ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2392/2013

Asupra conflictului

de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

litigiului.

Prin acțiunea formulată la data de 19 aprilie

2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 920/54/2012,

reclamanta A.G.F.D. a chemat în judecată pe pârâta U.S.H. și a chemat în

garanție M.E.C.T.S., prin care a solicitat obligarea pârâtei U.S.H. la

eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30

de zile de la pronunțarea sentinței.

A solicitat totodată

obligarea M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență

pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 1.500 lei penalități pe zi de

întârziere.

În motivarea acțiunii

a arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie ale U.S.H. din

București, programul de studii Psihologie, fiind absolvent în promoția 2009 și

a susținut și promovat Examenul de Licență în sesiunea din iulie 2009, obținând

Titlul de Licență. În acest sens, Universitatea pârâtă i-a eliberat adeverința din

23 iulie 2009, prin care i-a atestat titlul de licențiat.

A mai arătat că,

întrucât adeverința menționată are ca termen de valabilitate 12 luni, potrivit art.

38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învățământul

superior, aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, solicită obligarea U.S.H.

la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.

A susținut că din

momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-a îndeplinit

toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu

Universitatea și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților,

în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate

examenele, inclusiv examenul de licență, astfel că, potrivit Metodologiei

Organizatorii și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de

pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și prevederile art. 20 din

Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta este obligată

să-i elibereze actele de studii solicitate.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința nr.

605 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a

cauzei către Tribunalul Mehedinți, secția contencios, reținând în esență că U.S.H.

nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale, iar în conformitate cu art. 10 din Legea

nr. 554/2004 competența materială a soluționării cauzei revine Tribunalului

Mehedinți, secția contencios administrativ.

2.2. Învestit cu

soluționarea cauzei, înregistrată sub numărul 5861/101/2012, Tribunalul Mehedinți,

secția a II a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3516 din

data de 26 septembrie 2012, a admis excepția necompetenței materiale a

tribunalului și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți

de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

A reținut tribunalul

că U.S.H. București, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) teza a

II-a din Legea nr. 554/2004, este persoană juridică de drept privat care a

obținut statut de utilitate publică, fiind înființată prin Legea nr. 443/2002,

ca instituție de învățământ superior și care poate fi asimilată autorității

publice centrale.

Pentru această

apreciere s-a avut în vedere și faptul că în calificarea unei autorități

publice ca fiind centrală sau locală, determinantă este întinderea teritorială

a competenței, autoritățile centrale fiind cele a căror competență se exercită

la nivel național, pe întreg teritoriul țării, ci nu subordonarea ierarhică și

nici personalitatea juridică.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta

Curte

constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3)

C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu

obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Așa

cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios

administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de

învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Pârâta

U.S.H. din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

U.S.H.

din București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Totodată,

potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, M.E.N. (M.E.C.T.S.) este autoritate

publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea

reglementărilor legale în domeniul învățământului superior, de asemenea,

controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară,

își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea

publică.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.N.,

neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică,

responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste

prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel

că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior

Ministerului Educației.

În

acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție,

ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de

specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,

care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În

speță, U.S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei

delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În

mod evident, U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din

punct de vedere teritorial.

În

alți termeni, U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de

legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale,

cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu

privire la universitatea pârâtă.

Ca

atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei

autorități publice locale.

Față

de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru

determinarea instanței competente material, două criterii, și anume:

(I)

rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice;

(II)

criteriul valoric.

În

cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la

rangul local al autorității publice pârâte - U.S.H. din București - competența

de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De

asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul

cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente

să judece cererea principală.

Or,

în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este

o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să

soluționeze cererea principală.

2.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția a II a, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.G.F.D. în contradictoriu cu

pârâta U.S.H. și chematul în garanție M.E.C.T.S. (în prezent M.E.N.) în

favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II a civilă de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.