ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6843/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței; obligarea pârâtului de rangul 2 să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății a 2.000 RON penalități pe zi de întârziere; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile Facultății de Management din Brașov, specializarea Management, că a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în Științe Economice, fiindu-i eliberată Adeverința nr. 1559 din 23 iulie 2009 și că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de licență. Prin Sentința nr. 2599 din 17 aprilie 2013, Tribunalul Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu, și, în consecință, a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluționare, către Curtea de Apel Cluj.

În motivarea acestei soluții, tribunalul a apreciat, în esență, că petitul inițial și totodată cel principal este cel vizând obligarea Ministerului Educației la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, organ central ce atrage competența Curții de Apel. A mai arătat că scopul avut în vedere de legiuitor este acela ca orice cauză în cadrul căreia se pun în discuție acte administrative emise de autorități publice centrale sau obligarea acestora la o anumită conduită să fie judecată de Curțile de Apel în primă instanță. La rândul său, prin Sentința nr. 411/2013 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Maramureș.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a apreciat, în esență, că Universitatea S.H. este o persoană juridică asimilată unei autorități publice locale, condiții în care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competența tribunalului. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Cluj a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență, către reclamant, absolvent al unui examen de licență, petitul privind obligarea autorității publice centrale la aprobarea sau eliberarea tipizatelor corespunzătoare având caracter accesoriu și subsecvent față de cererea îndreptată împotriva instituției de învățământ. Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Pentru a aprecia astfel, se are în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorități publice locale, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Cluj.

În speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.” Pentru stabilirea competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu sus-menționat, iar, având în vedere rangul instituției pârâte, de autoritate publică locală, așa cum s-a statuat anterior, tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, învestit inițial de către reclamant în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.C.M. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. - Brașov și Ministerul Educației Naționale, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM