ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3888/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 1141din 8 mai 2002 Primarul

municipiului Bacău a respins cererea adresată prin intermediul notificării

înregistrate sub nr. 14.527/2001 de numitul S.G., care a solicitat restituirea

în natură a terenului situat în Bacău, cu motivarea că pretenția nu se

încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.

La data de 14 mai 2002 S.G. a solicitat

instanței anularea dispoziției și restituirea terenului cu motivarea că bunul a

trecut în proprietatea statului conform prevederilor Legii nr. 58/1974, în

prezent abrogată, terenul fiind aferent construcției (casă de locuit) pe care

reclamantul a cumpărat-o în anul 1977 de la vânzătorii M.N. și M.M.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

Bacău, prin sentința civilă nr. 384 din 19 iunie 2002, a respins ca nefondată

acțiunea promovată de reclamantul S.G., soluție păstrată de Curtea de Apel

Bacău, secția civilă, care, prin decizia nr. 68 din 28 octombrie 2002, a

respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel instanțele au reținut și

motivat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3396/19 septembrie 1997,

reclamantul a dobândit în proprietate o casă situată în Bacău, terenul aferent

fiind trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Ulterior, construcția a fost expropriată pentru cauză de utilitate publică și

demolată, reclamantul primind despăgubiri.

Soluția de respingere a acțiunii a fost

fundamentată pe prevederile art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, în

conformitate cu care sunt îndreptățite, în sensul acestei legi, la măsuri

reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent,

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a

acestora. Or, în speță, terenul a trecut direct din proprietatea vânzătorilor,

în proprietatea statului, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

reclamantul neavând niciodată drept de proprietate asupra acestui teren,

vânzătorii fiind cei care ar fi avut calitatea de a pretinde măsuri

reparatorii.

Referitor la apărarea reclamantului prin care a

invocat existența unei convenții verbale ce s-ar fi încheiat între el și

vânzători în sensul dobândirii de către reclamant a proprietății terenului, o

atare susținere a fost înlăturată cu motivarea că pretinsa convenție, chiar

dacă ar fi fost probată, ea era lovită de nulitate absolută întrucât

contravenea dispozițiilor Legii nr. 58/1974.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a

păstrat sentința tribunalului, în termen legal a promovat recurs reclamantul S.G.,

care, relevând pe larg raporturile pe care le-a avut cu vânzătorii

construcției, a invocat o declarație notarială pe care a dat-o numita A.E.,

unica moștenitoare a vânzătorilor și în care aceasta susține că respectă voința

defuncților ei părinți „care au dispus” ca terenul aferent casei să intre în

proprietatea recurentului-reclamant.

Recursul nu este fondat.

În rezolvarea recursului declarat de reclamant

urmează a fi avute în vedere prevederile art. 14. lit. c) din H.G. nr. 498 din

18 aprilie 2003 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Citatul act normativ se referă la prevederile

art. 30 și art. 31 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și

localităților urbane și rurale care dispunea că terenurile din intravilan

(perimetrul construibil) puteau fi dobândite numai prin moștenire legală, iar

în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în

proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.

Având în vedere că legiuitorul de după 1989 a

soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor,

recunoscând acestora dreptul (vocația) de a obține titluri de proprietate

pentru terenul aferent construcției cumpărate, se consideră că notificarea prin

care se invocă faptul că acest act normativ constituie preluare abuzivă,

urmează să fie respinsă, cu motivarea că aceste situații nu cad sub incidența

Legii nr. 10/2001.

Față de cele ce preced și care vor înlocui

considerentele celor două hotărâri, întrucât demersul judiciar al

recurentului-reclamant nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001,

recursul se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul S.G. împotriva deciziei nr. 68 din 28 octombrie 2002 a Curții de

Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  8 octombrie 2003.