ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

conflictul negativ de competență

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba, reclamanții P.T.C.M., O.A.C.M., B. (D.) G.N.M., P. (P.) T.E.,

C. (V.) E.I.C.R., T.M.M.G. și R.A.A.A., în contradictoriu cu pârâta

Universitatea „S.H.” au solicitat obligarea pârâtei să elibereze fiecărui

reclamant diploma de licență care să ateste absolvirea studiilor universitare

de licență din cadrul acestei instituții, promoția 2009.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Facultății de Științe Juridice și

Administrative Brașov ori, după caz, ai Facultății de Management Brașov din

cadrul Universității „S.H.” București, promoția 2009, forma de învățământ la

distanță.

La terminarea

facultății au susținut și absolvit examenul de licență, sesiunea iulie 2009,

fiindu-le înmânate adeverințele care atestă obținerea titlului de licențiat în

drept, respectiv licențiat în științe economice și cu toate acestea, până în

prezent, deși a trecut mai mult de un an, în mod nejustificat, diplomele de

licență nu le-au fost eliberate.

Tribunalul Alba, secția

comercială și contencios administrativ, prin Sentința nr. 882 din 04 mai 2011 a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut că în cauză pârâta este o autoritate

publică centrală, incidente fiind dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut că

potrivit art. 1 din Legea nr. 443/2002, Universitatea "S.H." din

București a fost înființată ca instituție de învățământ superior, persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național

de învățământ, cu sediul în municipiul București, clădirea Palatul Sporturilor

și Culturii, Parcul Tineretului, sectorul 4.

Având în vedere și

dispozițiile art. 2 alin. (1) litera b) din Legea nr. 554/2004, precum și Decizia

nr. 5269 din 20 noiembrie 2009, prin care I.C.C.J. a statuat că pârâta este

autoritate publică centrală, tribunalul a constatat că nu are competența

materială de soluționare a cauzei.

Investită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 320 din 31 octombrie 2011 a admis

excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut că pârâta Universitatea „S.H.” este o

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ conform art. 1 din

Legea nr. 443/2002 și implicit este asimilată unei autorități publice potrivit art.

2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Referitor la

clasificarea pe verticală a autorităților publice în centrale și locale, Curtea

a statuat că pârâta Universitatea „S.H.” se încadrează în categoria

autorităților locale, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului

Alba, secția de contencios administrativ, fiind atrasă de rangul autorității

pârâte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 pct.

1 lit. d) C. proc. civ.

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

regulator de competență

Înalta Curte, reține

că în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., în cauză există conflict de

competență.

Pentru soluționarea

conflictului negativ de competență, se reține că obiectul cererii de chemare în

judecată îl constituie obligarea pârâtei Universitatea „S.H.” de a elibera

reclamanților diploma de licență și a suplimentelor la aceasta, urmare a absolvirii

Facultății de Științe Juridice și Administrative

cât și a Facultății de Management,

Brașov, promoția 2009, acesta înscriindu-se în sfera dispozițiilor art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fapt

care atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

Universitatea „S.H.”

din București a fost înființată ca instituție de învățământ superior, persoană

juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului de

învățământ, cu sediul în Municipiul București, potrivit art. 1 din Legea nr. 443

din 5 iulie 2002, iar prin actul de înființare au fost menționate și

facultățile și specializările acreditate ale acesteia potrivit art. 2 din

aceeași lege.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b), m) și r) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, noțiunile de „autoritate publică”, „serviciu public” și „interes

legitim public” au următoarea semnificație: „autoritate publică - orice organ

de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează, în regim

de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt

asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice

de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică

sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere

publică”; lit. m) „serviciu public - activitatea organizată sau, după caz,

autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim

public” și lit. r) „interes legitim public - interesul care vizează ordinea de

drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și

îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare,

realizarea competenței autorităților publice”.

Conform acestor

ultime dispoziții, se constată că legiuitorul a înțeles să procedeze la o

ficțiune juridică, asimilând „autorităților publice” și structurile care sunt

de sorginte privată, dar care sunt atrase, fie printr-o dispoziție expresă a

legii, fie printr-o autorizație dată de autoritatea administrației publice

competente, în baza legii, la prestarea diferitelor servicii publice, cu

aceleași efecte juridice ca autoritățile publice.

Prin urmare, intră în

categoria autorităților publice și persoanele juridice de drept privat care,

prin lege sau hotărâre a Guvernului au dobândit statut de utilitate publică.

Serviciul public

prestat este în scopul satisfacerii unui interes legitim public, astfel cum

această noțiune a fost definită de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. r)

menționat anterior.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior rezultă că

Universitatea „S.H.”, ca persoană juridică de drept privat este asimilată unei

autorități publice autorizată să presteze un serviciu public, în regim de

putere publică.

Întrucât în cauză se

solicită obligarea pârâtei Universitatea „S.H.”, ca autoritate publică, să

elibereze reclamanților diplomele de licență și a suplimentelor la acestea, se

va stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 10 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare „

Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel“.

Rezultă

din cuprinsul acestor dispoziții că, în ceea ce privește competența materială

de fond, aceasta se stabilește în funcție de două criterii:poziția, rangul

autorității publice și criteriul valoric .

Pentru stabilirea

competenței materiale în cauza dedusă judecății, este necesar a se stabili

rangul autorității publice pârâte, respectiv dacă aceasta se încadrează în

categoria autorităților publice centrale sau locale.

Pe de o parte, în

doctrina de specialitate și în jurisprudența constantă a Secției de contencios

administrativ și fiscal a Î.C.C.J. s-a statuat că rangul central sau local al unei

autorității/ instituții publice este dat de nivelul competenței teritoriale a

autorității/ instituției publice, respectiv întinderea teritorială a

serviciului public prestat.

Competența

teritorială desemnează limitele teritoriale ale acțiunii organelor

administrației publice, respectiv ale unei autorități publice, adică limitele

în spațiu, în care pot fi exercitate atribuțiile conferite de lege.

Astfel, s-a

argumentat că dacă autoritatea/ instituția are competență pe întreg teritoriul

țării este vorba de o autoritate/ instituție centrală, iar dacă competența este

limitată la un anumit teritoriu, este vorba de o autoritate/ instituție locală.

Cu alte cuvinte, dacă

serviciul public prestat acoperă teritoriul unei localități sau unui județ,

competența va reveni tribunalului, iar dacă el este un serviciu public

național, realizat fără limite teritoriale, competența aparține curții de apel.

Potrivit Legii nr. 443/2002,

de înființare a autorității publice pârâte, se constată că acesteia i-a fost

conferită competența de a presta un serviciu public național.

Întrucât aceasta

nu-și exercită atribuțiile într-un cadru teritorial determinat, în limite

restrânse, prestând un serviciu public care acoperă întreg teritoriul țării,

fapt de altfel necontestat, rezultă că se încadrează în categoria autorităților

publice centrale.

Pe de altă parte,

rangul unei autorității/ instituții publice este dat și de nivelul sau tipul

serviciului public prestat.

Conform legislației

incidentă la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamanți,

respectiv art. 1 și 2 din Legea nr. 84/1995, a învățământului (în prezent

abrogată), „(1)

Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea

sistemului național de învățământ. (2)

În România învățământul

constituie prioritate națională”.

Potrivit art. 103 alin.

(2) din aceeași lege „Instituțiile și unitățile de învățământ particulare

acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație.”.

De asemenea, și în

prezent, potrivit Legii nr. 1/2011 a educației naționale, conform art. 1 „

Prezenta

lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a

dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții. Legea

reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului

național de învățământ de stat, particular și confesional.

”, iar potrivit art. 10

alin. (1) din „În România, învățământul este serviciu de interes public și se

desfășoară, în condițiile prezentei legi, în limba română, precum și în limbile

minorităților naționale și în limbi de circulație internațională”.

În raport de

dispozițiile art. 114 alin. (2) și (3) din Legea nr. 1/2011 „(2) Învățământul

superior este organizat în universități, academii de studii, institute, școli

de studii superioare și altele asemenea, numite în continuare instituții de

învățământ superior sau universități. (3) Instituțiile de învățământ superior

pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste instituții au

personalitate juridică, au caracter nonprofit, sunt de interes public și sunt

apolitice”.

Din cuprinsul

dispozițiilor legale enunțate rezultă că învățământul, ca serviciu de interes

public este de importanță națională, fiind organizat la nivel național.

Pârâta face parte din

categoria instituțiilor de învățământ superior, ca parte din sistemul național

de învățământ și educație, care prestează un serviciu public, respectiv în

domeniul destinat învățământului superior, organizat la nivel național.

În concluzie, aceasta

este persoană juridică de drept privat, acreditată să realizeze un serviciu

public de interes național în domeniul învățământului, respectiv învățământului

superior, fără limite teritoriale, care este asimilată unei autorități publice

centrale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, căreia îi este conferită prin lege

competența de a emite acte în regim de drept public.

În altă ordine,

caracterul de autoritate publică centrală al pârâtei este determinat și de

actul de înființare, respectiv Legea nr. 443/2002, emisă de Parlamentul

României, aceasta nefiind înființată printr-un act emis de o autoritate a

administrației publice locale pentru a fi caracterizată ca o autoritate publică

locală.

De altfel, și

instanța supremă prin deciziile pronunțate a reținut calitatea de autoritate

publică centrală a Universității „S.H.” (exemplu fiind Deciziile nr. 5269 din

20 noiembrie 2009, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011).

Față de toate

considerentele expuse, avându-se în vedere că prezentul litigiu are ca obiect

obligarea Universității „S.H.” la emiterea diplomelor de studii - de licență -

și a anexelor acestora, că pârâta este o autoritate publică centrală, în raport

de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că revine competența materială și de soluționare a prezentei cauze

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește

competența teritorială, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, aceasta revine aceleiași instanțe,

deoarece reclamanții au optat pentru instanța de la domiciliul acestora.

Referitor la cererea

de chemare în garanție a M.E.C.T.S., potrivit art. 17 C. proc. civ., competența

revene instanței legal sesizată cu cererea principală.

În raport de toate

aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 22 pct. 5 C. proc. civ., va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P.T.C.M., O.A. C.M., B. (D.) G.N.M.,

P. (P.) T.E., C. (V.) E.I.C.R., T.M.M.G. și R.A.A.A., pârâta Universitatea „S.H.”

și chematul în garanție M.E.C.T.S., în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2012.