ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 743/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 743/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.C.A.

(B.), în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București, a solicitat obligarea

pârâtei la eliberarea diplomei de licență, a suplimentelor la diplomă, ca urmare

a absolvirii Universității „S.H.”

Facultatea de Științe Juridice și Administrative

din Brașov, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a daunelor cominatorii în

cuantum de 50 RON/zi de întârziere până la eliberarea actelor de studii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că

a urmat și

absolvit cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative din Brașov din

cadrul Universității „S.H.”, promoția 2009, fiindu-i eliberată în acest sens adeverința

nr. A1. din 08 iulie 2009, care-i atestă titlul de licențiat în științe administrative.

Din momentul înscrierii la facultate și până la

absolvirea acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile care i-au revenit în baza

contractului de studiu încheiat cu pârâta, respectiv achitarea taxelor de studii

și promovarea tuturor examenelor, inclusiv pe cel de licență, consideră reclamanta

că este îndreptățită la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.

Prin întâmpinare, pârâta Universitatea S.H. a

susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite Adeverința de studiu pentru

reclamantă și a făcut demersuri către M.E.C.T.S., în vederea comunicării necesarului

de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul

2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare,

în scopul livrării lor.

A mai arătat că prin adresele cu nr. 769 din

25 august 2009, nr. 960 din 08 octombrie 2009 și nr. 986 din 26 octombrie 2009 s-a

solicitat să fie aprobată tipărirea formularele tipizate la SC R. SA, fiind îndreptățiți

să primească oficial un răspuns în scris din partea autorității administrative,

însă aceste adrese au fost urmate în parte de un răspuns pozitiv.

Având în vedere poziția M.E.C.T.S., pârâta Universitatea

S.H. a formulat împotriva acestuia cerere de chemare în garanție solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligat sa aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în Diploma de Licența pentru reclamantă.

Prin întâmpinare, chematul în garanție

M.E.C.T.S. a invocat excepția

lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 32 din 7 februarie 2012, Curtea

de apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile

lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale pasive ridicate de chematul

în garanție M.E.C.T.S.

A respins acțiunea formulată de reclamanta C.C.A.

(B.) în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și a respins cererea de chemare

în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.” în contradictoriu cu M.E.C.T.S.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepțiile invocate de către

pârâtul Ministerul Educației, curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, referitor la excepția lipsei procedurii

prealabile, prima instanță a observat că cererea reclamantei se întemeiază pe refuzul

pretins nejustificat al universității pârâte de a-i elibera diploma de licență și

suplimentul la aceasta, urmare a absolvirii studiilor contractate cu această instituție

de învățământ superior, iar în mod subsecvent și cauzal, pe refuzul pretins nejustificat

al M.E.C.T.S. de a aviza eliberarea tipizatelor de diplome în ce o privește de către

SC R. SA S.A. pentru a-i fi completate și eliberate diploma și suplimentul acesteia

de către universitatea pârâtă.

Refuzul nejustificat constituie un act administrativ

asimilat conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru contestarea căruia

nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile conform art. 7 alin. (5) din

același act normativ.

Privitor la excepția lipsei calității procesuale

pasive, curtea a reținut că, atâta timp cât pentru tipărirea și eliberarea actelor

susmenționate este nevoie de avizul M.E.C.T.S., iar în cauză, avizul de la această

autoritate nu s-a dovedit că s-a dat cu privire la cererea reclamantei, refuzul

pretins nejustificat al M.E.C.T.S. de a aviza eliberarea tipizatelor pentru diplome

și suplimente universității pârâte îi conferă legitimare procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că

potrivit art. 2 din Regulamentul

privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de

M.E.C.T.S., „

Actele

de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de

stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și

titluri sau calități dobândite.

Actele de studii conferă titularilor

acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări

legale în vigoare.

Dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Regulament prevăd că „Instituțiile de învățământ superior,

de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit

legii, denumite în continuare

instituții,

pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la

care au dreptul în condițiile legii”.

M.E.C.T.S. are obligația aprobării eliberării

de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile de învățământ

superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor

acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, ceea ce în cauză

s-a întâmplat.

Corespunzător, Universitatea S.H. are dreptul

și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile

sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți

neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.

Universitatea S.H. era autorizată a funcționa

provizoriu potrivit anexelor H.G. nr. 940/2004 și H.G. nr. 676/2007 cu Facultatea

de Drept și Administrație Publică, specialitatea Administrație Publică, numai la

forma de învățământ de ZI cu un număr de credite de 180, astfel că nu era îndreptățită

să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru

forma de învățământ I.D., la specializarea Administrație Publică, cum e cazul reclamantei.

În concluzie, reclamanta care a parcurs o formă

de învățământ superior într-o specializare care nu a fost acreditată ori autorizată

provizoriu conform legii, nu este îndreptățită a obține diploma de licență și suplimentele

la diplomă. O practică administrativă defectuoasă determinată de neexercitarea corespunzătoare

a atribuțiilor legale din partea M.E.C.T.S., care a dus în final la înmatricularea

unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ și a permis în anii

anteriori absolvirii reclamantului la eliberarea de diplome și pentru absolvenții

unor astfel de forme de învățământ, nu duce la înlăturarea concluziei susmenționate

și nașterea în patrimoniul reclamantului a dreptului la obținerea diplomei pentru

studiile absolvite. Această concluzie nu este înlăturată nici de existența raporturilor

contractuale între reclamantă și universitatea pârâtă, de executarea obligațiilor

contractuale din partea reclamantei sau de pretinsa inducere în eroare a acesteia

cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite, aceste aspecte putând

însă a fi valorificate pe temeiul răspunderii contractuale ori a altei forme de

răspundere juridice.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta

C.C.A. (B.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurenta - reclamantă

a arătat că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educației a

emis Ordinul nr. 3404/2006, în cuprinsul căruia se stabilește că admiterea în învățământul

superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de

studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare

provizorie, precum și că formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ

la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri

de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Recurenta a susținut că din nicio probă administrată

în dosar nu rezultă că a urmat o specializare sau formă de învățământ care să nu

aibă autorizare sau acreditare provizorie.

A mai arătat că adeverința de licență se bucură

de prezumția de legalitate, astfel încât trebuie să i se recunoască calitatea de

licențiată în specializarea urmată.

Procedura în fa

ț

a instan

ț

ei de recurs.

Intimata - pârâtă Universitatea S.H. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a

hotărârii, în sensul de a se admite în parte acțiunea, cât și cererea de chemare

în garanție.

Prin întâmpinare, intimatul - chemat în garanție

a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă C.C.A.

(B.), ca nefondat.

Considerentele

ș

i solu

ț

ia instan

ț

ei de recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)

C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte

a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ

se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei

de licență și a altor acte de studii reclamantei, absolventă a Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată

în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de

drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002,

a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de învățământ superior, persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de

învățământ.

M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol

de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior,

fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea

acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ

pe același palier cu M.E.C.T.S., neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale

a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central

al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează

la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că,

potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar

în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative

autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată

autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite

sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul

de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește

cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității

publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea

dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi

încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține

că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii,

și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu

enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea

„S.H.”- competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența

în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța

de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 din C.

proc. civ..

În consecință, având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3

din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Alba, secția contencios,

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.C.A. (B.) împotriva

Hotărârii nr. 32 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie

2013.