuse

se va casa decizia instanței de apel și se va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe [art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) și art. 313 C. proc.

civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul I.J. și de pârâta SC C. SA Bacău împotriva deciziei nr. 63 din 25

septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează și

trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 83 din 28 noiembrie 2002 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2005.