ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 3 septembrie 2007, reclamantul P.A. a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 4240 din 24 august 2007 emisă de primarul Municipiului Bacău, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.901 mp situat în Bacău, și acordarea de despăgubiri pentru casa de locuit compusă din 4 camere, 2 bucătării și 1 baie.

La data de 11 octombrie 2012, reclamantul a depus precizări la acțiune, solicitând ca, în conformitate cu Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, să se dispună: anularea Dispoziției nr. 4240 din 24 august 2007; restituirea în natură, liber de orice sarcini și urmăriri a terenului liber sau afectat de construcții neautorizate, provizorii, ușoare, dezafectate; obligarea pârâtului Municipiul Bacău, prin primar la achitarea echivalentului bănesc a părții din imobilul preluat abuziv ce nu poate fi restituită în natură; obligarea la emiterea unei noi dispoziții în baza sentinței pe care o va pronunța. Prin sentința civila nr. 199 din 14 februarie 2014, Tribunalul Bacău a admis în parte contestația astfel cum a fost completată și precizată, a anulat în parte Dispoziția nr. 4240 din 24 august 2007 emisă de primarul municipiului Bacău, respectiv alin. (2) art. 1 privind transmiterea către A.V.A.S.

a notificării pentru suprafața de 953 mp precum și art. 4 privind respingerea cererii de restituire în natură pentru suprafața de 60 mp situată în Bacău, aferentă clădirii anexă la P.T. 96, astfel cum a fost identificată prin suplimentul de expertiză construcții P. (fila 277-278, 288 vol. I), menținând celelalte prevederi aîe dispoziției contestate. Pârâtul a fost obligat să restituie în natură contestatoruiui, în condițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, suprafața de 60 mp situată în Bacău, aferentă clădirii anexă la P.T. 96, astfel cum a fost identificată prin suplimentul de expertiză construcții P. (fila 277-278,288 vol. I). Celelalte capete de cerere au fost respinse ca nefondate, iar pârâtul a fost obligat să plătească contestatorului suma de 3.250 lei parte din cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat atât apel cât și recurs, cereri identice, fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 5008/110/2007 la completul de apeluri A1. La termenul din 19 mai 2014 instanța a pus in discuție recalificarea caii de atac din apel în recurs, iar pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare s-a acordat termen pentru ca părțile sa formuleze concluzii. Raportat la dispozițiile art. 12 și 26 din Legea nr. 202/2010 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a recalificat, la 23 iunie 2014, calea de atac din apel în recurs, iar prin Decizia nr. 991 din 15 decembrie 2014, a respins, ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A.

Împotriva sus-menționatei decizii, irevocabile, reclamantul a declarat un nou recurs. Prin critieile formulate, recurentul reclamant susține că atât încheierea de ședință din 23 iunie 2014 prin care instanța de apel a recalificat calea de atac, cât și decizia 991 din 15 decembrie 2014 sunt nelegale, întrucât instanța a fost legal investită să judece apelul împotriva sentinței tribunalului și nu recursul Arată că prin soluționarea greșită a căii de atac cu care a fost legal învestită, instanța de apel l-a lipsit de un grad de jurisdicție și l-a privat de o cale de atac prevăzută de lege.

Mai arată că din punct de vedere procedural, instanța ar fi trebuit să respecte dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 conform cărora, "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoiuționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe roiul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul C.E.D.O. suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Măria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Fiind în situația în care notificarea nu a fost soluționată pe fond și nu s-a emis un titlu de proprietate, cererea sa de restituire trebuia considerată de instanță ca fiind nesoluționată întrucât, potrivit Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 și art. 10 alin. (2) din Ghidul pentru completarea anexelor ia Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, se consideră nesoluționate cererile pentru care, până ia data intrării în vigoare a legii nu s-a emis titlul de proprietate sau nu s-a emis titlul de plată ori titlul de conversie pentru suprafața solicitată si dovedită.

în aceste condiții, recurentul reclamant susține că instanța a pronunțat soluția cu privire la calificarea căii de atac cu nesocotirea dispozițiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora "Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". În concluzie, recurentul reclamant solicita admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău în vederea soluționării apeîuiui. La data de 24 aprilie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibiiității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând cu prioritate această excepție datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește critica vizând greșita recalificare de către Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din 23 iunie 2014, a căii de atac din apel în recurs, Înalta Curte constată că recalificarea căii de atac s-a întemeiat pe dispozițiile art. 12 și 26 din Legea nr. 202/2010, astfel cum rezultă din motivarea încheierii de ședință de la acea dată, însă recurentul reclamant combate acest temei juridic susținând că, față de obiectul acțiunii, în cauză trebuiau aplicate dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2014.

O astfel de susținere nu poate fi primită câtă vreme, în materia cererilor care au ca obiect bunuri care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, există o reglementare specială, dar și având în vedere efectul Deciziei nr. 20/2007 dată în recurs în interesul legii de secțiile unite, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, temeiuri indicate ca atare de către reclamant. În această situație Înalta Curte constată că în mod legal instanțele de fond au analizat cererea în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și al Deciziei nr. 20/2007, în speță nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013. Astfel, art. 12 al Legii nr. 202/2010 stabilește că „alin.

(3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 se modifică și va avea următorul cuprins: decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de Ia comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel". Ca atare, reținând că a fost corect calificată de către curtea de apel calea de atac, prin încheierea de ședință din 23 iunie 2014, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, pentru argumentele următoare: Potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, fiind de competența curții de apel. Totodată, alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd că: „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." Conform art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date tară drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

De asemenea, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apei sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac. Față de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai 11 atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac. Așadar, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva Deciziei nr. 991 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2015.