ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Primăria

Municipiului Bacău  împotriva deciziei nr.  26  din  11 aprilie 2002  a Curții

de Apel Bacău – Secția civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat intimații-reclamanți N.V., N.V.M.și N.N., primii doi

reprezentați și ultima asistată de avocata M.P., lipsind recurenta-pârâtă

Primăria Municipiului Bacău.

Procedura

completă.

Neexistând

cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată și dă

cuvântul părților prezente cu privire la recurs.

Avocata M.P.,

pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

introdusă la data de 14 iunie 2001 reclamanții N.M.și N.V., ambii domiciliați

în Bacău, strada Războieni, nr. 7, scara C, etajul 4, apartamentul 15 (pentru

acesta din urmă domiciliul fiind ales), au chemat în judecată pe pârâta

Primăria Municipiului Bacău, pentru ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să

fie obligată să le retrocedeze imobilul expropriat prin Decretul nr. 468/1978,

compus din teren în suprafață de 800 m.p. situat în Bacău, strada Carpați, nr.

58, acordarea de despăgubiri pentru casa care a existat pe respectivul teren și

a fost demolată. În subsidiar, au solicitat a se dispune fie să li se acorde

despăgubiri calculate la valoarea de circulație a terenului, fie să li se

atribuie o suprafață de teren de aceeași calitate pe raza municipiului Bacău.

Tribunalul

Bacău, prin sentința civilă nr.348 din 18 septembrie 2001, a respins acțiunea

ca inadmisibilă, reținând, în esență, că imobilul solicitat de reclamanți se

încadrează în situația reglementată de art. 2 lit. “g” din Legea nr.10/2001,

astfel că restituirea lui poate fi solicitată numai în temeiul acestei legi.

Curtea de Apel

Bacău, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanți

și, prin decesul lui N.M., însușit de V.M.– fiu și de N.N. – soție

supraviețuitoare, prin decizia nr. 78 din 16 noiembrie 2001, l-a admis și a

anulat sentința primei instanțe.

Reținând cauza

spre rejudecare, în urma efectuării unei expertize tehnice - pentru

identificarea terenului și verificarea folosirii acestuia în scopul pentru care

a fost expropriat - prin decizia nr. 26 din 11 aprilie 2002, a admis în parte

acțiunea, a obligat pârâta Primăria Municipiului Bacău să retrocedeze

reclamanților N.V. M., N.N. și N.V.suprafața de 507,8 m.p. teren, situat în

Bacău, strada Carpați, identificat prin schița anexă raportului de expertiză –

supliment – hașurat cu negru. Prin aceeași decizie, reclamanții au fost

obligați să restituie pârâtei suma de 658.619 lei reprezentând contravaloarea

despăgubirilor civile primite pentru terenul expropriat la valoarea

reactualizată.

Împotriva

acestei din urmă decizii, a declarat recurs Primăria Municipiului Bacău,

solicitând admiterea acestuia și modificarea soluției din apel în sensul

respingerii apelului reclamanților, deci confirmării sentinței tribunalului

prin care acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă. Motivele de recurs invocate

sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 din C.proc.civ.. Dezvoltând motivele,

recurenta-pârâtă  susține:

- acțiunea

reclamanților, vizând un imobil expropriat în 1978, nu putea fi soluționată în

temeiul dispozițiilor Legii nr.33/1994 ci în baza Legii nr.10/2001 care

reglementează situația tuturor imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945

– 22 decembrie 1989, stabilind atât condițiile de restituire în natură cât și

rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirilor primite și valoarea

construcțiilor demolate, actualizate cu indicele inflației;

- că

dispozițiile Legii nr. 33/1974 își produc efectele numai cu privire la

situațiile apărute după adoptarea acestei legi, precum și în cazurile care nu

intră sub incidența Legii nr.10/2001 (pentru exproprierile dispuse după data de

27 mai 1974, precum și în perioada 22 decembrie 1989 – 1994, cu condiția –

pentru acestea din urmă – ca efectele să se fi produs până în prezent;

- că, în orice

caz, restituirea unui alt teren în compensare, pe un alt amplasament sau acordarea

de despăgubiri în subsidiar este posibilă numai în baza Legii nr.10/2001 iar nu

în temeiul Legii nr.33/1994 – cum au solicitat reclamanții;

- că instanța

de apel a dispus restituirea unei suprafețe de 507 m.p. teren pe care a

identificat-o pe schița suplimentară la raportul de expertiză, supliment care

nu evidențiază clar respectiva porțiune de teren; ca, de altfel, comparația

schiței raportului de expertiză cu cea a suplimentului de expertiză pune în

evidență faptul că instanța a schimbat amplasamentul terenului, menționându-l

din fosta proprietate (ocupată de curtea școlii) într-o altă  zonă.

Recursul nu

este întemeiat.

Obiectul

acțiunii introductive este retrocedarea suprafeței de 800 m.p. teren situat la

Bacău, strada Carpați nr. 58 și acordarea de despăgubiri pentru casa care a

existat pe acest teren și a fost demolată. În subsidiar, reclamanții au cerut

atribuirea unei suprafețe de teren de aceeași calitate pe raza Municipiului

Bacău – ca echivalent pentru situația că nu va mai fi posibilă restituirea în

natură.

Situația

reglementată de art. 35 din Legea nr. 33/1994 – text invocat de reclamanți în

acțiune – are în vedere tocmai efectele nefinalizate după emiterea actului de

expropriere întemeiat pe dispozițiile legale anterioare.

Prin urmare dispozițiile

art. 35 din Legea nr.33/1994, sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca

obiect retrocedarea unor bunuri expropriate anterior intrării în vigoare a

acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

Concluzia ce

se impune este că, apare neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte în sensul

că, prin adoptarea Legii nr.10/2001, ce reglementează situația imobilelor

expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, inclusiv situația în

care scopul exproprierii nu a fost atins, dispozițiile art. 35 din Legea

nr.33/1994 ar fi devenit inaplicabile pentru aceste imobile. Această concluzie

derivă din faptul că, prin Legea nr.10/2001 nu au fost abrogate dispozițiile de

principiu înscrise în art. 35 din Legea nr.33/1994, partea interesată având

latitudinea de a alege calea dreptului comun sau procedura specială instituită

prin Legea nr.10/2001, latitudine reglementată expres și de art. 47 alin. 1 din

lege.

Evident, dacă

pentru exproprierile anterioare legiuitorul ar fi avut în vedere să nu fie

aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994, ar fi prevăzut expres această

interdicție.

Așadar, este

important a se reține că dispozițiile art. 35 din Legea nr.33/1994 rămân în

continuare aplicabile, producându-și efectele și asupra exproprierilor efectuate

în perioada 6 martie 1945 – decembrie 1989.

Din acest

punct de vedere apare corectă soluția de admitere a apelului reclamanților,

respectiv de anulare a sentinței primei instanțe, astfel că este nefondat

primul motiv de recurs care vizează aspectul analizat.

Motivul al

doilea invocat de recurentă privește fondul pricinii soluționat prin decizia

nr. 26 din 11 aprilie 2002 – atacată în speță.   Prin acesta,  pârâta susține

–    așa cum s-a arătat – că instanța a decis, în baza Legii nr.33/1994 –

restituirea suprafeței de 507 m.p. teren care crede că s-ar afla în altă zonă

decât cea din litigiu (ocupată de curtea școlii) deci prin schimbarea

amplasamentului, soluție care nu ar fi putut fi dată decât potrivit Legii

nr.10/2001.

Nici acest

motiv nu este întemeiat.

După admiterea

apelului reclamantului și anularea sentinței, Curtea de Apel Bacău – Secția

civilă, pe baza raportului de expertiză și a suplimentului acestuia întocmite

de către expertul T.M., a concluzionat corect că suprafața de teren care poate

fi retrocedată, fără a afecta desfășurarea activității școlii vecine, este de

507,8 m.p. – identificată în schița anexă.

La întocmirea

raportului de expertiză au fost convocate părțile, din partea Primăriei

Municipiului Bacău participând inginerul A.I.. Suplimentul de raport a fost

întocmit la cererea instanței și din schița anexă a acestuia rezultă clar că

suprafața de teren dispusă a fi restituită reclamanților este liberă, nu se

află în curtea școlii, așa cum susține  recurenta-pârâtă.

De altfel,

nici pârâta și nici reclamanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză și la suplimentul întocmit ulterior.

Reținând că

terenul menționat nu a fost folosit în scopul  avut în vedere la expropriere

precum și faptul că nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică,

instanța a dispus corect retrocedarea acestuia reclamanților.

Cum prin

Decretul nr.468/1978, autoarea reclamanților a fost despăgubită iar potrivit

Legii nr.33/1994 retrocedarea terenului este condiționată de rambursarea

despăgubirilor primite, în mod corect instanța a obligat pe reclamanți să

restituie pârâtei Primăria Municipiului Bacău suma de 658.619 lei cu acest

titlu la valoarea reactualizată.

În consecință,

decizia atacată în speță fiind temeinică și legală sub toate aspectele, urmează

a fi confirmată prin respingerea recursului Primăriei Municipiului Bacău.

Cum prin

respingerea recursului, recurenta-pârâtă este căzută în pretenții, urmează ca,

potrivit art. 274 din C.proc.civ. să fie obligată la plata sumei de 4.000.000

lei cheltuieli de judecată efectuate de către intimații-reclamanți în această

fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 26 din 11 aprilie 2002 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă.

Obligă

pârâta-recurentă Primăria Municipiului Bacău să plătească

intimaților-reclamanți N.V., N.V.M.și N.N. suma de 4.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  4 februarie   2003.