ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 970/54/2012, la data de 25 aprilie 2012, reclamanta C.(C.)N.A. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea „S.H.” din București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței. Reclamanta a formulat și cerere de chemarea în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin ministru, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat chematul în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 1.500 RON penalități pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie din București, specializarea psihologie din cadrul Universității „S.H.”, iar în anul 2009 a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, în urma căruia a obținut media 10,00. Urmare a promovării acestui examen, s-a arătat că i s-a eliberat adeverința din 23 iulie 2009 care atestă cele menționate. Datorită faptului că această adeverință avea un termen de valabilitate de maxim 12 luni, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, a solicitat conducerii Facultății eliberarea diplomei de licență. A mai arătat reclamanta că întrucât cererea adresată conducerii Universității „S.H.” nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege, a fost obligată să se adreseze instanței de judecată.

Reclamanta a menționat că a fost admisă să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat. Urmare a promovării acestui examen, Facultățile din cadrul Universității „S.H.” au recunoscut titlul de licențiată în psihologie, potrivit adeverinței de studiu eliberată. La data de 30 mai 2012, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, solicitând admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. La data de 12 iunie 2012, pârâta Universitatea „S.H.” din București a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Prin sentința nr. 735 pronunțată la data de 29 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 970/54/2012 a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.(C.)N.A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.”și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ.

Curtea a apreciat că excepția necompetenței materiale este întemeiată și a fost admisă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă către reclamantă, care a urmat Facultatea de Psihologie din București - specializarea Psihologie, din cadrul Universității S.H., promoția 2009. Pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. În speța de față, prin Legea nr. 443/2002 a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. A mai reținut instanța că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. A concluzionat Curtea că în speță, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 4870 din 21 noiembrie 2012, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului. Tribunalul a reținut că pârâta Universitatea S.H. București este asimilată autorității publice centrale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 din C. proc.

civ. și a apreciat că nu este competent cu soluționarea acestui litigiu, ci Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ fiscal. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”. Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă. Pârâta Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010 (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), cât și potrivit art. 1 din H.G.

nr. 536/2011 (în vigoare la data pronunțării prezentei decizii și care a abrogat H.G. nr. 81/2010), Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „S.H.” din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind privind pe reclamanta C.(C.)N.A. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2013.