ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții V. (Fostă B.) I., C. (Fostă R.) D., B. (Fostă D.) A.-C., O.E., F. (Fostă C.) E., S. (Fostă M.) E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea acestora la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, având în vedere că a urmat cursurile instituției de învățământ superior menționate, promovând examenul de licență.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Tribunalul Dolj, prin Sentința nr. 3372 din 14 septembrie 2012, a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, față de calitatea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de autoritate publică centrală, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 988 din 26 octombrie 2012, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență în considerarea că pârâta universitate nu este instituție centrală, reținând și incidența prevederilor art. 17 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20(1), 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și la suplimentul la diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate de către reclamanți.

Instanța de control judiciar constată că universitatea pârâtă este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Prin Legea nr. 443/2002 a fost înființată Universitatea "S.H.", ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în București. Înalta Curte apreciază că această universitate reprezintă o unitate descentralizată de învățământ, parte a sistemului național de învățământ, dar nu este instituție publică centrală ale cărei acte administrative, tipice sau asimilate, să poată fi contestate, în primă instanță la curtea de apel.

Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că pârâta a chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziționării autorității emitente a actului administrativ contestat, în sistemul autorităților publice. Instanța de control judiciar mai reține că, într-adevăr, instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) însă acest fapt nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Prin urmare, aceste universități nu îndeplinesc cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificate drept organe ale autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta în cauză și astfel nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu menționat. În plus, se impune a fi subliniat că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, în raport cu împrejurarea că Universitățile sunt autorități publice locale, având în vedere și prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. În altă ordine de idei, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauză, reclamanții au optat pentru instanța de la domiciliul lui, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. În fine, în speță vor fi avute în vedere și prevederile art. 17 din C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. În speță, cererea de chemare în garanție fiind cerere incidentală, va fi soluționată de instanța competentă să soluționeze acțiunea principală. 3. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții V. (Fostă B.) I., C. (Fostă R.) D., B. (Fostă D.) A.C., O.E., F. (Fostă C.) E., S. (Fostă M.) E. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2013. Procesat de GGC - CL