ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5057/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta B. (N.) S. a chemat în judecată Universitatea S.H., solicitând obligarea acestei pârâte la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, precum și la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a actelor de studii solicitate. În motivarea cererii, reclamanta B. (N.) S., a arătat că a urmat cursurile Facultății de Drept si Administrație Publica București - specializarea drept din cadrul Universității S.H.

București, promoția 2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiată în Drept, în acest sens fiindu-i eliberată adeverința nr. 5697 din 9 iulie 2009. Întrucât adeverința menționată avea un termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 38, din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, a solicitat obligarea Universității S.H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă. A mai arătat că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului de studiu încheiat cu pârâta și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, în sensul că și-a achitat integral taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență.

În aceste condiții, a opinat reclamanta, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată să îi elibereze actele de studii solicitate. La data de 25 octombrie 2012, pârâta Universitatea S.H.” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a elibera Adeverința de absolvire a studiilor pentru reclamantă și a făcut demersuri către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.

Pârâta Universitatea S.H. a formulat și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 lei de întârziere începând cu a 30– a zi de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1.

Prin Sentința nr. 1028 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că pentru stabilirea competenței materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în speță fiind aplicabil primul criteriu. A apreciat instanța că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

este o autoritate publică locală. În raport cu prevederea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, s-a mai reținut că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză, reclamanta optând pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. 2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Mehedinți, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 5766 din 12 decembrie 2012 a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova . De asemenea a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Universitatea S.H. din București este, conform Legii nr. 443/2002, instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ superior care, poate fi asimilată autorității publice centrale, având în vedere faptul că are competență ce se exercită la nivel național, pe întreg teritoriul țării. Întrucât pârâta Universitatea S.H. București este asimilată autorității publice centrale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a apreciat că în speță competența revine curții de apel. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”. Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta Universitatea S.H. din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a I- a din Legea nr. 554/2004. Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât și potrivit art. 1 din H.G. nr. 536/2011, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În speță, Universitatea S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte – Universitatea S.H. din București – competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. (N.) S. și pârâta Universitatea S.H. în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.