Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1001/2006

HOTĂRÂRE
31.01.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1001/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 11751 din 1 noiembrie 2002 reclamanta M.V. a solicitat anularea dispozițiilor nr. 2597 din 3 octombrie 2002 prin care Primarul Municipiului Bacău i-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 480 mp teren, situat în Bacău, preluat în mod abuziv din patrimoniul autoarei sale, M.M. decedată la data de 9 septembrie 1994. Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 107 din 26 februarie 2003 a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 2597 din 3 octombrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Bacău, în parte, și a dispus restituirea către reclamantă a suprafeței de 420 mp teren individualizat prin raportul de expertiză întocmit de expert M.A.

S-a reținut că în suprafața de teren menționată a fost preluată în mod abuziv, prin decizia nr. 159 din 15 martie 1977 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular județean Bacău, în temeiul art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 din patrimoniul autoarei reclamantei, defuncta M.M. decedată la data de 9 septembrie 1994. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 50 din 4 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Bacău prin Primar împotriva sentinței civile nr. 107 din 26 februarie 2003 a Tribunalului Bacău, secția civilă, cu motivarea că instanța de fond a făcut în speță o justă aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001. În termen legal împotriva deciziei civile nr. 50 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, a declarat recurs Primarul Municipiului Bacău, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut în esență că nu este posibilă decât restituirea în natură a suprafeței de 231,17 mp teren întrucât diferența este proprietatea altor persoane. Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură de dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate. În speță s-a stabilit, prin raport de expertiză tehnică împrejurarea că suprafața de 420 mp teren situată în Bacău, este liberă astfel încât just instanțele, de fond și apel, apreciind dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au dispus restituirea acesteia în natură către persoana îndreptățită.

Contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 29 ianuarie 2001 prin care o terță persoană, M.M.D. a înstrăinat către SC E. SA suprafața de 1960 mp teren se referă la imobilul situat în Bacău. Față de considerentele menționate Curtea va respinge recursul ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bacău prin primar împotriva deciziei 50 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8928/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la data de 11 decembrie 2002, reclamanta Z.A. a contestat dispoziția n
ÎCCJ 2006-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7112/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secția civilă, sub nr. 6098/2003, reclamantul P.V. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pâr
ÎCCJ 2010-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3858/2010
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția civilă, la data de 13 ianuarie 2006, reclamanta A.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria municipi
ÎCCJ 2005-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2818/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 342 din 25 iunie 2003 a Tribunalului Bacău a fost respinsă contestația formulată de P.G.C. împotriva dispoziției nr. 658 din 7 ma
ÎCCJ 2007-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6527/2007
ile Legii nr. 33/1994, părții neputându-i-se îngrădi accesul la justiție. Evocând fondul, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a admis acțiunea promovată de reclamantul P.G. prin mandatar V.V. și a obligat pe pârâta Primăria Municipiului Ba
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă