ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3317/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanta P.I. (D.) I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea

S.H. și Ministerul Educației Naționale obligarea pârâților la emiterea și

eliberarea diplomei de licență, ca urmare a promovării examenului de licență

din sesiunea iulie 2009.

generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința nr.

3282/2012 din 12 septembrie 2011, Tribunalul Dolj a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul Dolj a avut în vedere calitatea de autoritate

publică centrală a pârâtului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Prin urmare,

Tribunalul Dolj a constatat că în cauză, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, competența de soluționare aparține Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 971

din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios

administrativ și fiscal, și, constatând ivit un conflict negativ de competență,

a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

acestui conflict.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că obiectul litigiului de contencios

administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la

completarea, emiterea și eliberarea diplomei de licență către reclamantă, care

a urmat în perioada 2006 - 2009 cursurile Facultății de Pedagogie muzicală a

Universității "S.H." din București, cu durata de 3 ani.

Prin urmare, curtea

de apel a constatat că întrucât Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele

impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice

centrale, competența aparține tribunalului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

În baza art. 20 alin.

(1) pct. 2, art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că soluționarea prezentului conflict negativ de competență se face în favoarea

Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate

fi atât privat, cât și public.

Așa cum s-a prezentat

anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la

obligarea unei instituții de învățământ superior la completarea, emiterea și

eliberarea diplomei de licență către reclamantă, care a urmat în perioada 2006

- 2009 cursurile Facultății de Pedagogie muzicală a Universității

"S.H." din București, cu durata de 3 ani.

Având în vedere că

potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, refuzul nejustificat este asimilat actului

administrativ, în privința stabilirii instanței competente material sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din aceeași lege, în raport cu rangul

local sau central al autorității publice chemate în judecată în legătură cu

refuzul nejustificat.

Pârâta Universitatea

"S.H." din București este o autoritate publică, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Universitatea

"S.H." din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, atât

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii

de chemare în judecată), cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011 (în

vigoare la data pronunțării prezentei decizii și care a abrogat H.G. nr.

81/2010), Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică

în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a

sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective,

autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției

de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea "S.H." din București nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt

consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de

a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." din București nu îndeplinește cerințele impuse

de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice

centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea

dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea "S.H." din București -

competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de

la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a

optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca

excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta a optat

pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea

principală.

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.I. (D.) I. în contradictoriu cu

pârâta Universitatea S.H. și pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) în

favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ