ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6845/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul

Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.I.A.S. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și chematul în

garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea

pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta, în

termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței; obligarea chematului în

garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru

reclamant în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a

hotărârii sub sancțiunea plății a 20 RON penalități pe zi de întârziere, precum

și la recunoașterea diplomei de licență.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile Facultății de

Drept și Administrație Publică ale Universității S.H., specializarea Drept, că

a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iunie 2009, obținând

Titlul de Licențiat în Drept, fiindu-i eliberată Adeverința nr. 5675 din 9

iulie 2009 și că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de

licență.

Prin Sentința nr.

3344 din 10 aprilie 2013, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată de această instanță din oficiu, și, în consecință, a dispus

declinarea cauzei, spre competentă soluționare, către Curtea de Apel Craiova.

În motivarea acestei

soluții, tribunalul a reținut că pârâta Universitatea S.H. este instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ superior, care poate fi asimilată

unei autorități publice centrale, având în vedere faptul că are o competență ce

se exercită la nivel național, pe întreg teritoriul țării.

În aceste condiții,

față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art.

3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de apel este competentă a soluționa prezentul

litigiu.

La rândul său, prin

Sentința nr. 249/2013 din 12 iunie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Mehedinți.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel a apreciat, în esență, că Universitatea S.H. este o

persoană juridică asimilată unei autorități publice locale, condiții în care

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004

care stabilesc competența tribunalului.

Iar capătul de cerere

opus de către reclamant pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului este dependent de modul de soluționare al capătului principal de

cerere, fiind, de asemenea evident că cererea de chemare în garanție este o

cerere incidentală, care va fi soluționată de instanța competentă să

soluționeze acțiunea principală.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Craiova a decis, în temeiul

art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de

obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării

cauzei aparține Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Înalta Curte constată

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în

principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea

diplomei de licență, către reclamant, absolvent al unui examen de licență,

petitul privind obligarea autorității publice centrale la aprobarea sau

eliberarea tipizatelor corespunzătoare având caracter accesoriu și subsecvent

față de cererea îndreptată împotriva instituției de învățământ.

Pârâta Universitatea

S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. 1 lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în

această definiție orice organ de stat sau al unităților

administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea „S.H.”

din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată

din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Pentru a aprecia

astfel, se are în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 20 februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot

fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei

autorități publice locale, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Cluj.

În speța de față,

sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea

competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus

judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul

valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu sus-menționat, iar, având în vedere rangul

instituției pârâte, de autoritate publică locală, așa cum s-a statuat anterior,

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența

materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului

Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal, învestit inițial de către

reclamant în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A.I.A.S. în contradictoriu cu

pârâta Universitatea S.H. și chematul în garanție Ministerul Educației

Naționale, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM