ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 3 mai 2011

sub nr. 596/59/2011, reclamantul G.A. chemat în judecată pârâta Universitatea

„S.H.” București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa

oblige pârâta la eliberarea diplomei de licență corespunzătoare precum și a

suplimentelor sale în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii sub

sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 54/2004 și a daunelor

cominatorii în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere până la eliberarea

actelor de studii solicitate.

În motivare

reclamantul a arătat că a urmat și a absolvit Ciclul I - studii universitare de

licență (sistem Bologna) - Facultatea de Management din Brașov, specializarea

Management, din cadrul Universității S.H., București, cu un număr de credite

(ECTS) 180, promoția 2009; de asemenea, a susținut și promovat în cadrul

aceleași facultăți Examenul de Licență în sesiunea 2009, dobândind Titlul de

licențiat în științe economice.

A mai arătat că i s-a

eliberat Adeverința nr. 805 din din 23 iulie 2009, cu termen de valabilitate 12

luni, iar după expirarea acestui termen nu i-a fost eliberată diploma de

licență, Universitatea S.H. București neîndeplinindu-și obligația prevăzuta de

art. 5 al Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de

învățământ superior, respectiv de a-i gestiona, completa și elibera Diploma de

Licență.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 24 al Legii nr. 54/2004, pe

dispozițiile art. 5, art. 8, art. 11, art. 20, art. 22 al Regulamentul din 28

septembrie 2007 privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007, pe dispozițiile

art. 4 și art. 6 al Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor

universitare, precum și pe dispozițiile Legii Educației Naționale.

Pârâta Universitatea

„S.H.” a formulat întâmpinare prin care a arătat că și-a îndeplinit obligațiile

legale de a emite Adeverința de studiu pentru reclamant, și a făcut demersuri

către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea

comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate

absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire

SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.

În conformitate cu

dispozițiile art. 60 - 63 C. proc. civ., art 18 alin. (1), alin. (6) din Legea

nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeași lege, a formulat

cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat

să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și

suplimentul la diplome pentru reclamant în termen de 30 de zile de la

pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 și daune cominatorii în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere

până la aprobare, cu cheltuieli de judecată.

Chematul în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 126

din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G.A. în

contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și în consecință a fost obligată

pârâta să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu

cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a fost obligat

chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de

licență și suplimentul la diplomă. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat

cheltuieli de judecată și s-a respins cererea pârâtei privind cheltuielile de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că deși reclamantul a promovat

examenul de licență în sesiunea iulie 2009 nu i s-a eliberat până în prezent

diploma corespunzătoare deși a formulat cerere în acest sens.

A reținut instanța

fondului că regimul actelor de studii în sistemul învățământului superior este

dat de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și

tineretului nr. 2284/2007, emis în temeiul Legii nr. 84/1995, în vigoare la

data absolvirii facultății de către reclamant, iar potrivit art. 20 alin. (1)

din Regulament, titularul are dreptul să solicite eliberarea actelor de studii

completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi cel

mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că MECTS nu și-a îndeplinit obligația de a

aviza achiziționarea de la SC R. SA a formularelor tipizate pentru toți

absolvenții promoției 2009.

Altfel, s-a constatat

că există o lipsă de coordonare între două autorități publice (MECTS și USH,

cea din urmă asimilată unei autorități publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) care converge spre

vătămarea dreptului reclamantului de obținere a diplomei de licență și a

suplimentului la diplomă (supliment reprezentând anexă la diplomă, conform

Ordinului MECT nr. 5289/2008), vătămare care trebuie înlăturată prin obligarea

fiecărei autorități la executarea obligațiilor din domeniul lor de activitate.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale

(fost Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului), criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere

apărările formulate, în sensul că formularele tipizate nu pot fi eliberate

decât corelat cu datele existente la Direcția Generală de Învățământ Superior

din cadrul ministerului și cu cele ale ARACIS, doar pentru absolvenții care au

promovat examenele de licență și care au urmat o specializare acreditată sau

autorizată la momentul înscrierii în anul I de facultate.

S-a mai arătat că în

cadrul universității pârâte, specializările de la forma de învățământ la

distanță au fost organizate fără respectarea prevederilor legale, Legea nr. 88/1993,

O.U.G. nr. 75/2005, aspecte care nu au fost verificate de către instanța de

fond.

S-a susținut în

concluzie că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantului de a

solicita eliberarea diplomei de licență, astfel că acțiunea, prin admiterea

recursului, trebuie respinsă în totalitate împreună cu cererea de chemare în

garanție formulată de universitate.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs.

Intimata-pârâtă

Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că

hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru

care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamantului, absolvent al Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție

de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie

universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice

a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației

Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție

publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a

învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei

delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni,

Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a

litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației,

Cercetării,Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 126 din 27

februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Timiș

Secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM