ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea din 8 august 2001, formulată și transmisă Primăriei municipiului Bacău, M.V. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a unui teren în suprafață de 0,50 ha cu care tatăl său G.M. a fost împroprietărit în anul 1923 din moșia „Țarina Tg. Bacău”, arătând că nu cunoaște deținătorul actual al terenului, ci numai faptul că terenul este amplasat în raza teritorială a primăriei notificate. Prin Dispoziția nr. 1824 din 5 iulie 2002 Primarul municipiului Bacău a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că nu s-au făcut dovezi că terenul a trecut în proprietatea statului, iar acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitanta având doar beneficiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 169/1997.

La data de 12 august 2002 M.V. a formulat contestație susținând că dispoziția nu este motivată, iar terenul este liber, cerând fie restituirea terenului în natură, fie despăgubiri bănești. Contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr. 575 din 9 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă. Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 77 din 11 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Ambele instanțe au constatat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului contestatoarei, care nu a identificat terenul și nu a dat curs invitației primăriei de a depune acte doveditoare, astfel că în mod legal și temeinic a fost respinsă cererea de restituire în natură.

Prin recurs declarat în termen, contestatoarea a solicitat casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, scop în care a susținut următoarele: - au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind obligația primăriei de a identifica unitatea deținătoare și de a comunica persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia, precum și obligarea instanței de apel de a trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a da posibilitatea contestatoarei să cheme în judecată Statul Român; - au fost greșit aplicate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 din moment ce terenul nu a fost restituit în temeiul altor acte normative reparatorii; - hotărârea recurată contravine art. 21 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, precum și Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât notificarea cuprinde toate elementele de identificare; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare (concluziile scrise și susținute oral), precum și asupra dovezilor administrate constând în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și art. 8 din Legea nr. 10/2001; - hotărârea atacată încalcă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. pentru că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile contestatoarei; - aceeași hotărâre este dată cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că instanțele nu au manifestat rol activ și nu au stăruit pentru aflarea adevărului, dat fiind că au respins cererea de încuviințare a probei testimoniale întemeiată pe dispozițiile art. 186 și urm. C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Îndeplinirea obligației instituită în sarcina primăriei prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este condiționată de îndeplinirea de către persoana îndreptățită a obligațiilor sale stabilite prin art. 21 alin. (2) și art. 22 din lege referitoare la cuprinderea în notificare a elementelor de identificare a bunului imobil solicitat și la depunerea o dată cu notificarea sau ulterior a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Or, contestatoarea a depus numai un certificat care atestă că autorul său figurează pe listele Consilieratului Agricol al județului Bacău din anul 1923 ca împroprietărit cu 0,50 ha. teren din moșia Țarina Tg. Bacău. Asemenea listă nu constituie act doveditor în înțelesul legii și nici nu a permis identificarea terenului și stabilirea regimului juridic al acestuia (intravilan sau extravilan, preluat sau nu de către stat etc.). Cum contestatoarea nu a dat curs nici invitației primăriei de a depune acte doveditoare, nu se poate imputa în mod temeinic acesteia că nu a respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din lege și nici instanței de apel că nu a creat condiții procesuale prin care contestatoarea să urmeze calea arătată prin art. 26 alin. (3) din lege.

În aceste condiții, toate celelalte critici ale recursului sunt în mod evident nefondate, nesoluționarea cauzei în sensul dorit de contestatoare nefiind consecința nici uneia din încălcările legii imputate de către aceasta, ci rezultatul insuficientei sale preocupări pentru a-și dovedi îndreptățirea asupra terenului în cauză, și lipsă de diligență care nu a putut fi suplinită de instanțe în exercitarea rolului lor activ. De altfel, nici măcar în recurs contestatoarea nu a depus actele doveditoare strict necesare ale dreptului de proprietate al autorului său, deși avea asemenea posibilitate potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ. În consecință, recursul este nefondat în întregime, nefiind necesară analiza distinctă a fiecărei critici formulate, astfel că va fi respins în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat personal de contestatoarea M.V. și prin mandatar P.T. împotriva deciziei civile nr. 77 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005 .