ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6971/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 788/C din 2 august 2010 a Tribunalului Neamț s-a respins ca neîntemeiată contestația la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra-Neamț. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2189/103 din 10 iunie 2009, reclamantul N.I. a contestat Dispoziția nr. 617 din 18 februarie 2009, solicitând: anularea în parte a dispoziției contestate; obligarea pârâtului la restituirea suprafeței de 518 mp teren situat în Piatra-Neamț, str. I.C., nr. 9 (11), sau alt teren echivalent în aceeași zonă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Notificarea nr. 138 din 13 februarie 2002 a fost admisă în parte prin Dispoziția nr. 1790 din 27 mai 2009 emisă de Primarul municipiului Piatra-Neamț, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcția solicitată, respectiv casa în suprafață de 106,97 mp și anexe de 97,1 mp, înstrăinate chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995. A fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 518 mp, reținându-se că, prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950, a fost preluată în proprietatea statului doar construcția fără teren. În dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului solicitat prin notificare, contestatorul invocă Adresa nr. 17431 din 6 ianuarie 1998 emisă de SC A.C.

SA, prin care se comunică faptul că imobilul din strada I.C. nr. 9 (11), preluat de la L.G. și E. prin Decretul nr. 92/1950 cuprindea și suprafața de 518 mp teren. Cu toate acestea, la solicitarea instanței, SC L.S. SRL (care a preluat din administrarea SC A.C. SA arhiva fondului locativ de stat) a comunicat faptul că nu deține anexa la decretul de naționalizare și nici alte date din care să rezulte suprafața de teren trecută în Adresa nr. 17431 din 6 ianuarie 1998. În consecință, adresa invocată de contestator nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat. De asemenea, în anexa la decretul de naționalizare nu este menționată decât adresa imobilului preluat în proprietatea statului și numele fostului proprietar, nerezultând dacă, odată cu construcția, a fost preluat și terenul aferent.

Pe de altă parte, deși notificatorul a depus la dosar copia actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1181 din 12 august 1919 prin care G.C. vinde lui G.L. imobilul din Piatra-Neamț, str. P. nr. 11, ulterior denumită str. I.C., anterior naționalizării, în evidențele fiscale la aceeași adresă figurează alți proprietari decât autorii contestatorului. Mai mult, din extrasul eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bacău cuprinzând unele imobile aflate în administrarea Sfatului popular al orașului Piatra-Neamț din 10 iunie 1967, la adresa din Str. I.C., nr. 9/11, fost proprietar L.D.G., figurează numai construcția în suprafață locuibilă de 113 mp, naționalizată prin Decretul nr. 92/1950, fără teren aferent, curte sau livadă.

În aceste condiții, preluarea terenului de 518 mp susținută de contestator nu poate fi dedusă prin aplicarea prezumției instituită de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Decretul de naționalizare nu conține nicio referire la imobilul preluat, cu excepția adresei și a numelui proprietarului. Față de probele administrate, instanța a reținut că notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi la data preluării în proprietatea statului asupra terenului de 518 mp solicitat, în mod corect respingându-se această cerere prin dispoziția contestată, nefiind îndeplinite condițiile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul N.I.

Prin Decizia civilă nr. 114 din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța s-a pronunțat asupra pretenției reclamantului de a i se acorda măsuri reparatorii în echivalent, indicând în penultimul alineat al considerentelor, motivul pentru care a apreciat că în mod corect s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor. De esența litigiului dedus judecății este faptul că reclamantul nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului din str. I.C. nr. 9 (11). Art. 24 din Legea nr. 10/2001 reliefa faptul că prezumția de proprietate ce rezultă din decretul de expropriere poate fi răsturnată printr-o dovadă contrarie.

Or, prezumția de proprietate de care s-a prevalat reclamantul a fost răsturnată prin probatoriul administrat în cauză la prima instanță. Este de necontestat că la 12 august 1919 G.L. a cumpărat imobilul din str. P. nr. 11 (redenumită ulterior), însă între anii 1945 - 1950, figura alt proprietar al acestui imobil. În aceste condiții s-a răsturnat prezumția existenței dreptului de proprietate în patrimoniul ascendentului notificatorului, asupra întregului imobil din str. I.C. nr. 9 (11). Însă instanța nu poate, în contestația reclamantului și respectiv apelul său, să-i îngreuneze situația stabilită prin Dispoziția nr. 1790 din 27 mai 2009, conform principiului "non reformatio in pejus". Împotriva deciziei mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.I., pentru motive de nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a arătat că a făcut pe deplin dovada dreptului său de proprietate atât asupra imobilului compus din construcție, cât și din terenul în suprafață de 518 mp care au aparținut autorilor săi, L.G. și L.E., că imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Român, fără nicio despăgubire, prin Decretul nr. 92/1950. Din raportul de expertiză efectuat de ing. A.F., rezultă că suprafața de 518 mp teren a fost identificată pe str. I.C. nr. 9 (11), fostă str. P., figurând și în procesul-verbal de inventar din 23 ianuarie 1955. Acest document a fost întocmit la data respectivă de către subunitatea care administra imobilul, așa cum rezultă și din Adresa nr. 6293 din 14 noiembrie 2007 a S.C.

A.C., prin care s-a înaintat la intimată fișa imobilului, schița imobilului, fișa tehnică și fișa administrativă a întregului imobil. La poziția 57 din anexa la Decretul nr. 92/1950, cuprinzând imobilele naționalizate din Piatra-Neamț, este nominalizat bunicul său - L.D.G., cu un imobil situat pe str. I.C. nr. 9. A mai arătat reclamantul că a făcut dovada și cu actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 1181 din august 1919, că autorul său, L.D.G., a cumpărat terenul în cauză situat pe str. P. nr. 11 (ulterior str. I.C.). Chiar dacă în respectiva listă anexă la Decretul nr. 92/1950 nu s-a făcut mențiunea terenului, ci numai a casei, prezumția instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu a fost răsturnată în niciun mod în cursul judecății de către Primăria Piatra Neamț.

Motivarea ambelor instanțe că nu a dovedit că și terenul de 518 mp a trecut la stat, odată cu construcția, deoarece în timpul judecății SC L.S. SRL, care a preluat arhiva din administrarea SC A.C., a comunicat că nu deține anexa la decretul de naționalizare și nici alte date din care să rezulte suprafața de teren menționată în adresa nr. 17.431 din 6 ianuarie 1998 a SC A.C. SA, nu poate fi primită, pentru simplul motiv că nu i se poate imputa că unitățile respective nu dețin arhiva în cauză. Este posibil ca, tot dintr-o neglijență a organelor din subordinea intimatei, care administrau casele naționalizate, să se fi omis comunicarea tuturor datelor la Arhivele statului, ceea ce a determinat numeroase neclarități și confuzii în actele transmise spre păstrare.

Având în vedere faptul că intimata nu a înlăturat prezumția de proprietate instituită de legiuitor în favoarea recurentului, deoarece nu a făcut dovada că terenul în cauză ar fi fost naționalizat de la altă persoană decât cea a autorilor săi, care sunt nominalizați în anexa la actul de naționalizare, nici că ar fi fost înstrăinat de către aceștia, mai înainte de apariția Decretului nr. 92/1950, înseamnă că ambele instanțe de fond au făcut o interpretare greșită a probelor administrate, că nu le-au coroborat în niciun fel și că au făcut o aplicare greșită a legii în această materie. Constatând că prin întâmpinare a fost invocată excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge această excepție deoarece criticile privind modul de aplicare a art. 24 al Legii nr. 10/2001 se încadrează în motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Situația de fapt, în raport de care s-a constatat că există probe contrare prezumției de proprietate instituite în favoarea recurentului de art. 24 al Legii nr. 10/2001, nu a fost pe deplin stabilită.

Astfel, în analiza ambelor instanțe de fond asupra situației juridice a imobilului s-a reținut că acesta și-a modificat atât adresa poștală, cât și numărul poștal, față de cele menționate în titlul de proprietate, iar relațiile privind situația juridică ulterioară a imobilului nu au avut în vedere data exactă când au avut loc aceste schimbări, astfel încât este posibil ca relațiile obținute să se refere la un număr poștal care, într-o perioadă anume, nu viza imobilul în litigiu, fiind astfel incorecte. Înalta Curte consideră că nu se poate pronunța asupra criticilor aduse prin cererea de recurs, cât timp nu există o evidență exactă a datei la care imobilul de pe str. P. nr. 11 și-a modificat adresa, figurând pe str. I.C.

nr. 11 și apoi în nr. 9. În condițiile în care prin expertiza efectuată în cauză s-a făcut dovada identității de imobil dintre cel situat în str. P. nr. 11 și cel aflat în prezent pe str. I.C. nr. 9 (fost 11), iar la poziția 57 din anexa la Decretul nr. 92/1950, cuprinzând imobilele naționalizate din Piatra-Neamț, este nominalizat autorul contestatorului, L.D.G., și cu un imobil situat pe str. I.C. nr. 9, Înalta Curte apreciază că numai după lămurirea istoricului de nume și număr al străzii și numărului poștal și după obținerea relațiilor privind proprietarii imobilului, în raport de data exactă a redenumirii străzii și renumerotării imobilului, se va putea aprecia asupra criticilor din recurs privind răsturnarea prezumției de proprietate instituită în art. 24 al Legii nr. 10/2001 în favoarea persoanei menționate în decretul de naționalizare.

De asemenea, se va avea în vedere că în decretul de naționalizare imobilele sunt individualizate doar după adresa poștală, cu indicarea numărului de apartamente supuse naționalizării, astfel încât această evidențiere parțială a componenței imobilului nu poate constitui o probă indubitabilă asupra componenței imobilului naționalizat. Pentru aceste motive, apreciind că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Primar.

Admite recursul declarat de reclamantul N.I. împotriva Deciziei nr. 114 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2011.