ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6547/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2938 din 20 martie

2013 Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare a litigiului privind pe reclamantul F.D.P.,

pârâta Universitatea S.H. și chematul în garanție Ministerul Educației

Naționale, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Învestită prin

declinare, Curtea de Apel Craiova, prin Sentința civilă nr. 183 din 22 aprilie

2013 a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a

constatat ivit conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și a suspendat

judecata până la soluționarea acestuia.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, ca

instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță

în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de

studii reclamantului.

În altă ordine de

idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept

privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauză, prin

Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de

utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de

învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome

sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o

autoritate publică locală.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul F.D.P. și pârâții Universitatea

S.H. și Ministerul Educației Naționale, în favoarea Tribunalului Mehedinți,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM