ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3858/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția civilă, la data de 13 ianuarie 2006, reclamanta A.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bacău, obligarea pârâtei de a restitui în natură, prin compensare, suprafața de 384 mp teren situată în Bacău, str. M., reprezentând diferență din suprafața totală de 1051 mp, care i-a fost expropriată prin Decretele nr. 222/1964 și 491/1984. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din suprafața totală de 1051 mp, i-a fost restituită, prin Decizia civilă nr. 257 din 13 februarie 1998 a Curții de Apel Bacău, suprafața de 676 mp, ulterior acestei date formulând notificări către primărie, pentru restituirea diferenței de 384 mp, contestând în acest sens, conform precizărilor formulate, Dispoziția nr. 725 din 04 aprilie 2006 emisă de Primarul municipiului Bacău.

Prin Sentința civilă nr. 1066/D din 6 septembrie 2006, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, reținând că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local Bacău, revendicarea suprafeței de 713 mp teren situat în Bacău str. M., acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 704/1995 al Judecătoriei Bacău. Inițial, prin Sentința civilă nr. 357/1996, Judecătoria Bacău a respins acțiunea în revendicare, însă ca urmare a apelului declarat de reclamantă, prin Decizia civilă nr. 1914 din 17 decembrie 1997, sentința a fost schimbată în totalitate și admisă acțiunea în revendicare privind suprafața de 452 mp teren situat în Bacău, str. M, astfel cum a fost delimitat prin schița raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Ca urmare a recursului declarat de reclamantă împotriva acestei decizii, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 288 din 13 februarie 1998, a casat în parte hotărârea recurată, în sensul că suprafața revendicată a fost majorată de la 452 la 676 mp. Din considerentele aceste decizii a rezultat că prin Dispoziția nr. 725 din 04 aprilie 2006 au fost respinse cererile de restituire în natură privind imobilul casă și suprafață de 376 mp fost situate în Bacău, actual str. M., datorită demolării construcției inițiale și a faptului că în prezent terenul este ocupat de blocul nr. 5 din str. P. și rețele edilitare aferente, propunându-se despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, documentația fiind predată Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor - București, la data de 12 aprilie 2006. Pentru diferența de teren de 139 mp s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada nici a proprietății și nici a preluării abuzive.

Prima instanță a mai reținut că susținerea reclamantei de a i se acorda această suprafață nerestituită de 374 mp în curtea Liceului S. din municipiul Bacău nu poate fi primită, nefiind dovedită în cauză, iar așa cum rezultă din prezenta contestație și din considerentele Decizie civile nr. 288 din 13 februarie 1998 a Curții de Apel Bacău, diferența de 376 mp este ocupată de blocul nr. 15 și rețelele edilitare aferente. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că instanța de fond nu a manifestat rol activ, reținând fără nici o probă că terenul este ocupat de blocul nr. 15 și nu s-ar afla în curtea Liceului S. A mai arătat că nu s-a făcut dovada că terenul ar fi proprietate publică.

Prin Decizia civilă nr. 74 din 14 martie 2007 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că prima instanță a reținut corespunzător probelor administrate și având în vedere situația stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 288 din 13 februarie 1998 a Curții de Apel Bacău privind terenul rămas liber, ca urmare a construirii blocului nr. 15, că diferența de suprafață în litigiu nu poate fi restituită în natură. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanțele nu au manifestat rol activ în soluționarea cauzei, nepronunțând un punct de vedere unitar cu privire la suprafața de teren care este liberă și care poate fi restituită, și care în prezent este ocupată, în mod nejustificat, de curtea Liceului S. care, după trecerea terenurilor în proprietatea statului, s-a extins.

A mai arătat că, pentru a se stabili în mod corect dacă diferența de 376 mp poate fi restituită, instanțele ar fi trebuit să solicite și punctul de vedere al Comisiei Centrale, lucru care nu s-a făcut, iar suprafața solicitată este liberă și fără construcții, aflându-se în prelungirea suprafeței de 676 mp., deja restituită către reclamantă. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul reclamantei A.I. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 21 mai 2007. Prin încheierea de ședință din 7 ianuarie 2008, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., nici una din părți nefiind prezentă la strigarea pricinii și nefiind solicitată judecata în lipsă. La data de 7 februarie 2008, la solicitarea recurentei-reclamante, cauza a fost repusă pe rol, fiind acordat termen de judecată la data de 14 aprilie 2008. Prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2008, judecata recursului a fost din nou suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., moment de la care nici una din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând pricina în nelucrare care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252(1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul din 18 iunie 2010. Potrivit art. 248(1) C. proc.

civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an". Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea (14 aprilie 2008) și până la data repunerii pe rol din oficiu (22 ianuarie 2010) cursul perimării nu a fost întrerupt, recursul fiind lăsat în nelucrare. Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența art. 248(1) C. proc. civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta A.I. împotriva Deciziei nr. 74 din 14 martie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010. Procesat de GGC - NN