ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4475/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 246 din 27 august 2002 a Tribunalului Neamț s-a admis în parte acțiunea pentru restituire imobil formulată de reclamantele T.G. și M.V. în contradictoriu cu SC T. SA Piatra Neamț, Primăria Municipiului Piatra Neamț și Prefectura Neamț, s-a constatat că restituirea în natură a terenului de 800 mp, proprietatea reclamantelor, aflat în posesia pârâtei SC T. SA, nu este posibilă, s-a anulat hotărârea nr. 5 din 5 iulie 2001 a SC T. SA, fiind obligată această pârâtă să plătească reclamantelor suma de 7.500 dolari SUA cu titlu de despăgubiri, ca măsură reparatorie pentru terenul preluat fără titlu, în condițiile și potrivit procedurii prevăzute la Capitolul V din Legea nr. 10/2001, s-a respins acțiunea față de Primăria Piatra Neamț și Prefectura Județului Neamț pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta M.V. este soția supraviețuitoare a defunctului G.T. (decedat la 31 august 1990), iar reclamanta T.G. este fiica sa. La data de 19 iulie 1964 cei doi soți au cumpărat, cu act autentic, suprafața de 800 mp teren, astfel că reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului. Terenul a fost preluat fără titlu și fără despăgubiri în anul 1976. În prezent, terenul face parte din suprafața de 25.656 mp cu care SC T. SA și-a majorat capitalul social prin hotărârea nr. 63 din 18 martie 1999. SC T. SA a făcut reclamantelor o ofertă de restituire a terenului în compensare, în suprafață de 242 mp prin hotărârea AGA nr. 5 din 5 iulie 2001, ofertă refuzată de reclamante.

Instanța de fond a apreciat că hotărârea nr. 5 din 5 iulie 2001 este nelegală, întrucât pârâta avea obligația ca, în conformitate cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, să facă reclamantelor o ofertă de despăgubiri bănești. Având în vedere expertiza de evaluare a terenului instanța a obligat pârâta SC T. SA la plata sumei de 7.500 dolari SUA. Prin decizia civilă nr. 86 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău s-au admis apelurile declarate de ambele părți, s-a anulat sentința de fond și s-a reținut cauza spre rejudecare. În urma rejudecării, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 35 din 16 aprilie 2003 a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor. Instanța a reținut, în esență următoarele: Din modul în care a fost redactată notificarea către SC T. SA rezultă că reclamantele au solicitat restituirea terenului în natură, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri.

Instanța de fond în mod greșit a obligat societatea pârâtă la plata despăgubirilor în sumă de 7.500 dolari SUA, întrucât Legea nr. 10/2001 prevede la Capitolul V ca unitatea deținătoare transmite oferta de acordare a despăgubirilor Prefecturii, iar în ce privește cuantumul despăgubirilor sunt incidente dispozițiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 16 și art. 17 din H.G. nr. 614/2001. Ca atare, instanța nu are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor și persoanele care sunt obligate să le plătească. Prin decizia civilă nr. 738 din 3 iunie 1997 a Tribunalului Neamț, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că cei 800 mp de teren fac parte din domeniul public al statului.

Expertiza efectuată în cauză concluzionează că din cei 800 mp teren, 558 mp fac parte din domeniul public, fiind alee betonată de acces între str. D. și poarta de intrare a SC T. SA, iar diferența de 242 mp sunt ocupați de perimetul SC T. SA Față de aceste împrejurări se constată că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, aspect sesizat și de reclamante, care prin precizarea la acțiune au solicitat despăgubiri, respectiv echivalentul actualizat al sumei de 7.500 dolari SUA. Acordarea de despăgubiri, ca măsură reparatorie, este reglementată expres, în Capitolul V al Legii 10/2001 (art. 36-40). Conform acestor reglementări acordarea de despăgubiri este o procedură specială care exclude dreptul instanțelor judecătorești de a hotărî asupra cuantumului acordat persoanelor îndreptățite.

Ca atare, cererea reclamantelor de pronunțare a unei hotărâri prin care pârâta SC T. SA Piatra Neamț să fie obligată la plata de despăgubiri bănești este inadmisibilă. Oferta SC T. SA de compensare a terenului revendicat cu o altă suprafață de teren, prin echivalent, nu este admisibilă, având în vedere faptul că legea, art. 1 alin. (2) și art. 9 alin. (2), cere acordul persoanei îndreptățite, acord care în cauza de față nu există. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele, în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 9, 10 C. proc.

civ., pentru următoarele motive: - instanța a pronunțat hotărârea în ședință publică, în loc de a proceda la pronunțarea în camera de consiliu conform art. 31 alin. (3); - a stabilit că nu ar fi competentă să soluționeze cauza pe fond, dar în dispozitiv respinge acțiunea ca nefondată; - reține în mod nelegal și contrar dispozițiilor art. 31 alin. (3) că nu are competența să soluționeze; - reține în mod nelegal că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Capitolului IV din Legea nr. 10/2001, deși aceste dispoziții se referă doar la măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de titlu de valoare nominală sau acțiuni, ceea ce nu s-a solicitat în cauza de față; - a menținut nelegal hotărârea nr. 5 din 5 iulie 2001 a SC T. SA, deși, în contextul motivării, reține că această compensare, atât timp cât nu este acceptată de persoana îndreptățită, nu poate opera.

Recursul este nefondat. În mod greșit, recurentele au arătat, în motivarea recursului că instanța ar fi reținut aplicabilitatea dispozițiilor Capitolului IV al Legii nr. 10/2001 în cauză. În urma analizei deciziei recurate, Curtea a constatat că în considerentele acesteia se face referire doar la dispozițiile Capitolului V al Legii 10/2001, art. 36-40, privitoare la acordarea de despăgubiri bănești. Prevederile art. 31 alin. (3) nu sunt aplicabile în speță, ci doar în situația în care, dacă în termenul stabilit de lege, art. 28, nu s-a convenit asupra valorii corespunzătoare și a modalității de acordare a măsurilor reparatorii, se va încheia un proces verbal de divergență, pe baza căruia persoana îndreptățită poate sesiza instanța de judecată cu o acțiune în pretenții având ca obiect stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Persoana îndreptățită poate solicita fie, numai stabilirea, pe bază de expertiză, a valorii corespunzătoare a imobilului preluat abuziv, fiind de acord cu măsura reparatorie convenită, fie și stabilirea, concomitent, a uneia dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, respectiv bunuri sau servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționate, titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau despăgubiri. Conform art. 31 alin. (3) judecarea acestei cereri se face cu celeritate, iar la primul termen de judecată, fixat în camera de consiliu, instanța va dispune efectuarea unei expertize având ca obiect stabilirea valorii corespunzătoare a imobilului în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent și se va desemna un expert tehnic sau contabil.

Art. 36 alin. (1), aplicabil în speță, prevede în mod expres că despăgubirile bănești se acordă doar conform dispozițiilor Capitolului V din Legea nr. 10/2001, iar art. 40 al aceleiași legi stipulează ca prin lege specială se vor reglementa modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești. Față de aceste prevederi instanța a apreciat corect că nu este abilitată legal să dispună asupra cuantumului și a modalității de acordare a despăgubirilor bănești. Având în vedere aceste considerente, recursul este nefodnat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M.V. și T.G. împotriva deciziei civile nr. 35 din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2004.