ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 288/2009

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 523/103/2006, reclamanta M.G. a solicitat anularea dispoziției nr. 851 din 2 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piatra Neamț în temeiul Legii nr. 10/2001. În motivarea contestației, s-a arătat că, potrivit dispoziției contestate i s-a respins reclamantei cererea de restituire în natură a imobilului situat în Piatra Neamț, casă și teren în suprafață de 652 mp, solicitat prin notificarea nr. 180/2001, s-a propus acordarea de despăgubiri și s-a dispus înaintarea dosarului Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea reevaluării bunurilor. S-a susținut că dispoziția este nelegală întrucât terenul poate fi restituit în natură.

Prin sentința civilă nr. 547/C din 14 mai 2007 Tribunalul Neamț a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în fapt că, potrivit notificării transmise în condițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta M.G. a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a imobilelor casă și teren în suprafață de 652 mp expropriate prin Decretul nr. 270/1971 de la A.P. (căsătorită B.), mama sa și de la C.P., unchiul său, imobile situate în Piatra Neamț. Potrivit decretului de expropriere nr. 270/1971 s-au expropriat de la P.C. 430 mp teren și construcții în suprafață de 31,3 mp iar de la B.A. suprafața de 222 mp și 45,5 mp construcții, imobile situate în Piatra Neamț, cu scopul transmiterii în proprietatea U.J.C.M.

Neamț. S-a reținut că, prin sentința civilă nr. 6095/1997 a Judecătoriei Piatra Neamț, s-a dispus deja, restituirea în natură (în baza Legii nr. 112/1995) și a unei părți din terenul care făcuse obiectul exproprierii prin Decretul nr. 270/1971 și care fusese preluat de P.C. și B.A., constatându-se că din suprafața de 680 mp expropriată, reclamantei i s-a restituit în natură o suprafață de 236,66 mp teren. Restul de 443,34 mp a rezultat că este ocupat de construcții și căi de acces, respectiv: 131 mp sunt ocupați de blocul nr. 10; 143 mp. reprezintă actuala stradă C.; 80 mp alee acces la blocul 10; 43 mp trotuarul și carosabilul bulevardului D.; 19 mp cale de acces la clădirea SC A. SA și 27,34 mp, ocupați de grupul sanitar și intrarea la scările de acces în clădirea SC A. SA.

Ca atare, s-a concluzionat că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de construcții noi autorizate, de servituți legale și amenajări de utilitate publică, astfel că petenta urmează a beneficia de măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, cum în mod corect s-a stabilit și prin dispoziția contestată. Solicitarea reclamantei privind restituirea în natură a suprafeței de 27,34 mp ocupată de construcția unui grup sanitar (despre care s-a susținut că este ilegală) a fost apreciată ca neîntemeiată, în condițiile în care există autorizație de construcție pentru aceasta și mai ales, acest teren a făcut obiectul controlului judecătoresc potrivit sentinței civile nr. 6095/1997 a Judecătoriei Piatra-Neamț, care a stabilit că nu este vorba de un teren liber de construcții.

Neîntemeiate au fost găsite și susținerile privind nepronunțarea unității deținătoare asupra cererii de despăgubiri pentru construcțiile expropriate, câtă vreme din conținutul referatului ce a stat la baza emiterii dispoziției rezultă că au fost avute în vedere atât construcțiile demolate, cât și terenul expropriat. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a susținut caracterul nelegal al soluției, întrucât: nu au fost avute în vedere obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, considerându-se eronat că sunt tardive; nu a fost soluționat capătul de cerere ce viza anularea actelor de înstrăinare subsecvente ceea ce atrage nulitatea hotărârii; nu a fost restituită, în mod greșit, suprafața de teren de 27,34 mp pe care se află o construcție ridicată fără autorizație; s-a stabilit eronat că au fost acordate despăgubiri și pentru cele două magazii demolate care în realitate, n-au fost cuprinse în valoarea construcțiilor.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 88 din 21 mai 2008 a Curții de Apel Bacău. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut pe aspectul nulității hotărârii pentru nesoluționarea capătului de cerere vizând anularea unor acte subsecvente de înstrăinare că, de fapt, acesta nu a învestit legal instanța, fiind o solicitare făcută în primă instanță după acordarea mai multor termene de judecată și după ce fuseseră administrate probatorii, așa încât s-a făcut în mod corect aplicarea art. 132 C. proc. civ. (instanța nefiind ținută să analizeze o astfel de cerere). Criticile vizând modalitatea de rezolvare a fondului cauzei au fost găsite de asemenea, neîntemeiate, și față de raportul de expertiză suplimentar efectuat în faza apelului.

Astfel, s-a constatat că prima instanță a stabilit corespunzător atât evoluția inițială a proprietății P., respectiv B., cât și evoluția restituirii acestei proprietăți. Aceasta, în condițiile în care prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 5 din 17 iunie 1996, modificată prin sentința civilă nr. 6095/1997 a Judecătoriei Piatra Neamț, s-a dispus restituirea către petentă a casei de locuit naționalizate, ce nu fusese demolată și a suprafeței de 523,56 mp, în temeiul Legii nr. 112/1995, proprietate ce a fost naționalizată de la tatăl contestatoarei, dar făcând parte inițial din proprietatea P. Din expertiza efectuată în cauză a rezultat, cu privire la suprafața de 27,34 mp, ocupată de construcția unui grup sanitar, că aceasta a făcut obiectul analizei în cauza anterioară, prima instanță reținând corect că terenul nu este liber de construcții.

Totodată, conform suplimentului la raportul de expertiză, efectuat în apel, pentru identificarea terenului în litigiu, ținându-se cont de evoluția proprietății, atât la dezmembrare cât și la restituire, s-a constatat că întreaga suprafață ce a aparținut familiei P. nu include parcarea publică amenajată de Primăria Piatra Neamț. În privința celorlalte aspecte vizând despăgubirile s-a reținut că prima instanță a făcut o analiză corespunzătoare probatoriului administrat, neputând fi primite susținerile referitoare la existența unor construcții care nu ar fi fost avute în vedere pentru stabilirea valorii despăgubirilor. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a prezentat critici sub următoarele aspecte: - Instanța de apel a preluat în mod eronat aprecierile primei instanțe referitoare la imposibilitatea restituirii suprafeței de 27,34 mp, ocupată de un grup sanitar care este o construcție ilegală, neautorizată.

- În mod greșit instanța de apel a apreciat că au fost acordate despăgubiri pentru toate construcțiile demolate, în realitate nefiind cuprinse și avute în vedere în determinarea cuantumului despăgubirilor cele două magazii demolate. - Hotărârea este neîntemeiată întrucât nu a evaluat bine probatoriul administrat care de altfel, a rămas și incomplet, în condițiile în care instanța de apel nu a mai dispus, deși reclamanta a solicitat, efectuarea unui nou raport de expertiză. - Instanța de apel a soluționat în mod eronat excepția de nulitate a hotărârii susținută cu referire la cererea de anulare a actelor juridice de înstrăinare subsecvente. Or, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 prevăd posibilitatea anulării pe cale administrativă a actelor încheiate cu încălcarea dispozițiilor legii speciale, instanța era obligată să constate că dispoziția atacată nu a soluționat toate cererile formulate și să procedeze în consecință.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esență, că edificarea construcției despre care se pretinde că ar avea caracter ilegal s-a făcut în baza unei autorizații de construire eliberată în anul 1991; în privința despăgubirilor, ele au fost stabilite nu numai pentru teren, ci și pentru construcțiile expropriate și ulterior demolate.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, față de următoarele considerente: - Contrar susținerii recurentei, instanțele de fond au făcut o corectă apreciere asupra dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu referire la terenul în suprafață de 27,43 mp ocupat de un grup sanitar, reținând că textul de lege menționat (conform căruia „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990”) nefiind incident în speță, nu justifică pretenția reclamantei de a-i fi restituit în natură. Aceasta întrucât, pe de o parte, a rezultat că edificarea construcției s-a realizat în baza unei autorizații (nr. 68 B din 17 octombrie 1991 eliberată de Prefectura județului Neamț) și deci, nu poate fi vorba de o construcție ilegală care să fie ridicată de pe teren.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect au reținut instanțele fondului, regimul juridic al acestei suprafețe de teren a făcut deja obiectul verificării jurisdicționale într-un litigiu anterior (sentința civilă nr. 6095 din 2 octombrie 1997 a Judecătoriei Piatra-Neamț, definitivă prin decizia nr. 179 din 19 februarie 1998 a Tribunalului Neamț) în care, admițându-se contestația formulată în condițiile Legii nr. 112/1995, a fost modificată hotărârea Comisiei județene, în sensul diminuării suprafeței de teren restituite numitului B.C. autorul recurentei) cu 27,34 mp. S-a reținut că acest teren nu este liber pentru a face obiectul restituirii, întrucât este aferent sediului în care funcționează A. Neamț și respectiv, unui bloc de locuințe.

Or, această statuare a instanței, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a invocat împrejurări noi, de natură să modifice regimul juridic al respectivului imobil, este intrată în autoritate de lucru judecat și se impune în prezentul proces cu efectul pozitiv al lucrului judecat. Ca atare, recurenta nu poate pretinde, în contra verificării jurisdicționale irevocabile anterioare, că terenul ar avea statutul de teren liber, supus restituirii în natură. - În privința despăgubirilor (care nu ar fi inclus toate construcțiile demolate, respectiv, două magazii) critica este de asemenea, nefondată.

Instanțele fondului au reținut în mod corect, că la stabilirea despăgubirilor intimatul a ținut seama de întreaga întindere a dreptului de proprietate al autorilor reclamantei, în condițiile în care în referatul cu propunerea de despăgubiri (care a stat la baza emiterii dispoziției) au fost avute în vedere suprafețele construite, de 35,30 mp și respectiv, 45,50 mp, care au făcut obiectul exproprierii de la cei doi autori ai reclamantei (suprafețe care apar și în hotărârea de partaj a acestora din 1970). - Critica vizând netemeinicia hotărârii care nu ar fi evaluat bine probatoriul administrat și care s-ar fi bazat în plus, pe mijloace de probă incomplete, nu poate fi primită, fiind incompatibilă cu structura căii de atac a recursului.

Formulând o astfel de critică, recurenta tinde la o reevaluare a probelor și astfel, la devoluțiunea fondului, ceea ce nu este permis însă, într-o cale de atac în care pot fi cenzurate anumite aspecte de legalitate, în condițiile strict reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. - Este nefondată și critica vizând modalitatea în care instanța de apel a soluționat excepția de nulitate a sentinței. Astfel, potrivit susținerii recurentei, lipsirea de efecte a hotărârii de primă instanță, prin aplicarea sancțiunii nulității, ar fi fost determinată de împrejurarea că a rămas nesoluționat capătul de cerere vizând anularea unor acte juridice de înstrăinare. În realitate, instanța a judecat în limitele învestirii sale, cu aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ. Astfel, întrucât cererea a fost formulată după prima zi de înfățișare, așa cum este definită de art. 134 C. proc. civ., respectiv, după acordarea mai multor termen de judecată și administrarea probatoriului, instanța nu se putea considera legal învestită (întregirea sau modificarea cererii fiind posibile când există solicitare în acest sens la prima zi de înfățișare, conform art. 132 C. proc. civ.). Este nefundamentată juridic susținerea recurentei conform căreia această cerere a fost formulată în fața organului administrativ, în procedura prealabilă și întrucât nu a fost rezolvată prin dispoziția atacată, instanța trebuia să procedeze în consecință și să o soluționeze. Unitățile/entitățile deținătoare care soluționează notificările în materia Legii nr. 10/2001 nu sunt organe jurisdicționale și deci, nu au competența de a face verificări asupra legalității unor acte juridice.

Ca atare, contrar susținerii recurentei, nu se putea regăsi în dispoziția atacată soluția primarului (intimatul) asupra valabilității unor acte de înstrăinare, pentru a se putea considera că, deducând judecății dispoziția emisă de acesta, implicit ar fi fost atacată și pretinsa nesoluționare a cererii în nulitatea actului juridic. Față de considerentele arătate toate criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 88 din 21 mai 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.