ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6318/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 187 din 19 martie 2009,

pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 2345/103/2008 s-a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de R.A. reținându-se că reclamanta a chemat

în judecată pe primarul municipiului Piatra Neamț pentru obligarea acestuia de a

soluționa notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 prin care aceasta a

solicitat evaluarea locuinței demolate în suprafață de 272 mp situată în Piatra

Neamț, și despăgubirea aferentă, precum și nr. 216 restituirea în natură a

terenului.

Prima instanță a reținut că, prin contractul de

vânzare-cumpărare din anul 1983, autorul contestatoarei a dobândit o casă

situată în str. V.I. nr. 142, situată pe terenul aferent de 1660 mp care a

trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 urmând ca

terenul necesar construcției să fie atribuit pe durata existenței construcției.

În anul 1986 exproprierea, prin Decretul nr. 214/1986

a avut ca obiect practic doar suprafața de 272,49 mp construcții, restul

suprafeței aflându-se în proprietatea statului.

Prin notificarea nr. 671 din 5 noiembrie 2001

înaintată de Prefectura județului Neamț, instituției primarului R.A. a

solicitat restituirea în natură a suprafeței de 272,49 mp teren construcții și

măsuri reparatorii pentru casa de locuit, situate în Piatra Neamț.

Contestatoarea a fost căsătorită cu R.G. decedat

la 01 septembrie 2001 și are ca moștenitor pe R.T.

Printr-o altă notificare, cu nr. 541 din 26aprilie

2001, R.G. a solicitat restituirea terenului de 1660 mp teren arabil și 272,49 mp

teren construcții, situate în Piatra Neamț, care a mai fost solicitat de soția

sa și prin notificarea nr. 671 din 05 noiembrie 2001.

Prin dispoziția primarului nr. 8 din 07 ianuarie

2002 s-a admis notificarea formulată înainte de deces de R.G. și s-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 320 mp teren și acordarea de despăgubiri

pentru diferența de 1310 mp teren, potrivit raportului de evaluare.

Această dispoziție a fost contestată în instanță

de moștenitorul R.T., altfel că prin sentința civilă nr. 415/C din 20 noiembrie

2003 a Tribunalului Neamț s-a admis cererea, s-a anulat în parte dispoziția

nr. 8/2002 și s-a dispus restituirea către contestator, în natură, a întregii

suprafețe de 1660 mp teren situat în intravilanul municipiului Piatra Neamț.

În apel, prin decizia nr. 766/2004, irevocabilă

prin decizia nr. 16991/2004 a Î.C.C.J., s-a schimbat în tot sentința

respingându-se contestația ca nefondată.

In considerentele instanței de apel s-a reținut

că exproprierea nu a avut efecte decât pentru imobilul intrat efectiv în

proprietatea contestatorului, respectiv suprafața de 272,49 mp și nu pentru

terenul aferent, care prin efectul Legii nr. 58/1974 a intrat în proprietatea

statului, soluționarea acestei notificări intrând în puterea lucrului judecat.

Defunctul R.G. a inițiat și o

judecată pe dreptul comun, în contradictoriu cu numita S.A., pentru constatarea

vânzării-cumpărării suprafeței de 1660 mp teren situat în fosta str. V.I. nr. 142,

finalizată prin sentința nr. 3854/1998 a Judecătoriei Piatra Neamț, instanța

admițând acțiunea.

Prin sentința civilă nr. 504/C/2008

a Tribunalului Neamț pronunțată în dosarul nr. 836/279/2008 s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de R.T. având ca obiect obligația de a face și

daune cominatorii, prin care acesta a solicitat ca primarul municipiului să fie

obligat să-l pună în posesie cu întreaga suprafață de 1660 mp recunoscută că a

fost dobândită prin sentința din 1998.

Acțiunea cu care reclamanta R.A. a învestit

Tribunalul Neamț la 17 iulie 2008 se referă la recunoașterea perfectării

vânzării-cumpărării asupra terenului care intrase în proprietatea statului prin

efectul Legii nr. 58/1974, însă contestatoarea a criticat aceleași considerente

din dispoziția nr. 8/2002 primarului municipiului Piatra Neamț care, așa cum

s-a reținut deja - a fost verificată de către instanță în mod irevocabil.

Dovada proprietății terenului de 1660 mp s-a

tăcut de către contestatoare și fiul său prin sentința civilă nr. 3854/1998 a

Judecătoriei Piatra Neamț care a fost avută în vedere însă, de Curtea de Apel

Bacău și Înalta Curte de Casație și Justiție la soluționarea căilor de atac

împotriva sentinței nr. 415/C/2003 a Tribunalului Neamț.

Considerentele Curții de Apel Bacău se referă în

mod expres la „inopozabilitatea sentinței civile nr. 3854/1998 a Judecătoriei

Piatra Neamț față de instituția învestită cu soluționarea notificării,

respectiv primarul municipiului".

Din oficiu, tribunalul a pus în discuție

necesitatea introducerii în cauză a numitului R.T., fiul contestatoarei și

beneficiar al suprafeței de 320 mp restituită prin dispoziția nr. 8/2002 -

tocmai pentru a nu leza drepturile câștigate deja de către acesta. Fiind vorba

despre aceeași suprafață de teren, spre opozabilitate și lămurirea cadrului

procesual, s-a constatat că în speță operează o coparticipare procesuală

forțată.

La termenul din 22 ianuarie 2009 persoana

introdusă în cauză R.T. a precizat dosarul 974/C/2003 se află în judecata unei

căi extraordinare la Curtea de Apel Bacău.

Instanța fondului constatat că aceasta nu are

temei, așa cum a fost formulată în acest dosar, singura cale de recunoaștere a

pretențiilor fiind o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor

pronunțate în dosarul nr. 974/C/2003 al Tribunalului Neamț.

Pentru aceste considerente, prin interpretarea

per a contrario a dispozițiilor Legi nr. 10/2001, s-a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 187

din 19 martie 2009 a Tribunalului Neamț au formulat apel contestatorii R.A. și R.T.,

susținând că, actele depuse la dosar fac dovada deposedării abuzive și ilegale

de bunurile imobil în litigiu și a faptului că pârâta nu se conformează

dispozițiilor Legii nr. 10/2001; R.T. nu a fost citat legal, ca moștenitor al

lui R.G.; în mod nelegal nu s-a admis atașarea dosarului nr. 974/C/2003, expertiza

efectuată în acest dosar arătând, în mod vădit, că pe terenul revendicat nu se

află construcții.

Prin decizia civilă nr. 125 din 11 noiembrie

2009, Curtea de Apel Bacău a respins apelul contestatorilor, instanța reținând

că, la termenul din 22 ianuarie 2009 a fost introdus în cauză în calitate de

moștenitor al lui R.G., fiul acestuia R.T., care prezent fiind în instanță a

luat termen în cunoștință în condițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., iar

în ce privește fondul cauzei, prin notificarea nr. 671 din 5 noiembrie 2001,

apelanta contestatoare R.A. a solicitat restituirea în natură a suprafeței de

272.49 mp teren construcții și măsuri reparatorii pentru casa de locuit,

imobile situate în P.Neamț, imobile ce au mai fost solicitate și de soțul

contestatoarei R.G. prin notificarea nr. 541 din 26 aprilie 2001, notificare

soluționată prin dispoziția primarului nr. 8 din 7 ianuarie 2002 și verificată

de către instanță în mod irevocabil.

Împotriva deciziei civile nr. 125 a Curții de

Apel Bacău, contestatorii au declarat recurs, arătând că instanțele nu au luat

în considerare toate documentele existente la dosarul cauzei, ci au

concluzionat că pe terenul de 272 mp s-ar afla un „închipuit” bloc de locuințe,

deși erau atașate planșe foto care probează că cei 272 mp reprezintă teren

liber de construcții.

Recurentul R.T. reiterează faptul că

nu a fost citat legal și critică neatașarea dosarelor nr. 974 /c/203 și nr.

10158/1993.

Analizând recursul din prisma

motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru

motivele ce succed:

Astfel, ignorând faptul că a avut

loc o judecată în apel, în cadrul căreia recurenților le-au fost analizate

aceleași pretinse aspecte de nelegalitate, aceștia deduc judecății în recurs

aceleași critici, care s-au constituit și în motive de apel.

În felul acesta, recurenții

nesocotesc faptul că obiectul judecății în recurs îl reprezintă decizia din

apel, care a analizat deja criticile lor, și readuc analizei în recurs exact

aceleași critici din apel, fără să le particularizeze în funcție de modalitatea

în care decizia atacată le-a dat dezlegare și fără să le îndrepte împotriva

considerentelor care au stat la baza adoptării soluției, ignorând faptul că a

mai avut loc o etapă jurisdicțională după hotărârea de primă instanță.

Chiar dacă prin soluția adoptată în

apel a fost confirmată sentința tribunalului, se constată că prin modalitatea

de confirmare a hotărârii, instanța de apel a realizat propria verificare jurisdicțională,

așa încât dispozitivul și considerentele pe care se sprijină acesta sunt cele

care pot constitui obiect al criticilor și al cenzurii instanței de recurs, iar

nu hotărârea de primă instanță.

Se tinde în realitate, la o nouă

judecată devolutivă pentru motive identice celor supuse judecății în etapa

jurisdicțională anterioară.

Cu toate acestea, Înalta Curte va

analiza punctual criticile formulate.

Astfel, critica ce vizează

faptul că procedura ar fi fost

viciată în privința reclamantului R.T., ar duce la concluzia că hotărârea dată

a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Or, la data de 21 ianuarie 2009,

contestatorul R.T. a fost s-a înfățișat personal în instanță, astfel că prin

încheierea dată la acea dată s-a dispus introducerea în cauză a acestuia,

acesta luând termen în cunoștință în condițiile art. 153 alin. (1) C. proc.

civ.

Critica vizând neconsiderarea de

către instanțe a înscrisurilor doveditoare a faptului că terenul de 272 mp este

liber de construcții și poate fi restituit în natură este nesustenabilă.

Astfel, în mod just instanța de apel

a constatat că soțul contestatoarei, numitul R.G. a solicitat acest imobil prin

notificarea nr. 541 din 26 aprilie 2001, notificare soluționată prin dispoziția

primarului nr. 8/2002, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței

de 320 mp teren și acordarea de despăgubiri pentru diferența de 1310 mp teren,

potrivit raportului de evaluare.

Această dispoziție de restituire a

fost supusă unui litigiu finalizat prin respingerea contestației formulată de R.T.,

conform deciziei civile nr. 766/2004 a Curții de Apel Bacău, irevocabilă prin

decizia civilă nr. 8183/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Menținerea dispoziției primarului de

către instanță s-a impus cu motivarea că restituirea în natură nu este

posibilă, întrucât suprafața de 1.310 mp este afectată de lucrări de investiții

legal aprobate, conform hotărârii Consiliului Local nr. 9/1998 coroborată cu H.G.

nr. 525/1996, republicată.

Poziția refractară a instanțelor,

privitoare la acțiunea introductivă de instanță formulată de contestatoarea R.A.,

se explică tocmai prin tranșarea în mod irevocabil a aspectelor referitoare la

dispoziția primarului de restituire, aspecte intrate în puterea lucrului

judecat.

Este vorba însă de efectul pozitiv

al autorității de lucru judecat, care presupune că de data aceasta cele

tranșate jurisdicțional se impun în judecata ulterioară ca un mijloc de probă [prezumția

de lucru judecat, în sensul art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2)

C. civ.], fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru

instanță de a stabili în mod diferit față de instanța anterioară.

Astfel, în mod just instanța de apel

a ținut cont de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și de

modalitatea în care, în litigiul anterior, s-a tranșat asupra chestiunii

dreptului de proprietate pretins de către contestatori.

Mai mult, din ansamblul probator

rezultă că în patrimoniul autorilor contestatorului R.T. exista numai

proprietatea construcției, nu și cea a terenului, teren trecut la stat, prin

actele normative în vigoare la acea dată, astfel că terenul aferent construcției

putea fi deținut de către proprietarul construcției, spre folosință, atâta timp

cât ființa edificiul. Din acest motiv, în situația în care construcția a fost

demolată, terenul, cu excepția construcției, nu putea constitui proprietatea

autorilor recurentului.

Chiar dacă terenul de 272 mp ar fi

liber de construcții, acesta nu s-ar mai putea restitui în natură, întrucât

s-ar ajunge la despăgubire necuvenită, ceea ce nu este permis.

În ce privește neatașarea dosarului

nr. 974/C/2003 al Tribunalului Neamț, din adresa nr. 14/30AA din 12 februarie

2009 emisă de Curtea de Apel Bacău, rezultă că acest dosar nu s-a aflat pe

rolul acestei instanțe, astfel că atașarea acestuia nu era posibilă.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții R.T. și R.A. împotriva deciziei civile nr. 125 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2010.