ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6647/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

reclamantul L.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H.

și M.E.N., obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței

și obligarea pârâtului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență

pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 50 lei penalități pe zi de

întârziere.

generat conflictul negativ de competență

Prin sentința nr. 1795

din 21 februarie 2012, Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții

de Apel Craiova.

Pentru

a pronunța această sentință, Tribunalul Mehedinți a apreciat că

Universitatea S.H. este asimilată unei autorități publice centrale, prin urmare

în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 191

din 26 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova a admis excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Craiova și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios

administrativ și fiscal, și, constatând ivit un conflict negativ de competență,

a trimis cauza la I.C.C.J. pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

obiectul litigiului se referă la obligarea

unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului la diplomă către reclamantă, care a urmat în perioada 2006-2009

cursurile Facultății de Sociologie - Psihologie – specializarea Psihologie din

cadrul Universității S.H., cu durata de 3 ani, iar universitatea nu poate fi

încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței că în speță, că tribunalul este competent să

soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că

Universitatea S.H. este o autoritate publică locală, iar cererea privind

obligarea M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă este o cerere

accesorie, care va fi soluționată, de către instanța competentă să soluționeze

acțiunea principală.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

În baza art. 20 alin.

(1) pct. 2, art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că soluționarea prezentului conflict negativ de competență se face în favoarea

Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal, în

raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și

repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât

privat, cât și public.

Așa cum s-a prezentat

anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la

obligarea unei instituții de învățământ superior la completarea, emiterea și

eliberarea diplomei de licență către reclamantă, care a urmat în perioada

2006-2009 cursurile Facultății de Sociologie - Psihologie – specializarea

Psihologie din cadrul Universității S.H., cu durata de 3 ani.

Având în vedere că

potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, refuzul nejustificat este asimilat actului

administrativ, în privința stabilirii instanței competente material sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din aceeași lege, în raport cu rangul

local sau central al autorității publice chemată în judecată în legătură cu

refuzul nejustificat.

Pârâta

Universitatea S.H. din București este o autoritate publică, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Universitatea

S.H. din București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Totodată,

atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii

cererii de chemare în judecată), cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011

(în vigoare la data pronunțării prezentei decizii și care a abrogat H.G. nr. 81/2010),

M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și

coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul

că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a

sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective,

autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste

prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel

că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior M.E.N.

În

acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În

speță, Universitatea S.H. din București nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt

consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de

a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În

mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În

alți termeni, Universitatea S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse

de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice

centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea

dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca

atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei

autorități publice locale.

Față

de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru

determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i)

rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul

valoric.

În

cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la

rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea S.H. competența de

soluționare a litigiului revine tribunalului.

Conform

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate

adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului;

dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se

poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta

a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De

asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul

cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente

să judece cererea principală.

Or,

în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este

o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să

soluționeze cererea principală.

2.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul L.G.G. în contradictoriu cu

pârâta Universitatea S.H. București, chematul în garanție M.E.N. (succesor al M.E.C.T.S.)

în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.