ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6971/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 788/C din 2 august 2010 a Tribunalului Neamț s-a respins ca neîntemeiată

contestația la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantul N.I. în

contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra-Neamț.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că:

Prin cererea înregistrată

pe rolul acestei instanțe sub nr. 2189/103 din 10 iunie 2009, reclamantul N.I.

a contestat Dispoziția nr. 617 din 18 februarie 2009, solicitând: anularea în

parte a dispoziției contestate; obligarea pârâtului la restituirea suprafeței

de 518 mp teren situat în Piatra-Neamț, str. I.C., nr. 9 (11), sau alt teren

echivalent în aceeași zonă.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Notificarea nr. 138

din 13 februarie 2002 a fost admisă în parte prin Dispoziția nr. 1790 din 27

mai 2009 emisă de Primarul municipiului Piatra-Neamț, propunându-se acordarea

de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru

construcția solicitată, respectiv casa în suprafață de 106,97 mp și anexe de

97,1 mp, înstrăinate chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995.

A fost respinsă

cererea de restituire în natură a terenului de 518 mp, reținându-se că, prin

Decretul de naționalizare nr. 92/1950, a fost preluată în proprietatea statului

doar construcția fără teren.

În dovedirea dreptului

de proprietate asupra terenului solicitat prin notificare, contestatorul invocă

Adresa nr. 17431 din 6 ianuarie 1998 emisă de SC A.C. SA, prin care se comunică

faptul că imobilul din strada I.C. nr. 9 (11), preluat de la L.G. și E. prin

Decretul nr. 92/1950 cuprindea și suprafața de 518 mp teren.

Cu toate acestea, la

solicitarea instanței, SC L.S. SRL (care a preluat din administrarea SC A.C. SA

arhiva fondului locativ de stat) a comunicat faptul că nu deține anexa la

decretul de naționalizare și nici alte date din care să rezulte suprafața de

teren trecută în Adresa nr. 17431 din 6 ianuarie 1998.

În consecință, adresa

invocată de contestator nu face dovada dreptului de proprietate asupra

terenului solicitat.

De asemenea, în anexa

la decretul de naționalizare nu este menționată decât adresa imobilului preluat

în proprietatea statului și numele fostului proprietar, nerezultând dacă, odată

cu construcția, a fost preluat și terenul aferent.

Pe de altă parte,

deși notificatorul a depus la dosar copia actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1181 din 12 august 1919 prin care G.C. vinde lui G.L.

imobilul din Piatra-Neamț, str. P. nr. 11, ulterior denumită str. I.C.,

anterior naționalizării, în evidențele fiscale la aceeași adresă figurează alți

proprietari decât autorii contestatorului.

Mai mult, din

extrasul eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bacău cuprinzând

unele imobile aflate în administrarea Sfatului popular al orașului Piatra-Neamț

din 10 iunie 1967, la adresa din Str. I.C., nr. 9/11, fost proprietar L.D.G.,

figurează numai construcția în suprafață locuibilă de 113 mp, naționalizată

prin Decretul nr. 92/1950, fără teren aferent, curte sau livadă.

În aceste condiții,

preluarea terenului de 518 mp susținută de contestator nu poate fi dedusă prin

aplicarea prezumției instituită de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Decretul de naționalizare nu conține nicio referire la imobilul preluat, cu

excepția adresei și a numelui proprietarului.

Față de probele

administrate, instanța a reținut că notificatorul nu a făcut dovada dreptului

de proprietate al autorilor săi la data preluării în proprietatea statului

asupra terenului de 518 mp solicitat, în mod corect respingându-se această

cerere prin dispoziția contestată, nefiind îndeplinite condițiile de restituire

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței a

formulat apel reclamantul N.I.

Prin Decizia civilă

nr. 114 din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu

minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondat,

apelul.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța s-a

pronunțat asupra pretenției reclamantului de a i se acorda măsuri reparatorii

în echivalent, indicând în penultimul alineat al considerentelor, motivul

pentru care a apreciat că în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii sub

forma despăgubirilor.

De esența litigiului

dedus judecății este faptul că reclamantul nu a făcut dovada proprietății

asupra imobilului din str. I.C. nr. 9 (11).

Art. 24 din Legea nr.

10/2001 reliefa faptul că prezumția de proprietate ce rezultă din decretul de

expropriere poate fi răsturnată printr-o dovadă contrarie.

Or, prezumția de

proprietate de care s-a prevalat reclamantul a fost răsturnată prin probatoriul

administrat în cauză la prima instanță.

Este de necontestat

că la 12 august 1919 G.L. a cumpărat imobilul din str. P. nr. 11 (redenumită

ulterior), însă între anii 1945 - 1950, figura alt proprietar al acestui

imobil.

În aceste condiții

s-a răsturnat prezumția existenței dreptului de proprietate în patrimoniul

ascendentului notificatorului, asupra întregului imobil din str. I.C. nr. 9

(11).

Însă instanța nu

poate, în contestația reclamantului și respectiv apelul său, să-i îngreuneze

situația stabilită prin Dispoziția nr. 1790 din 27 mai 2009, conform

principiului "non reformatio in pejus".

Împotriva deciziei

mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.I., pentru

motive de nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurentul a arătat că a făcut pe deplin dovada dreptului

său de proprietate atât asupra imobilului compus din construcție, cât și din

terenul în suprafață de 518 mp care au aparținut autorilor săi, L.G. și L.E.,

că imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, fără

nicio despăgubire, prin Decretul nr. 92/1950.

Din raportul de

expertiză efectuat de ing. A.F., rezultă că suprafața de 518 mp teren a fost

identificată pe str. I.C. nr. 9 (11), fostă str. P., figurând și în

procesul-verbal de inventar din 23 ianuarie 1955. Acest document a fost

întocmit la data respectivă de către subunitatea care administra imobilul, așa

cum rezultă și din Adresa nr. 6293 din 14 noiembrie 2007 a S.C. A.C., prin care

s-a înaintat la intimată fișa imobilului, schița imobilului, fișa tehnică și

fișa administrativă a întregului imobil.

La poziția 57 din

anexa la Decretul nr. 92/1950, cuprinzând imobilele naționalizate din

Piatra-Neamț, este nominalizat bunicul său - L.D.G., cu un imobil situat pe

str. I.C. nr. 9.

A mai arătat

reclamantul că a făcut dovada și cu actul autentic de vânzare-cumpărare nr.

1181 din august 1919, că autorul său, L.D.G., a cumpărat terenul în cauză

situat pe str. P. nr. 11 (ulterior str. I.C.).

Chiar dacă în

respectiva listă anexă la Decretul nr. 92/1950 nu s-a făcut mențiunea

terenului, ci numai a casei, prezumția instituită prin art. 24 din Legea nr.

10/2001, nu a fost răsturnată în niciun mod în cursul judecății de către

Primăria Piatra Neamț.

Motivarea ambelor

instanțe că nu a dovedit că și terenul de 518 mp a trecut la stat, odată cu

construcția, deoarece în timpul judecății SC L.S. SRL, care a preluat arhiva

din administrarea SC A.C., a comunicat că nu deține anexa la decretul de

naționalizare și nici alte date din care să rezulte suprafața de teren

menționată în adresa nr. 17.431 din 6 ianuarie 1998 a SC A.C. SA, nu poate fi

primită, pentru simplul motiv că nu i se poate imputa că unitățile respective

nu dețin arhiva în cauză.

Este posibil ca, tot

dintr-o neglijență a organelor din subordinea intimatei, care administrau

casele naționalizate, să se fi omis comunicarea tuturor datelor la Arhivele

statului, ceea ce a determinat numeroase neclarități și confuzii în actele

transmise spre păstrare.

Având în vedere

faptul că intimata nu a înlăturat prezumția de proprietate instituită de

legiuitor în favoarea recurentului, deoarece nu a făcut dovada că terenul în

cauză ar fi fost naționalizat de la altă persoană decât cea a autorilor săi,

care sunt nominalizați în anexa la actul de naționalizare, nici că ar fi fost

înstrăinat de către aceștia, mai înainte de apariția Decretului nr. 92/1950,

înseamnă că ambele instanțe de fond au făcut o interpretare greșită a probelor

administrate, că nu le-au coroborat în niciun fel și că au făcut o aplicare

greșită a legii în această materie.

Constatând că prin

întâmpinare a fost invocată excepția nulității recursului pentru neîncadrarea

în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge această excepție deoarece criticile privind modul de aplicare

a art. 24 al Legii nr. 10/2001 se încadrează în motivul de recurs prevăzut în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

Situația de fapt, în

raport de care s-a constatat că există probe contrare prezumției de proprietate

instituite în favoarea recurentului de art. 24 al Legii nr. 10/2001, nu a fost

pe deplin stabilită.

Astfel, în analiza

ambelor instanțe de fond asupra situației juridice a imobilului s-a reținut că

acesta și-a modificat atât adresa poștală, cât și numărul poștal, față de cele

menționate în titlul de proprietate, iar relațiile privind situația juridică

ulterioară a imobilului nu au avut în vedere data exactă când au avut loc

aceste schimbări, astfel încât este posibil ca relațiile obținute să se refere

la un număr poștal care, într-o perioadă anume, nu viza imobilul în litigiu,

fiind astfel incorecte.

Înalta Curte

consideră că nu se poate pronunța asupra criticilor aduse prin cererea de

recurs, cât timp nu există o evidență exactă a datei la care imobilul de pe

str. P. nr. 11 și-a modificat adresa, figurând pe str. I.C. nr. 11 și apoi în

nr. 9.

În condițiile în care

prin expertiza efectuată în cauză s-a făcut dovada identității de imobil dintre

cel situat în str. P. nr. 11 și cel aflat în prezent pe str. I.C. nr. 9 (fost

11), iar la poziția 57 din anexa la Decretul nr. 92/1950, cuprinzând imobilele

naționalizate din Piatra-Neamț, este nominalizat autorul contestatorului,

L.D.G., și cu un imobil situat pe str. I.C. nr. 9, Înalta Curte apreciază că

numai după lămurirea istoricului de nume și număr al străzii și numărului

poștal și după obținerea relațiilor privind proprietarii imobilului, în raport

de data exactă a redenumirii străzii și renumerotării imobilului, se va putea

aprecia asupra criticilor din recurs privind răsturnarea prezumției de

proprietate instituită în art. 24 al Legii nr. 10/2001 în favoarea persoanei

menționate în decretul de naționalizare.

De asemenea, se va

avea în vedere că în decretul de naționalizare imobilele sunt individualizate

doar după adresa poștală, cu indicarea numărului de apartamente supuse

naționalizării, astfel încât această evidențiere parțială a componenței

imobilului nu poate constitui o probă indubitabilă asupra componenței

imobilului naționalizat.

Pentru aceste motive,

apreciind că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară

administrarea de probe noi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimata pârâtă Primăria municipiului

Piatra-Neamț, prin Primar.

Admite recursul

declarat de reclamantul N.I. împotriva Deciziei nr. 114 din 11 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de

muncă, asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 7 octombrie 2011.