ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 390/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Călărași, reclamanta C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.S.

și Universitatea S.H. București, obligarea primului pârât la tipărirea și

comunicarea (în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și

irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțată în prezenta cauză, sub

sancțiunea unei penalități de 100 de lei pe zi de întârziere), a diplomei de

licență și a suplimentului la diplomă, și obligarea celui de-al doilea pârât la

eliberarea acestora către reclamantă (în termen de 30 de zile de la data

rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțată în

prezenta cauză, sub sancțiunea unei penalități de 100 de lei pe zi de întârziere).

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a urmat și absolvit cursurile Facultății de Drept și

Administrație Publică, specialitatea Administrație Publică, din cadrul

Universității S.H., forma de învățământ I.D., promoția 2009, că a susținut și promovat

examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în

Științe Administrative și că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea

diplomei de licență, precum și a suplimentului la aceasta.

Prin Sentința civilă nr.

896 din 29 mai 2012, Tribunalul Călărași, secția civilă, a invocat excepția

necompetenței sale materiale și, în consecință, a dispus declinarea cauzei,

spre competentă soluționare, către Curtea de Apel București.

În motivarea acestei

soluții, Tribunal a reținut că principalul capăt de cerere este formulat în

contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., iar instanța competentă să soluționeze în

primă instanță acțiunea se stabilește în raport de acest pârât.

La rândul său, prin Sentința

civilă nr. 4877 din 11 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Pentru a

hotărî astfel,

instanța a reținut că în contextul în

care demersul judiciar al reclamantei are ca scop eliberarea diplomei de

licență, iar competența eliberării acesteia revine universității, principalul

capăt de cerere al prezentei acțiuni este formulat în contradictoriu cu pârâta

Universitatea S.H., și deci instanța competentă să soluționeze cauza în primă

instanță se stabilește în raport de această pârâtă, entitate asimilată unei

autorități publice locale.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a decis, în

temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea

cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de

obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării

cauzei aparține Tribunalului Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în

principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea

diplomei de licență și a suplimentului acesteia, către reclamantă, absolventă a

unui examen de licență.

Pârâta poate fi

încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)

teza a I-a din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea S.H.

din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din

punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru

a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un

act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Pentru a aprecia

astfel, se are în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20

februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot fi

asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei

autorități publice locale.

În speța de față,

sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea

competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății,

în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu sus-menționat, iar, având în vedere rangul

instituției pârâte, de autoritate publică locală, așa cum s-a statuat anterior,

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența

materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului

Călărași. secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul

negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.F. în contradictoriu cu pârâții

M.E.C.T.S. prin Ministru și Universitatea S.H. în favoarea Tribunalului

Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2013.