ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5057/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul

Curții de Apel Craiova, reclamanta B. (N.) S. a chemat în judecată Universitatea

S.H., solicitând obligarea acestei pârâte la eliberarea diplomei de licență și

a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă

și irevocabilă a hotărârii, precum și la plata daunelor cominatorii în cuantum

de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a

actelor de studii solicitate.

În motivarea cererii,

reclamanta B. (N.) S., a arătat că a urmat cursurile Facultății de Drept si

Administrație Publica București - specializarea drept din cadrul Universității

S.H. București, promoția 2009 și a susținut și promovat examenul de licență în

sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiată în Drept, în acest sens

fiindu-i eliberată adeverința nr. 5697 din 9 iulie 2009.

Întrucât adeverința

menționată avea un termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 38, din

Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, a solicitat obligarea

Universității S.H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de

diplomă.

A mai arătat că din

momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-a îndeplinit

toate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului de studiu încheiat cu

pârâta și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, în

sensul că și-a achitat integral taxele de studii, a susținut și promovat toate

examenele, inclusiv examenul de licență.

În aceste condiții, a

opinat reclamanta, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor

de finalizare a studiilor emisă de pârâta sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum

și art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007,

pârâta era obligată să îi elibereze actele de studii solicitate.

La data de 25

octombrie 2012, pârâta Universitatea S.H.” a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a

elibera Adeverința de absolvire a studiilor pentru reclamantă și a făcut

demersuri către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de materiale

tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre

a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul

livrării lor.

Pârâta Universitatea

S.H. a formulat și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând ca

acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în

Diploma de Licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamantă, sub

sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de

50 lei de întârziere începând cu a 30– a zi de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin Sentința nr.

1028 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal,

reținând, în esență, că pentru stabilirea competenței materiale, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității

care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în

sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în

speță fiind aplicabil primul criteriu.

A apreciat instanța

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate

publică locală.

În raport cu

prevederea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a mai reținut că

reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului, în cauză, reclamanta optând pentru instanța de la

domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența

teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

2.2. Învestită cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Mehedinți, secția a

II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5766 din 12

decembrie 2012 a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță

din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Curții de Apel Craiova

. De asemenea a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că Universitatea S.H. din București este,

conform Legii nr. 443/2002, instituție de învățământ superior, persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național

de învățământ superior care, poate fi asimilată autorității publice centrale,

având în vedere faptul că are competență ce se exercită la nivel național, pe

întreg teritoriul țării.

Întrucât pârâta

Universitatea S.H. București este asimilată autorității publice centrale, în

raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art.

3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a apreciat că în speță competența revine

curții de apel.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta

Curte

constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu

obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public”.

Obiectul

prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal,

obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de

licență.

Pârâta

Universitatea S.H. din București este o autoritate publică, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a I- a din Legea nr. 554/2004.

Universitatea

S.H. din București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Totodată,

atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011,

M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și

coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul

că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu

justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia

universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

Aceste

prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel

că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior

Ministerului Educației.

În

acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție,

ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de

specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,

care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În

speță, Universitatea S.H. din București nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt

consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de

a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În

mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În

alți termeni, Universitatea S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse

de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice

centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea

dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca

atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei

autorități publice locale.

Față

de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru

determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i)

rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul

valoric.

În

cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la

rangul local al autorității publice pârâte – Universitatea S.H. din București –

competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Conform

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate

adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului;

dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se

poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

De

asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul

cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente

să judece cererea principală.

Or,

în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este

o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să

soluționeze cererea principală.

2.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. (N.) S. și pârâta

Universitatea S.H. în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2013.