ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 288/2009

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub

nr. 523/103/2006, reclamanta M.G. a solicitat anularea dispoziției nr. 851 din

2 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Piatra Neamț în temeiul Legii nr.

10/2001.

În motivarea contestației, s-a arătat că, potrivit dispoziției

contestate i s-a respins reclamantei cererea de restituire în natură a

imobilului situat în Piatra Neamț, casă și teren în suprafață de 652 mp,

solicitat prin notificarea nr. 180/2001, s-a propus acordarea de despăgubiri și

s-a dispus înaintarea dosarului Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor în vederea reevaluării bunurilor.

S-a susținut că dispoziția este nelegală întrucât terenul poate fi

restituit în natură.

Prin sentința civilă nr. 547/C din 14 mai 2007 Tribunalul Neamț a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în fapt că,

potrivit notificării transmise în condițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta M.G.

a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a imobilelor casă și teren

în suprafață de 652 mp expropriate prin Decretul nr. 270/1971 de la A.P.

(căsătorită B.), mama sa și de la C.P., unchiul său, imobile situate în Piatra

Neamț.

Potrivit decretului de expropriere nr. 270/1971 s-au expropriat de la

P.C. 430 mp teren și construcții în suprafață de 31,3 mp iar de la B.A.

suprafața de 222 mp și 45,5 mp construcții, imobile situate în Piatra Neamț, cu

scopul transmiterii în proprietatea U.J.C.M. Neamț.

S-a reținut că, prin sentința civilă nr. 6095/1997 a Judecătoriei Piatra

Neamț, s-a dispus deja, restituirea în natură (în baza Legii nr. 112/1995) și a

unei părți din terenul care făcuse obiectul exproprierii prin Decretul nr.

270/1971 și care fusese preluat de P.C. și B.A., constatându-se că din

suprafața de 680 mp expropriată, reclamantei i s-a restituit în natură o

suprafață de 236,66 mp teren.

Restul de 443,34 mp a rezultat că este ocupat de construcții și căi de

acces, respectiv: 131 mp sunt ocupați de blocul nr. 10; 143 mp. reprezintă

actuala stradă C.; 80 mp alee acces la blocul 10; 43 mp trotuarul și carosabilul

bulevardului D.; 19 mp cale de acces la clădirea SC A. SA și 27,34 mp, ocupați

de grupul sanitar și intrarea la scările de acces în clădirea SC A. SA.

Ca atare, s-a concluzionat că terenul nu poate fi restituit în natură,

întrucât este afectat de construcții noi autorizate, de servituți legale și

amenajări de utilitate publică, astfel că petenta urmează a beneficia de

măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de dispozițiile art. 11 din Legea

nr. 10/2001, cum în mod corect s-a stabilit și prin dispoziția contestată.

Solicitarea reclamantei privind restituirea în natură a suprafeței de

27,34 mp ocupată de construcția unui grup sanitar (despre care s-a susținut că

este ilegală) a fost apreciată ca neîntemeiată, în condițiile în care există

autorizație de construcție pentru aceasta și mai ales, acest teren a făcut

obiectul controlului judecătoresc potrivit sentinței civile nr. 6095/1997 a

Judecătoriei Piatra-Neamț, care a stabilit că nu este vorba de un teren liber

de construcții.

Neîntemeiate au fost găsite și susținerile privind nepronunțarea

unității deținătoare asupra cererii de despăgubiri pentru construcțiile

expropriate, câtă vreme din conținutul referatului ce a stat la baza emiterii

dispoziției rezultă că au fost avute în vedere atât construcțiile demolate, cât

și terenul expropriat.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a susținut

caracterul nelegal al soluției, întrucât: nu au fost avute în vedere

obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, considerându-se eronat că sunt

tardive; nu a fost soluționat capătul de cerere ce viza anularea actelor de

înstrăinare subsecvente ceea ce atrage nulitatea hotărârii; nu a fost

restituită, în mod greșit, suprafața de teren de 27,34 mp pe care se află o

construcție ridicată fără autorizație; s-a stabilit eronat că au fost acordate

despăgubiri și pentru cele două magazii demolate care în realitate, n-au fost

cuprinse în valoarea construcțiilor.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 88 din 21 mai

2008 a Curții de Apel Bacău.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut pe aspectul nulității

hotărârii pentru nesoluționarea capătului de cerere vizând anularea unor acte

subsecvente de înstrăinare că, de fapt, acesta nu a învestit legal instanța,

fiind o solicitare făcută în primă instanță după acordarea mai multor termene

de judecată și după ce fuseseră administrate probatorii, așa încât s-a făcut în

mod corect aplicarea art. 132 C. proc. civ. (instanța nefiind ținută să

analizeze o astfel de cerere).

Criticile vizând modalitatea de rezolvare a fondului cauzei au fost

găsite de asemenea, neîntemeiate, și față de raportul de expertiză suplimentar

efectuat în faza apelului.

Astfel, s-a constatat că prima instanță a stabilit corespunzător atât

evoluția inițială a proprietății P., respectiv B., cât și evoluția restituirii

acestei proprietăți.

Aceasta, în condițiile în care prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 5

din 17 iunie 1996, modificată prin sentința civilă nr. 6095/1997 a Judecătoriei

Piatra Neamț, s-a dispus restituirea către petentă a casei de locuit

naționalizate, ce nu fusese demolată și a suprafeței de 523,56 mp, în temeiul

Legii nr. 112/1995, proprietate ce a fost naționalizată de la tatăl

contestatoarei, dar făcând parte inițial din proprietatea P.

Din expertiza efectuată în cauză a rezultat, cu privire la suprafața de

27,34 mp, ocupată de construcția unui grup sanitar, că aceasta a făcut obiectul

analizei în cauza anterioară, prima instanță reținând corect că terenul nu este

liber de construcții.

Totodată, conform suplimentului la raportul de expertiză, efectuat în

apel, pentru identificarea terenului în litigiu, ținându-se cont de evoluția

proprietății, atât la dezmembrare cât și la restituire, s-a constatat că

întreaga suprafață ce a aparținut familiei P. nu include parcarea publică

amenajată de Primăria Piatra Neamț.

În privința celorlalte aspecte vizând despăgubirile s-a reținut că prima

instanță a făcut o analiză corespunzătoare probatoriului administrat, neputând

fi primite susținerile referitoare la existența unor construcții care nu ar fi

fost avute în vedere pentru stabilirea valorii despăgubirilor.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a

prezentat critici sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel a preluat în mod eronat aprecierile primei instanțe

referitoare la imposibilitatea restituirii suprafeței de 27,34 mp, ocupată de

un grup sanitar care este o construcție ilegală, neautorizată.

- În mod greșit instanța de apel a apreciat că au fost acordate

despăgubiri pentru toate construcțiile demolate, în realitate nefiind cuprinse

și avute în vedere în determinarea cuantumului despăgubirilor cele două magazii

demolate.

- Hotărârea este neîntemeiată întrucât nu a evaluat bine probatoriul

administrat care de altfel, a rămas și incomplet, în condițiile în care

instanța de apel nu a mai dispus, deși reclamanta a solicitat, efectuarea unui

nou raport de expertiză.

- Instanța de apel a soluționat în mod eronat excepția de nulitate a

hotărârii susținută cu referire la cererea de anulare a actelor juridice de

înstrăinare subsecvente.

Or, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 prevăd

posibilitatea anulării pe cale administrativă a actelor încheiate cu încălcarea

dispozițiilor legii speciale, instanța era obligată să constate că dispoziția

atacată nu a soluționat toate cererile formulate și să procedeze în consecință.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului, arătând în esență, că edificarea construcției despre care se

pretinde că ar avea caracter ilegal s-a făcut în baza unei autorizații de

construire eliberată în anul 1991; în privința despăgubirilor, ele au fost

stabilite nu numai pentru teren, ci și pentru construcțiile expropriate și

ulterior demolate.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul lor

nefondat, față de următoarele considerente:

- Contrar susținerii recurentei, instanțele de fond au făcut o corectă

apreciere asupra dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu

referire la terenul în suprafață de 27,43 mp ocupat de un grup sanitar,

reținând că textul de lege menționat (conform căruia „se restituie în natură

terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii

după data de 1 ianuarie 1990”) nefiind incident în speță, nu justifică

pretenția reclamantei de a-i fi restituit în natură.

Aceasta întrucât, pe de o parte, a rezultat că edificarea construcției

s-a realizat în baza unei autorizații (nr. 68 B din 17 octombrie 1991 eliberată

de Prefectura județului Neamț) și deci, nu poate fi vorba de o construcție

ilegală care să fie ridicată de pe teren.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect au reținut instanțele fondului,

regimul juridic al acestei suprafețe de teren a făcut deja obiectul verificării

jurisdicționale într-un litigiu anterior (sentința civilă nr. 6095 din 2

octombrie 1997 a Judecătoriei Piatra-Neamț, definitivă prin decizia nr. 179 din

19 februarie 1998 a Tribunalului Neamț) în care, admițându-se contestația

formulată în condițiile Legii nr. 112/1995, a fost modificată hotărârea

Comisiei județene, în sensul diminuării suprafeței de teren restituite

numitului B.C. autorul recurentei) cu 27,34 mp. S-a reținut că acest teren nu

este liber pentru a face obiectul restituirii, întrucât este aferent sediului

în care funcționează A. Neamț și respectiv, unui bloc de locuințe.

Or, această statuare a instanței, în condițiile în care

recurenta-reclamantă nu a invocat împrejurări noi, de natură să modifice

regimul juridic al respectivului imobil, este intrată în autoritate de lucru

judecat și se impune în prezentul proces cu efectul pozitiv al lucrului

judecat.

Ca atare, recurenta nu poate pretinde, în contra verificării

jurisdicționale irevocabile anterioare, că terenul ar avea statutul de teren

liber, supus restituirii în natură.

- În privința despăgubirilor (care nu ar fi inclus toate construcțiile

demolate, respectiv, două magazii) critica este de asemenea, nefondată.

Instanțele fondului au reținut în mod corect, că la stabilirea

despăgubirilor intimatul a ținut seama de întreaga întindere a dreptului de

proprietate al autorilor reclamantei, în condițiile în care în referatul cu

propunerea de despăgubiri (care a stat la baza emiterii dispoziției) au fost

avute în vedere suprafețele construite, de 35,30 mp și respectiv, 45,50 mp,

care au făcut obiectul exproprierii de la cei doi autori ai reclamantei

(suprafețe care apar și în hotărârea de partaj a acestora din 1970).

- Critica vizând netemeinicia hotărârii care nu ar fi evaluat bine

probatoriul administrat și care s-ar fi bazat în plus, pe mijloace de probă

incomplete, nu poate fi primită, fiind incompatibilă cu structura căii de atac

a recursului.

Formulând o astfel de critică, recurenta tinde la o reevaluare a

probelor și astfel, la devoluțiunea fondului, ceea ce nu este permis însă, într-o

cale de atac în care pot fi cenzurate anumite aspecte de legalitate, în

condițiile strict reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

- Este nefondată și critica vizând modalitatea în care instanța de apel

a soluționat excepția de nulitate a sentinței.

Astfel, potrivit susținerii recurentei, lipsirea de efecte a hotărârii

de primă instanță, prin aplicarea sancțiunii nulității, ar fi fost determinată

de împrejurarea că a rămas nesoluționat capătul de cerere vizând anularea unor

acte juridice de înstrăinare.

În realitate, instanța a judecat în limitele învestirii sale, cu

aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

Astfel, întrucât cererea a fost formulată după prima zi de înfățișare,

așa cum este definită de art. 134 C. proc. civ., respectiv, după acordarea mai

multor termen de judecată și administrarea probatoriului, instanța nu se putea

considera legal învestită (întregirea sau modificarea cererii fiind posibile

când există solicitare în acest sens la prima zi de înfățișare, conform art. 132

C. proc. civ.).

Este nefundamentată juridic susținerea recurentei conform căreia această

cerere a fost formulată în fața organului administrativ, în procedura

prealabilă și întrucât nu a fost rezolvată prin dispoziția atacată, instanța

trebuia să procedeze în consecință și să o soluționeze.

Unitățile/entitățile deținătoare care soluționează notificările în

materia Legii nr. 10/2001 nu sunt organe jurisdicționale și deci, nu au

competența de a face verificări asupra legalității unor acte juridice.

Ca atare, contrar susținerii recurentei, nu se putea regăsi în

dispoziția atacată soluția primarului (intimatul) asupra valabilității unor

acte de înstrăinare, pentru a se putea considera că, deducând judecății

dispoziția emisă de acesta, implicit ar fi fost atacată și pretinsa

nesoluționare a cererii în nulitatea actului juridic.

Față de considerentele arătate toate criticile formulate au fost găsite

neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 88 din 21 mai 2008 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2009.