ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2015

HOTĂRÂRE
24.04.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Bacău la data de 3 septembrie 2007, reclamantul P.A. a

formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 4240 din 24 august 2007 emisă de

primarul Municipiului Bacău, solicitând anularea acesteia și obligarea

pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.901 mp situat

în Bacău, și acordarea de despăgubiri pentru casa de locuit compusă din 4

camere, 2 bucătării și 1 baie.

La data de 11

octombrie 2012, reclamantul a depus precizări la acțiune, solicitând ca, în

conformitate cu Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, să se dispună: anularea Dispoziției nr. 4240 din 24

august 2007; restituirea în natură, liber de orice sarcini și urmăriri a

terenului liber sau afectat de construcții neautorizate, provizorii, ușoare,

dezafectate; obligarea pârâtului Municipiul Bacău, prin primar la achitarea

echivalentului bănesc a părții din imobilul preluat abuziv ce nu poate fi

restituită în natură; obligarea la emiterea unei noi dispoziții în baza

sentinței pe care o va pronunța.

Prin sentința

civila nr. 199 din 14 februarie 2014, Tribunalul Bacău a admis în parte

contestația astfel cum a fost completată și precizată, a anulat în parte Dispoziția

nr. 4240 din 24 august 2007 emisă de primarul municipiului Bacău, respectiv alin.

(2) art. 1 privind transmiterea către A.V.A.S. a notificării pentru suprafața

de 953 mp precum și art. 4 privind respingerea cererii de restituire în natură

pentru suprafața de 60 mp situată în Bacău, aferentă clădirii anexă la P.T. 96,

astfel cum a fost identificată prin suplimentul de expertiză construcții P.

(fila 277-278, 288 vol. I), menținând celelalte prevederi aîe dispoziției

contestate.

Pârâtul a fost

obligat să restituie în natură contestatoruiui, în condițiile art. 10 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, suprafața de 60 mp situată în Bacău, aferentă clădirii

anexă la P.T. 96, astfel cum a fost identificată prin suplimentul de expertiză

construcții P. (fila 277-278,288 vol. I).

Celelalte

capete de cerere au fost respinse ca nefondate, iar pârâtul a fost obligat să

plătească contestatorului suma de 3.250 lei parte din cheltuielile de judecată.

Împotriva

acestei sentințe reclamantul a declarat atât apel cât și recurs, cereri

identice, fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 5008/110/2007

la completul de apeluri A1.

La termenul din

19 mai 2014 instanța a pus in discuție recalificarea caii de atac din apel în

recurs, iar pentru respectarea principiului contradictorialității și a

dreptului la apărare s-a acordat termen pentru ca părțile sa formuleze concluzii.

Raportat la

dispozițiile art. 12 și 26 din Legea nr. 202/2010 Curtea de Apel Bacău, secția

I civilă, a recalificat, la 23 iunie 2014, calea de atac din apel în recurs,

iar prin Decizia nr. 991 din 15 decembrie 2014, a respins, ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.A.

Împotriva

sus-menționatei decizii, irevocabile, reclamantul a declarat un nou recurs.

Prin critieile

formulate, recurentul reclamant susține că atât încheierea de ședință din 23

iunie 2014 prin care instanța de apel a recalificat calea de atac, cât și

decizia 991 din 15 decembrie 2014 sunt nelegale, întrucât instanța a fost legal

investită să judece apelul împotriva sentinței tribunalului și nu recursul

Arată că prin soluționarea greșită a căii de atac cu care a fost legal învestită,

instanța de apel l-a lipsit de un grad de jurisdicție și l-a privat de o cale

de atac prevăzută de lege. Mai arată că din punct de vedere procedural,

instanța ar fi trebuit să respecte dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013

conform cărora, "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate

și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoiuționate până

la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii

imobilelor preluate abuziv, aflate pe roiul instanțelor, precum și cauzelor

aflate pe rolul C.E.D.O. suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie

2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasiu și alții împotriva României, la data

intrării în vigoare a prezentei legi. Fiind în situația în care notificarea nu

a fost soluționată pe fond și nu s-a emis un titlu de proprietate, cererea sa

de restituire trebuia considerată de instanță ca fiind nesoluționată întrucât,

potrivit Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 și art. 10 alin. (2) din

Ghidul pentru completarea anexelor ia Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013,

se consideră nesoluționate cererile pentru care, până ia data intrării în

vigoare a legii nu s-a emis titlul de proprietate sau nu s-a emis titlul de

plată ori titlul de conversie pentru suprafața solicitată si dovedită. în

aceste condiții, recurentul reclamant susține că instanța a pronunțat soluția

cu privire la calificarea căii de atac cu nesocotirea dispozițiilor art. 35 alin.

(4) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora "Hotărârile judecătorești

pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

În concluzie,

recurentul reclamant solicita admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău în vederea soluționării apeîuiui.

La data de 24

aprilie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibiiității

recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând cu

prioritate această excepție datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte

constată următoarele:

În ceea ce

privește critica vizând greșita recalificare de către Curtea de Apel Bacău,

prin încheierea din 23 iunie 2014, a căii de atac din apel în recurs, Înalta Curte

constată că recalificarea căii de atac s-a întemeiat pe dispozițiile art. 12 și

26 din Legea nr. 202/2010, astfel cum rezultă din motivarea încheierii de

ședință de la acea dată, însă recurentul reclamant combate acest temei juridic

susținând că, față de obiectul acțiunii, în cauză trebuiau aplicate

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2014.

O astfel de

susținere nu poate fi primită câtă vreme, în materia cererilor care au ca

obiect bunuri care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, există o reglementare

specială, dar și având în vedere efectul Deciziei nr. 20/2007 dată în recurs în

interesul legii de secțiile unite, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

temeiuri indicate ca atare de către reclamant.

În această

situație Înalta Curte constată că în mod legal instanțele de fond au analizat

cererea în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și al Deciziei nr. 20/2007,

în speță nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Astfel, art. 12

al Legii nr. 202/2010 stabilește că „alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001

se modifică și va avea următorul cuprins: decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de Ia comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care

este de competența curții de apel".

Ca atare,

reținând că a fost corect calificată de către curtea de apel calea de atac,

prin încheierea de ședință din 23 iunie 2014, Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză este inadmisibil, pentru argumentele următoare:

Potrivit

prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea

tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției

motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este

supusă recursului, fiind de competența curții de apel.

Totodată, alin.

(1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd că:

„(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o

lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este

"definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta

va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, (2) Dispozițiile alin.

(1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că

hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului"

sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială

folosește o altă expresie similară."

Conform art. 299

date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională,

în condițiile prevăzute de lege.

De asemenea,

dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri

irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte

hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5).

împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apei sau recurs,

potrivit principiului unicității căii de atac.

Față de

dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat împotriva unei decizii

irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre

nefiind susceptibilă de a mai 11 atacată cu recurs, atâta timp cât unul din

principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea

de atac.

Așadar, cum

împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale

extraordinară de atac, recursul declarat în cauză este inadmisibil și va fi

respins ca atare.

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva Deciziei nr. 991

din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 24 aprilie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-10-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2439/2015
de locuit compusă din 4 camere, 2 bucătării și 1 baie. La data de 11 octombrie 2012, reclamantul a depus precizări la acțiune, solicitând ca, în conformitate cu Decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să se dispună anularea
ÎCCJ 2015-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 515/2015
e Constituției din anul 1965. A mai arătat apelanta reclamantă, în acțiune, că a notificat Primăria municipiului Bacău cu privire la imobilul în litigiu, că, urmare a unei acțiuni în justiție, primarul municipiului Bacău a emis dispoziția d
ÎCCJ 2011-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4153/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1836 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5942/110/2009 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B.S. și B.R. în contradictoriu cu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3263/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 29 noiembrie 2012, sub nr. 7199/110/2012, reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâții M.F.P., CN I.C. SA, SC A.T. SRL și SC B
ÎCCJ 2014-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 527/2014
dra în ipoteza normei prevăzute de art. 4 alin. (3), ci ar beneficia de măsuri reparatorii în temeiul art. 4 alin. (2), text care se referă la o categorie distinctă, aceea a moștenitorilor persoanei fizice îndreptățite. În concluzie, reclam
Sursă