ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4475/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 246 din 27 august 2002 a Tribunalului Neamț s-a admis în

parte acțiunea pentru restituire imobil formulată de reclamantele T.G. și M.V. în

contradictoriu cu SC T. SA Piatra Neamț, Primăria Municipiului Piatra Neamț și

Prefectura Neamț, s-a constatat că restituirea în natură a terenului de 800 mp,

proprietatea reclamantelor, aflat în posesia pârâtei SC T. SA, nu este

posibilă, s-a anulat hotărârea nr. 5 din 5 iulie 2001 a SC T. SA, fiind

obligată această pârâtă să plătească reclamantelor suma de 7.500 dolari SUA cu

titlu de despăgubiri, ca măsură reparatorie pentru terenul preluat fără titlu,

în condițiile și potrivit procedurii prevăzute la Capitolul V din Legea nr.

10/2001, s-a respins acțiunea față de Primăria Piatra Neamț și Prefectura

Județului Neamț pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru

a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta M.V. este soția

supraviețuitoare a defunctului G.T. (decedat la 31 august 1990), iar reclamanta

T.G. este fiica sa.

La

data de 19 iulie 1964 cei doi soți au cumpărat, cu act autentic, suprafața de

800 mp teren, astfel că reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate

asupra imobilului.

Terenul

a fost preluat fără titlu și fără despăgubiri în anul 1976. În prezent, terenul

face parte din suprafața de 25.656 mp cu care SC T. SA și-a majorat capitalul

social prin hotărârea nr. 63 din 18 martie 1999.

SC

T. SA a făcut reclamantelor o ofertă de restituire a terenului în compensare,

în suprafață de 242 mp prin hotărârea AGA nr. 5 din 5 iulie 2001, ofertă

refuzată de reclamante.

Instanța

de fond a apreciat că hotărârea nr. 5 din 5 iulie 2001 este nelegală, întrucât

pârâta avea obligația ca, în conformitate cu art. 36 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, să facă reclamantelor o ofertă de despăgubiri bănești.

Având

în vedere expertiza de evaluare a terenului instanța a obligat pârâta SC T. SA

la plata sumei de 7.500 dolari SUA.

Prin

decizia civilă nr. 86 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău s-au admis

apelurile declarate de ambele părți, s-a anulat sentința de fond și s-a reținut

cauza spre rejudecare.

În

urma rejudecării, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 35 din 16

aprilie 2003 a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor.

Instanța

a reținut, în esență următoarele:

Din

modul în care a fost redactată notificarea către SC T. SA rezultă că

reclamantele au solicitat restituirea terenului în natură, iar în subsidiar,

acordarea de despăgubiri.

Instanța

de fond în mod greșit a obligat societatea pârâtă la plata despăgubirilor în

sumă de 7.500 dolari SUA, întrucât Legea nr. 10/2001 prevede la Capitolul V ca

unitatea deținătoare transmite oferta de acordare a despăgubirilor Prefecturii,

iar în ce privește cuantumul despăgubirilor sunt incidente dispozițiile art.

36-40 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 16 și art. 17 din H.G. nr. 614/2001.

Ca

atare, instanța nu are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor și

persoanele care sunt obligate să le plătească.

Prin

decizia civilă nr. 738 din 3 iunie 1997 a Tribunalului Neamț, definitivă și

irevocabilă, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că cei 800 mp de teren

fac parte din domeniul public al statului.

Expertiza

efectuată în cauză concluzionează că din cei 800 mp teren, 558 mp fac parte din

domeniul public, fiind alee betonată de acces între str. D. și poarta de

intrare a SC T. SA, iar diferența de 242 mp sunt ocupați de perimetul SC T. SA

Față

de aceste împrejurări se constată că restituirea în natură a terenului nu este

posibilă, aspect sesizat și de reclamante, care prin precizarea la acțiune au

solicitat despăgubiri, respectiv echivalentul actualizat al sumei de 7.500 dolari

SUA.

Acordarea

de despăgubiri, ca măsură reparatorie, este reglementată expres, în Capitolul V

al Legii 10/2001 (art. 36-40). Conform acestor reglementări acordarea de

despăgubiri este o procedură specială care exclude dreptul instanțelor

judecătorești de a hotărî asupra cuantumului acordat persoanelor îndreptățite.

Ca

atare, cererea reclamantelor de pronunțare a unei hotărâri prin care pârâta SC

T. SA Piatra Neamț să fie obligată la plata de despăgubiri bănești este

inadmisibilă.

Oferta

SC T. SA de compensare a terenului revendicat cu o altă suprafață de teren,

prin echivalent, nu este admisibilă, având în vedere faptul că legea, art. 1 alin.

(2) și art. 9 alin. (2), cere acordul persoanei îndreptățite, acord care în

cauza de față nu există.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamantele, în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 9, 10 C.

proc. civ., pentru următoarele motive:

-

instanța a pronunțat hotărârea în ședință publică, în loc de a proceda la

pronunțarea în camera de consiliu conform art. 31 alin. (3);

- a

stabilit că nu ar fi competentă să soluționeze cauza pe fond, dar în dispozitiv

respinge acțiunea ca nefondată;

-

reține în mod nelegal și contrar dispozițiilor art. 31 alin. (3) că nu are

competența să soluționeze;

-

reține în mod nelegal că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Capitolului IV

din Legea nr. 10/2001, deși aceste dispoziții se referă doar la măsurile

reparatorii prin echivalent sub formă de titlu de valoare nominală sau acțiuni,

ceea ce nu s-a solicitat în cauza de față;

- a

menținut nelegal hotărârea nr. 5 din 5 iulie 2001 a SC T. SA, deși, în

contextul motivării, reține că această compensare, atât timp cât nu este acceptată

de persoana îndreptățită, nu poate opera.

Recursul

este nefondat.

În

mod greșit, recurentele au arătat, în motivarea recursului că instanța ar fi

reținut aplicabilitatea dispozițiilor Capitolului IV al Legii nr. 10/2001 în

cauză. În urma analizei deciziei recurate, Curtea a constatat că în

considerentele acesteia se face referire doar la dispozițiile Capitolului V al

Legii 10/2001, art. 36-40, privitoare la acordarea de despăgubiri bănești.

Prevederile

art. 31 alin. (3) nu sunt aplicabile în speță, ci doar în situația în care,

dacă în termenul stabilit de lege, art. 28, nu s-a convenit asupra valorii

corespunzătoare și a modalității de acordare a măsurilor reparatorii, se va

încheia un proces verbal de divergență, pe baza căruia persoana îndreptățită

poate sesiza instanța de judecată cu o acțiune în pretenții având ca obiect

stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent. Persoana îndreptățită poate

solicita fie, numai stabilirea, pe bază de expertiză, a valorii corespunzătoare

a imobilului preluat abuziv, fiind de acord cu măsura reparatorie convenită,

fie și stabilirea, concomitent, a uneia dintre măsurile reparatorii prevăzute

de lege, respectiv bunuri sau servicii, acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate, titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare sau despăgubiri. Conform art. 31 alin. (3) judecarea acestei cereri

se face cu celeritate, iar la primul termen de judecată, fixat în camera de

consiliu, instanța va dispune efectuarea unei expertize având ca obiect

stabilirea valorii corespunzătoare a imobilului în vederea acordării măsurilor

reparatorii prin echivalent și se va desemna un expert tehnic sau contabil.

Art.

36 alin. (1), aplicabil în speță, prevede în mod expres că despăgubirile

bănești se acordă doar conform dispozițiilor Capitolului V din Legea nr.

10/2001, iar art. 40 al aceleiași legi stipulează ca prin lege specială se vor

reglementa modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor

bănești.

Față

de aceste prevederi instanța a apreciat corect că nu este abilitată legal să

dispună asupra cuantumului și a modalității de acordare a despăgubirilor

bănești.

Având

în vedere aceste considerente, recursul este nefodnat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantele M.V. și T.G. împotriva deciziei civile nr. 35 din 16 aprilie 2003

a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2004.