ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6843/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul

Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.C.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtei la

eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta, în termen de 30

de zile de la pronunțarea sentinței; obligarea pârâtului de rangul 2 să aprobe

tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamant în termen de 30

de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea

plății a 2.000 RON penalități pe zi de întârziere; obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile Facultății de

Management din Brașov, specializarea Management, că a susținut și promovat

examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în

Științe Economice, fiindu-i eliberată Adeverința nr. 1559 din 23 iulie 2009 și

că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de licență.

Prin Sentința nr.

2599 din 17 aprilie 2013, Tribunalul Maramureș, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale,

invocată de această instanță din oficiu, și, în consecință, a dispus declinarea

cauzei, spre competentă soluționare, către Curtea de Apel Cluj.

În motivarea acestei

soluții, tribunalul a apreciat, în esență, că petitul inițial și totodată cel

principal este cel vizând obligarea Ministerului Educației la aprobarea

tipăririi formularelor tipizate, organ central ce atrage competența Curții de

Apel.

A mai arătat că

scopul avut în vedere de legiuitor este acela ca orice cauză în cadrul căreia

se pun în discuție acte administrative emise de autorități publice centrale sau

obligarea acestora la o anumită conduită să fie judecată de Curțile de Apel în

primă instanță.

La rândul său, prin

Sentința nr. 411/2013 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în

consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalul Maramureș.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel a apreciat, în esență, că Universitatea S.H. este o

persoană juridică asimilată unei autorități publice locale, condiții în care

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004

care stabilesc competența tribunalului.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Cluj a decis, în temeiul

art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de

obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării

cauzei aparține Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Înalta Curte constată

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în

principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei

de licență, către reclamant, absolvent al unui examen de licență, petitul

privind obligarea autorității publice centrale la aprobarea sau eliberarea

tipizatelor corespunzătoare având caracter accesoriu și subsecvent față de

cererea îndreptată împotriva instituției de învățământ.

Pârâta Universitatea

S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. 1 lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în

această definiție orice organ de stat sau al unităților

administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea „S.H.”

din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată

din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru

a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un

act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Pentru a aprecia

astfel, se are în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul Secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 20 februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot

fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei

autorități publice locale, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Cluj.

În speța de față,

sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea

competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus

judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul

valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu sus-menționat, iar, având în vedere rangul

instituției pârâte, de autoritate publică locală, așa cum s-a statuat anterior,

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența

materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului

Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, învestit inițial de către

reclamant în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.C.M. în contradictoriu cu

pârâții Universitatea S.H. - Brașov și Ministerul Educației Naționale, în

favoarea Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM