ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7362/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7362/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 18 mai 2001 și respectiv
7 iunie 2001, contestatorul I.J. a notificat Primăria municipiului Bacău, SC C.
SA Bacău și respectiv Prefectura județului Bacău pentru ca, în temeiul
prevederilor art. 1, art. 2 lit. d), art. 36 alin. (2) și art. 21 din Legea nr.
10/2001 să fie despăgubit cu suma de 200.000 dolari SUA reprezentând valoarea
construcțiilor demolate și a terenului de 1019 mp situat în Bacău, imobile ce
au aparținut părinților săi și care au fost preluate de Stat în baza Decretului
nr. 111/1951.
Cu adresa nr. 16816 din 17
septembrie 2001, Primăria municipiului Bacău a trimis notificarea Prefecturii
județului Bacău care, la rândul său, cu adresa nr. 101354 din 29 august 2001
i-a răspuns contestatorului că a înregistrat notificarea sub nr. 4714 din 7
iunie 2001 și o va rezolva în condițiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât contestatorul nu a primit o
decizie sau o dispoziție motivată, conform art. 23 din lege și nici o ofertă de
despăgubire s-a adresat Tribunalului Bacău cu o contestație înregistrată sub
nr. 1320 din 12 ianuarie 2002 și având ca pârâți: A.P.A.P.S., prin Direcția
Teritorială Bacău, Primăria Bacău și SC C. SA Bacău.
Contestația a fost respinsă ca
prematur formulată, prin sentința civilă nr. 197 din 10 aprilie 2002. Prin
contestație s-a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Bacău.
S-a reținut că, potrivit art. 23, art. 24 și art. 28 din Legea nr. 10/2001,
unitățile deținătoare, respectiv instituția publică implicată în privatizare
sunt obligate să se pronunțe prin decizie (dispoziție) motivată asupra cererii
de restituire în natură sau asupra altor măsuri reparatorii prevăzute de lege
vizând imobilele preluate abuziv de stat.
În condițiile Legii nr. 10/2001,
numai o asemenea decizie (dispoziție) este supusă controlului judecătoresc,
ori, în cauză, nici una dintre pârâte nu s-a pronunțat în modul prevăzut de
lege.
Apelul declarat de contestator a
fost admis prin decizia nr. 83 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău,
secția civilă, a fost anulată sentința și a fost reținută cauza spre judecarea
ei în fond.
Procedând la judecată, Curtea de
Apel Bacău, secția civilă a pronunțat decizia nr.63 din 25 septembrie 2003 prin
care a admis în parte cererea contestatorului față de pârâta SC C. SA Bacău,
obligându-o pe aceasta ca, în temeiul art. 9 și art. 24 din Legea nr. 10/2001
să-i acorde contestatorului despăgubiri bănești corespunzătoare valorii
imobilului-teren de 1019 mp situat în Bacău, identificat prin planul de
amplasament anexat raportului de expertiză întocmit de ing. C.P.
S-a respins cererea față de Primăria
municipiului Bacău, Consiliul Local Bacău și A.P.A.P.S., Direcția Teritorială
Bacău, pentru lipsă calitate procesuală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a reținut că, după anularea sentinței, contestatorul și-a modificat și
completat acțiunea, chemând în judecată, în calitate de pârât, Consiliul Local
Bacău pentru a fi obligat să-i restituie în natură suprafața de 1019 mp teren
situat în str. N. sau contravaloarea acestuia, ori să-i dea în compensare o
fracțiune din blocul care se edifică pe teren, corespunzător valorii terenului
afectat de construcție.
În raport de această modificare,
instanța a administrat proba cu expertiza tehnică prin care s-a stabilit că, în
prezent, pe acest teren se află tronsonul de bloc al scării „C” cu șapte și opt
etaje și o mică parte din scara „B”, precum și scări în curs de finisare.
Instanța a mai reținut că, imobilul
în litigiu a aparținut părinților contestatorului, iar prin sentința civilă nr.
863 din 15 septembrie 1954 a fostului Tribunal popular al orașului Bacău acesta
a fost trecut în proprietatea Statului în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr.
111/1951, reținându-se că aceștia nu au mai făcut nici un act de administrare
asupra imobilului timp de 1 an, lăsându-l în părăsire ( imobil situat pe str.
P.).
Prin decizia nr. 15210 din 10
februarie 1955 a Direcției Financiare a Regiunii Bacău, imobilul s-a transmis
în mod gratuit Sfatului Popular al orașului Bacău.
Imobilul a fost donat
contestatorului de mama sa, conform actului autentificat la 4 aprilie 2002.
Pe terenul în litigiu, SC C. SA
Bacău a început construirea unui bloc de locuințe.
În cursul derulării procesului în
faza de apel, Consiliul Local Bacău a emis Hotărârea nr. 289 din 29 noiembrie 2002,
prin care s-a aprobat donația suprafeței de 999,27 mp, situată în Bacău, în
scopul construirii de blocuri de locuințe, donație făcută de societatea pârâtă
către Consiliul Local Bacău; donația a fost ignorată de instanța de apel
deoarece nu s-a făcut în formă autentică.
Ca urmare, instanța a reținut că
unitatea deținătoare a terenului este societatea pârâtă, care urmează a fi
obligată la plata despăgubirilor deoarece terenul nu poate fi restituit în
natură, fiind ocupat de blocuri de locuințe.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs atât contestatorul cât și pârâta SC C. SA Bacău.
În recursul contestatorului se
critică decizia instanței de apel pentru că nu a menționat în dispozitiv
cuantumul despăgubirii, deși expertul a stabilit valoarea de circulație a
terenului la 215.189 dolari SUA .
Se învederează eroarea instanței de
a menționa în dispozitiv că terenul pentru care s-au acordat despăgubiri este
situat în Bacău, str. U., deși terenul se află, în realitate pe str.. Se arată
că eroarea a fost preluată din expertiză.
În motivarea cererii de recurs,
contestatorul mai arată că terenul în litigiu nu figurează în lista anexă la
contractul de vânzare-cumpărare acțiuni dintre societatea pârâtă și F.P.S. și
nici printre cele pentru care societatea a obținut certificat de proprietate în
temeiul H.G. nr. 834/1991, deși instanța de apel a reținut că terenul se află
în patrimoniul societății, obligând-o la plata despăgubirilor.
În recursul societății comerciale pârâte se critică decizia
pronunțată pe fondul cauzei pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se invocă faptul că instanța
nu a luat în considerare excepția lipsei calității sale procesuale, întemeiată
pe dispozițiile art. 27, art. 28, art. 29 și art. 30 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta arată că este o societate
pe acțiuni închisă și nu o societate tranzacționată pe piața de capital
deoarece, în cadrul procesului de privatizare, întemeiat pe dispozițiile Legii
nr. 58/1991, a fost vândut integral pachetul de acțiuni deținut de FPS către
salariații societății.
Recurenta societate comercială
susține că a dobândit terenul în mod legal, el fiind evidențiat la poziția 3
din anexa la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, în valoarea acțiunilor
cumpărate fiind cuprinsă și valoarea terenului, astfel că, potrivit legii,
obligația de plată a despăgubirilor revine instituției publice implicate în
privatizare.
Un alt argument în susținerea
recursului societății pârâte îl constituie acela că, blocul de locuințe a fost
construit pe teren de societate în calitate de antreprenor, pe baza finanțării
din partea unor instituții publice, conform O.G. nr. 19/1994 privind
construcția de locuințe pentru tineri.
Se mai susține că, în temeiul Legii
nr. 50/1991, terenul aferent blocului a fost atribuit cu titlu gratuit
Consiliului Local care, la rândul său, îl va atribui cumpărătorilor
apartamentelor.
În final, recurenta invocă excepția
prematurității judecării cauzei, în raport de faptul că nu apăruseră
reglementările speciale privind calculul despăgubirilor.
În cauză a declarat recurs și fostul
A.P.A.P.S., devenit A.V.A.S., dar recursul acestuia vizează numai decizia nr. 83
din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, care are un
caracter intermediar, fiind o decizie de casare cu reținere pronunțată în apel,
față de care recursul este inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 299
alin. (1) C. proc. civ.
Examinând recursul contestatorului
și cel al societății pârâte, instanța constată că acestea sunt fondate pentru
considerentele ce urmează:
O primă mențiune se impune în sensul
că, ulterior declarării recursului de către contestator, respectiv la data de
26 martie 2004, Primăria municipiului Bacău a emis Dispoziția nr. 1193/2004
prin care răspunzând notificării, a luat măsura transmiterii acesteia
Prefecturii județului Bacău, în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, pentru acordarea despăgubirii bănești aferente casei demolate, situate
în Bacău, str. N., despăgubire stabilită la suma de 221.539.864 lei de către Comisia
de evaluare constituită în acest scop, potrivit legii.
Prin aceeași dispoziție s-a respins
cererea contestatorului privind restituirea în natură a terenului de 1019 mp
deoarece acesta nu se află în proprietatea sau administrarea Municipiului
Bacău.
Evident că, recurentul contestator
are posibilitatea legală de a contesta această dispoziție.
A doua mențiune care se impune este
în sensul că, prin cele trei notificări adresate unităților deținătoare
presupuse de contestator, acesta nu a solicitat restituirea în natură a vreunei
suprafețe de teren, ci numai despăgubiri bănești evaluate la 200.000 dolari SUA
.
Din examinarea întregului probatoriu
administrat în cauză rezultă că nu au fost lămurite chestiuni esențiale privind
identificarea terenului care face obiectul litigiului și, legat de aceasta,
regimul lui juridic și drepturile conferite de Legea nr. 10/2001
contestatorului pentru acest teren, ceea ce conduce la casarea deciziei
instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Este evident că recurentul
contestator a notificat și a cerut prin acțiune un teren de 1019 mp situat în
str. N. din municipiul Bacău.
În certificatul nr. 2776 din 21
iulie 1993 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Bacău se atestă că, în
perioada 1942-1947 s-a plătit impozit pentru un imobil casă de locuit din str.
B. de către moștenitorul lui I.M.J. (bunicul patern al contestatorului);
contestatorul susține că tatăl său, I.A.I. a murit în 1945.
În sentința civilă nr. 863 din 15
septembrie 1954 și în decizia nr. 15.210 din 10 februarie 1955 se menționează
imobilul situat în Bacău, proprietatea lui M.I. (mama contestatorului), format
din construcție și teren de 946 mp.
Instanța nu a administrat nici o
probă din care să rezulte că str. N. este identică cu str. B. și, respectiv, cu
str. P.
De asemeni este de observat că
societatea recurentă a comunicat instanței că nu a deținut și nu deține nici un
teren situat pe str. N.
De altfel, instanța de apel a
obligat societatea să plătească despăgubiri pentru un teren de pe str. U.(N.), situație
pe care chiar și contestatorul recurent o învederează, calificând-o ca eronată.
În realitate, instanța a preluat
concluziile expertului tehnic C.P. care, fără nici o justificare documentară
sau cadastrală afirmă că terenul din str. P. nr. 2 (și nu nr. 21) este, în
prezent, cel situat pe str. N. nr. 3. Nici chiar expertul nu-l identifică cu
vreo suprafață de pe str. U. nr. 32 cum a reținut instanța.
În lista anexă la certificatul de
atestare a dreptului de proprietate al societății recurente figurează la
poziția 3, cantină B-dul U. nr. 32-34.
Cu ocazia rejudecării, instanța va
administra probe, inclusiv o nouă expertiză topometrică sau o completare a
celei deja efectuate pentru identificarea exactă a terenului pretins de
recurentul contestator și, în raport de aceasta va stabili situația juridică a
imobilului, așa cum corect a solicitat recurenta pârâtă.
Cu ocazia rejudecării se va verifica
dacă blocul de locuințe pentru tineri este situat pe terenul identificat ca
fiind cel pretins de recurentul contestator, care este în prezent regimul
juridic al acestui teren și dacă, în raport de aceasta, societatea recurentă
are sau nu calitate procesuală pasivă.
Cum în recursul contestatorului se
critică numai lipsa din dispozitivul deciziei a cuantumului despăgubirilor,
urmează ca instanța de apel, după identificarea exactă a terenului în litigiu,
să se pronunțe și cu privire la modalitatea de despăgubire, conform cererii
precizate și în raport de dispozițiile Legii 10/2001 în materie, cu
modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 ale cărei dispoziții sunt de
imediată aplicare.
Situația casei demolate este strâns
legată de cea a terenului, iar recurentul contestator urmează să-și precizeze
pretențiile în raport și de dispoziția emisă de Primăria municipiului Bacău în
acest sens.
Excepția lipsei calității procesuale
active a fost invocată de recurenta pârâtă după închiderea dezbaterilor,
conform mențiunilor din încheierea de ședință din 14 septembrie 2005, astfel că
ea nu a fost pusă în discuția părților și instanța nu este ținută să o
examineze.
Pentru toate considerentele expuse
se va casa decizia instanței de apel și se va trimite cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe [art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) și art. 313 C. proc.
civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de
reclamantul I.J. și de pârâta SC C. SA Bacău împotriva deciziei nr. 63 din 25
septembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pe care o casează și
trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Respinge ca inadmisibil recursul
declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 83 din 28 noiembrie 2002 a Curții
de Apel Bacău, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 29 septembrie 2005.