ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea din 8 august 2001,

formulată și transmisă Primăriei municipiului Bacău, M.V. a solicitat în

temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a unui teren în suprafață de

0,50 ha cu care tatăl său G.M. a fost împroprietărit în anul 1923 din moșia

„Țarina Tg. Bacău”, arătând că nu cunoaște deținătorul actual al terenului, ci

numai faptul că terenul este amplasat în raza teritorială a primăriei

notificate.

Prin Dispoziția nr. 1824 din 5 iulie

2002 Primarul municipiului Bacău a respins cererea de restituire în natură cu

motivarea că nu s-au făcut dovezi că terenul a trecut în proprietatea statului,

iar acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitanta având doar

beneficiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 169/1997.

La data de 12 august 2002 M.V. a

formulat contestație susținând că dispoziția nu este motivată, iar terenul este

liber, cerând fie restituirea terenului în natură, fie despăgubiri bănești.

Contestația a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 575 din 9 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău,

secția civilă.

Apelul declarat de contestatoare a

fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 77 din 11 februarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Ambele instanțe au constatat că nu

s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului contestatoarei, care nu

a identificat terenul și nu a dat curs invitației primăriei de a depune acte

doveditoare, astfel că în mod legal și temeinic a fost respinsă cererea de

restituire în natură.

Prin recurs declarat în termen,

contestatoarea a solicitat casarea deciziei instanței de apel și trimiterea

cauzei spre rejudecare, scop în care a susținut următoarele:

- au fost încălcate prevederile art.

26 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 privind obligația primăriei de a identifica

unitatea deținătoare și de a comunica persoanei îndreptățite elementele de

identificare a acesteia, precum și obligarea instanței de apel de a trimite

cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a da posibilitatea contestatoarei

să cheme în judecată Statul Român;

- au fost greșit aplicate

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 din moment ce terenul nu a fost

restituit în temeiul altor acte normative reparatorii;

- hotărârea recurată contravine art.

21 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001, precum și Normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât notificarea cuprinde toate elementele

de identificare;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra unor mijloace de apărare (concluziile scrise și susținute oral), precum

și asupra dovezilor administrate constând în Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 și art. 8 din Legea nr. 10/2001;

- hotărârea atacată încalcă

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. pentru că nu cuprinde motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au

fost înlăturate cererile și susținerile contestatoarei;

- aceeași hotărâre este dată cu

încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru că instanțele nu au

manifestat rol activ și nu au stăruit pentru aflarea adevărului, dat fiind că

au respins cererea de încuviințare a probei testimoniale întemeiată pe

dispozițiile art. 186 și urm. C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Îndeplinirea obligației instituită

în sarcina primăriei prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este

condiționată de îndeplinirea de către persoana îndreptățită a obligațiilor sale

stabilite prin art. 21 alin. (2) și art. 22 din lege referitoare la cuprinderea

în notificare a elementelor de identificare a bunului imobil solicitat și la

depunerea o dată cu notificarea sau ulterior a actelor doveditoare ale

dreptului de proprietate.

Or, contestatoarea a depus numai un

certificat care atestă că autorul său figurează pe listele Consilieratului

Agricol al județului Bacău din anul 1923 ca împroprietărit cu 0,50 ha. teren

din moșia Țarina Tg. Bacău.

Asemenea listă nu constituie act

doveditor în înțelesul legii și nici nu a permis identificarea terenului și

stabilirea regimului juridic al acestuia (intravilan sau extravilan, preluat

sau nu de către stat etc.).

Cum contestatoarea nu a dat curs

nici invitației primăriei de a depune acte doveditoare, nu se poate imputa în

mod temeinic acesteia că nu a respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din lege

și nici instanței de apel că nu a creat condiții procesuale prin care

contestatoarea să urmeze calea arătată prin art. 26 alin. (3) din lege.

În aceste condiții, toate celelalte

critici ale recursului sunt în mod evident nefondate, nesoluționarea cauzei în

sensul dorit de contestatoare nefiind consecința nici uneia din încălcările

legii imputate de către aceasta, ci rezultatul insuficientei sale preocupări

pentru a-și dovedi îndreptățirea asupra terenului în cauză, și lipsă de

diligență care nu a putut fi suplinită de instanțe în exercitarea rolului lor

activ.

De altfel, nici măcar în recurs

contestatoarea nu a depus actele doveditoare strict necesare ale dreptului de

proprietate al autorului său, deși avea asemenea posibilitate potrivit

dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

În consecință, recursul este

nefondat în întregime, nefiind necesară analiza distinctă a fiecărei critici

formulate, astfel că va fi respins în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat personal de contestatoarea M.V. și prin mandatar P.T. împotriva

deciziei civile nr. 77 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005         .