ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6663/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății 1.1. Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Alba, reclamanții P.C.M., O.C.M., B. (D.) N.M., P. (P.) T.E., C. (V.) E.I.C.R., T.M.M.G. și R.A.A. au chemat în judecată pârâta Universitatea S.H. București solicitând ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtei să elibereze fiecărui reclamant Diploma de licență care să ateste absolvirea studiilor universitare de licență din cadrul acestei instituții promoția 2009, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Facultății de Științe Juridice și Administrative ori după caz, ai Facultății de Management Brașov din cadrul Universității S.H.

București, promoția 2009, forma de învățământ la distanță. La absolvirea facultăților au susținut și absolvit examenul de licență, sesiunea iulie 2009, fiindu-le înmânate adeverințele care atestă obținerea titlului de licențiați în drept, respectiv științe economice și cu toate acestea, până în prezent, deși a trecut mai mult de un an diplomele de licență nu le-au fost eliberate, în mod nejustificat. Consideră că, potrivit legii, sunt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucât sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru eliberarea acestora.

Forma de învățământ la distanță pentru specializarea drept, respectiv contabilitate și informatică de gestiune, pe care au parcurs-o în perioada 2006-2009, a funcționat legal, potrivit art. 60 alin. (1) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 60 alin. (3) din același act normativ, în conformitate cu care diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceiași specializare, sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită. Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului.

1.2. Prin sentința nr. 882 din 4 mai 2011, Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța la care dosarul a fost înregistrat sub același număr în data de 16 iunie 2011. 1.3. La rândul său, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 320/2011, a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ, și constatând că a intervenit un conflict de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru emiterea regulatorului de competență.

1.4. Prin decizia nr. 244 din 19 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că pârâta este o autoritate publică centrală, iar în ce privește cererea de chemare în garanție, conform art. 17 C. proc. civ. competența revine instanței legal sesizată cu cererea principală. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 80 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea de reclamanți, a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze fiecărui reclamant diploma de licență care să ateste absolvirea studiilor universitare din cadrul acestei instituții, promoția 2009 și a obligat chematul în garanție M.E.C.T.S.

să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că adeverințele depuse la dosar prin care se dovedește că toți reclamanții sunt licențiați, au fost emise de pârâta Universitatea S.H. și nu sunt anulate sau revocate de emitent sau la cererea chematului în garanție M.E.C.T.S. Conform articolului 38 din Regulamentul privind actele de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 emis de M.E.C.T.S., aceste adeverințe au o valabilitate de maxim 12 luni. După expirarea celor 12 luni reclamanții în temeiul art. 20 din același regulament și a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 s-au adresat pârâtei solicitând eliberarea diplomei de licență, însă prin răspunsul trimis, pârâta a arătat că nu poate îndeplini cererea, deoarece M.E.C.T.S.

refuză avizarea pentru tipărirea formularelor tipizate necesare deși solicitarea s-a făcut în repetate rânduri prin adrese scrise. Întrucât reclamanții au fost admiși la examenele de licență și nu li s-a contestat dreptul de a obține Diploma de licență, pârâta Universitatea S.H. are obligația ca ulterior eliberării adeverințelor ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlurilor de licențiat în drept și respectiv licențiat în științe economice, să elibereze și diplomele de licență. Obligația pârâtei Universitatea S.H. este corelativă obligației chematului în garanție M.E.C.T.S. de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare, astfel cum se arată în cererea de chemare în garanție, cerere care se constată întemeiată având în vedere că M.E.C.T.S.

are această atribuție, iar în cauză nu s-a dovedit faptul că pentru reclamanți s-a dat anterior asemenea aviz. Pe cale de consecință, în temeiul art. 60-63 C. proc. civ., a fost admisă cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S., instanța obligând pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamanților Diploma de licență, iar chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate necesare pentru eliberarea către reclamanți a actelor solicitate. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție M.E.C.T.S. , solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc.

civ. A învederat recurenta că interpretând în mod trunchiat și greșit prevederile legale incidente, precum și materialul probator depus la dosar, judecătorul fondului a ajuns la o soluție netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H. București împotriva M.E.C.T.S. Între M.E.C.T.S. și Universitatea S.H., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri. Responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Or, aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Totodată, a apreciat recurenta că rapoartele anuale de evaluare internă pe care instituțiile de învățământ superior au obligația să le transmită către A.R.A.C.I.S., în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005, se referă la activitatea specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și nu la specializări care din punct de vedere legal nu există. În concluzie, a menționat recurentul că, prin adresele cu nr. 37450 din 21 iunie 2010, nr. 37628, nr. 12356/ F din 25 octombrie 2010, nr. 49716 din 29 noiembrie 2010, nr. 32048, nr. 36711, nr. 40456 din 13 octombrie 2010, a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității S.H.

din promoțiile 2008, 2009 și 2010. Pe fondul cauzei, recurentul M.E.C.T.S. a considerat că instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți și de intervenienți este realizată de facultate cu respectarea cadrului legal în vigoare. Instanța nu se poate pronunța în afara cadrului legal, astfel că studiile, fiind urmate în afara acestui cadru, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile. Nu trebuie confundată, s-a relevat, vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (I.D.) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ I.D., dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbându-i obligația parcurgerii procedurii de autorizare/ acreditare pentru aceste programe.

În cazul Universității S.H. din București specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993, și a O.U.G. nr. 75/2005, iar procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ nu a fost parcursă. Guvernul României a stabilit pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea, iar specializările din cadrul Universității S.H. nu se regăsesc în niciuna din H.G. nr. 676/2007 și H.G. nr. 635/2008. Universitatea S.H.

din București avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/ programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern. Actele de studiu pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Prin urmare, s-a apreciat că universitatea nu are dreptul de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/ necreditate. Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ a fost considerată de către recurent instituția de învățământ superior, anume Universitatea S.H., care are cupla exclusivă în organizarea unor cursuri fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți studenți.

De aceea, M.E.C.T.S. nu poate să elibereze avizul pentru tipărirea unui număr nelimitat de tipizate a diplomelor de licență, numărul de tipizate trebuind să fie corelat cu numărul absolvenților care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu. Or, s-a arătat, M.E.C.T.S. a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile anilor 2008, 2009 și 2010, dar acest lucru nu a fost luat în considerare de către judecătorul fondului. Intimata-pârâta Universitatea S.H. București a formulat întâmpinare însoțită de practica judiciară a Înaltei Curți în spețe similare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune ce vizează refuzul nejustificat al rezolvării cererilor reclamanților de eliberare a diplomei de licență și a celorlalte acte de studii, ca urmare a promovării examenului de licență organizat de Universitatea S.H., sesiunea iulie 2009. În mod întemeiat, prin sentința atacată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H.

București și a fost obligat chematul în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți. Susținerile din cererea de recurs privind neanalizarea de către prima instanță a hotărârilor de guvern prin care Universitatea S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, judecătorul cauzei nefiind investit cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Odată de instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei Universitatea S.H.

București la eliberarea în favoarea acestora a diplomelor de licență și a certificatelor de studii, pentru fiecare specializare pe care au absolvit-o, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității S.H. București de obligare a M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta Universitatea S.H.

București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S. în calitate de autoritate administrativă competentă. Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S.

are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E.N. împotriva sentinței nr. 80 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2013.