ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3858/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3858/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Bacău, secția civilă, la data de 13 ianuarie 2006, reclamanta A.I.
a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria
municipiului Bacău, obligarea pârâtei de a restitui în natură, prin compensare,
suprafața de 384 mp teren situată în Bacău, str. M., reprezentând diferență din
suprafața totală de 1051 mp, care i-a fost expropriată prin Decretele nr.
222/1964 și 491/1984.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că din suprafața totală de 1051 mp, i-a fost
restituită, prin Decizia civilă nr. 257 din 13 februarie 1998 a Curții de Apel
Bacău, suprafața de 676 mp, ulterior acestei date formulând notificări către
primărie, pentru restituirea diferenței de 384 mp, contestând în acest sens,
conform precizărilor formulate, Dispoziția nr. 725 din 04 aprilie 2006 emisă de
Primarul municipiului Bacău.
Prin Sentința civilă
nr. 1066/D din 6 septembrie 2006, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins
acțiunea astfel cum a fost precizată, reținând că anterior intrării în vigoare
a Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul
Local Bacău, revendicarea suprafeței de 713 mp teren situat în Bacău str. M.,
acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 704/1995 al Judecătoriei Bacău.
Inițial, prin
Sentința civilă nr. 357/1996, Judecătoria Bacău a respins acțiunea în
revendicare, însă ca urmare a apelului declarat de reclamantă, prin Decizia
civilă nr. 1914 din 17 decembrie 1997, sentința a fost schimbată în totalitate
și admisă acțiunea în revendicare privind suprafața de 452 mp teren situat în
Bacău, str. M, astfel cum a fost delimitat prin schița raportului de expertiză
tehnică efectuat în cauză.
Ca urmare a
recursului declarat de reclamantă împotriva acestei decizii, Curtea de Apel
Bacău, prin Decizia civilă nr. 288 din 13 februarie 1998, a casat în parte
hotărârea recurată, în sensul că suprafața revendicată a fost majorată de la
452 la 676 mp.
Din considerentele
aceste decizii a rezultat că prin Dispoziția nr. 725 din 04 aprilie 2006 au
fost respinse cererile de restituire în natură privind imobilul casă și
suprafață de 376 mp fost situate în Bacău, actual str. M., datorită demolării
construcției inițiale și a faptului că în prezent terenul este ocupat de blocul
nr. 5 din str. P. și rețele edilitare aferente, propunându-se despăgubiri
conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, documentația fiind predată
Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor - București, la data de 12
aprilie 2006.
Pentru diferența de
teren de 139 mp s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada nici a proprietății
și nici a preluării abuzive.
Prima instanță a mai
reținut că susținerea reclamantei de a i se acorda această suprafață
nerestituită de 374 mp în curtea Liceului S. din municipiul Bacău nu poate fi
primită, nefiind dovedită în cauză, iar așa cum rezultă din prezenta
contestație și din considerentele Decizie civile nr. 288 din 13 februarie 1998
a Curții de Apel Bacău, diferența de 376 mp este ocupată de blocul nr. 15 și
rețelele edilitare aferente.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că instanța de fond nu a
manifestat rol activ, reținând fără nici o probă că terenul este ocupat de
blocul nr. 15 și nu s-ar afla în curtea Liceului S.
A mai arătat că nu
s-a făcut dovada că terenul ar fi proprietate publică.
Prin Decizia civilă
nr. 74 din 14 martie 2007 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca
nefondat apelul reclamantei, reținând că prima instanță a reținut corespunzător
probelor administrate și având în vedere situația stabilită cu autoritate de
lucru judecat prin Decizia civilă nr. 288 din 13 februarie 1998 a Curții de
Apel Bacău privind terenul rămas liber, ca urmare a construirii blocului nr.
15, că diferența de suprafață în litigiu nu poate fi restituită în natură.
Împotriva acestei
decizii reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ., arătând că instanțele nu au manifestat rol activ în soluționarea
cauzei, nepronunțând un punct de vedere unitar cu privire la suprafața de teren
care este liberă și care poate fi restituită, și care în prezent este ocupată,
în mod nejustificat, de curtea Liceului S. care, după trecerea terenurilor în
proprietatea statului, s-a extins.
A mai arătat că,
pentru a se stabili în mod corect dacă diferența de 376 mp poate fi restituită,
instanțele ar fi trebuit să solicite și punctul de vedere al Comisiei Centrale,
lucru care nu s-a făcut, iar suprafața solicitată este liberă și fără
construcții, aflându-se în prelungirea suprafeței de 676 mp., deja restituită
către reclamantă.
Analizând lucrările
dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul reclamantei
A.I. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, la data de 21 mai 2007.
Prin încheierea de
ședință din 7 ianuarie 2008, judecata recursului a fost suspendată în temeiul
art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nici una din părți nefiind prezentă la
strigarea pricinii și nefiind solicitată judecata în lipsă.
La data de 7
februarie 2008, la solicitarea recurentei-reclamante, cauza a fost repusă pe
rol, fiind acordat termen de judecată la data de 14 aprilie 2008.
Prin încheierea de
ședință din 14 aprilie 2008, judecata recursului a fost din nou suspendată în
temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., moment de la care nici una din
părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând pricina în nelucrare
care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform
art. 252(1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul din 18 iunie
2010.
Potrivit art. 248(1)
C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată,
contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de
revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare
din vina părții timp de un an".
Perimării i s-a
atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune
procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o
prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în
judecată.
Reglementată ca o
excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind
judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale
este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,
întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul
părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni
însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a
procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție
simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de
timp reglementat de lege.
În speță, de la data
când a intervenit suspendarea (14 aprilie 2008) și până la data repunerii pe
rol din oficiu (22 ianuarie 2010) cursul perimării nu a fost întrerupt,
recursul fiind lăsat în nelucrare.
Față de cele ce
preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei
părții, Înalta Curte constată incidența art. 248(1) C. proc. civ. și perimarea
recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat
recursul declarat de reclamanta A.I. împotriva Deciziei nr. 74 din 14 martie
2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 18 iunie 2010.
Procesat
de GGC - NN