ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 3 mai 2011
sub nr. 596/59/2011, reclamantul G.A. chemat în judecată pârâta Universitatea
„S.H.” București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa
oblige pârâta la eliberarea diplomei de licență corespunzătoare precum și a
suplimentelor sale în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii sub
sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 54/2004 și a daunelor
cominatorii în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere până la eliberarea
actelor de studii solicitate.
În motivare
reclamantul a arătat că a urmat și a absolvit Ciclul I - studii universitare de
licență (sistem Bologna) - Facultatea de Management din Brașov, specializarea
Management, din cadrul Universității S.H., București, cu un număr de credite
(ECTS) 180, promoția 2009; de asemenea, a susținut și promovat în cadrul
aceleași facultăți Examenul de Licență în sesiunea 2009, dobândind Titlul de
licențiat în științe economice.
A mai arătat că i s-a
eliberat Adeverința nr. 805 din din 23 iulie 2009, cu termen de valabilitate 12
luni, iar după expirarea acestui termen nu i-a fost eliberată diploma de
licență, Universitatea S.H. București neîndeplinindu-și obligația prevăzuta de
art. 5 al Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de
învățământ superior, respectiv de a-i gestiona, completa și elibera Diploma de
Licență.
În drept, cererea a
fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 24 al Legii nr. 54/2004, pe
dispozițiile art. 5, art. 8, art. 11, art. 20, art. 22 al Regulamentul din 28
septembrie 2007 privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ
superior aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007, pe dispozițiile
art. 4 și art. 6 al Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor
universitare, precum și pe dispozițiile Legii Educației Naționale.
Pârâta Universitatea
„S.H.” a formulat întâmpinare prin care a arătat că și-a îndeplinit obligațiile
legale de a emite Adeverința de studiu pentru reclamant, și a făcut demersuri
către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea
comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate
absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire
SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.
În conformitate cu
dispozițiile art. 60 - 63 C. proc. civ., art 18 alin. (1), alin. (6) din Legea
nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeași lege, a formulat
cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului
și Sportului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat
să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și
suplimentul la diplome pentru reclamant în termen de 30 de zile de la
pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea
nr. 554/2004 și daune cominatorii în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere
până la aprobare, cu cheltuieli de judecată.
Chematul în garanție
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.
Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința nr. 126
din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G.A. în
contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și în consecință a fost obligată
pârâta să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu
cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a fost obligat
chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de
licență și suplimentul la diplomă. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat
cheltuieli de judecată și s-a respins cererea pârâtei privind cheltuielile de
judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că deși reclamantul a promovat
examenul de licență în sesiunea iulie 2009 nu i s-a eliberat până în prezent
diploma corespunzătoare deși a formulat cerere în acest sens.
A reținut instanța
fondului că regimul actelor de studii în sistemul învățământului superior este
dat de Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și
tineretului nr. 2284/2007, emis în temeiul Legii nr. 84/1995, în vigoare la
data absolvirii facultății de către reclamant, iar potrivit art. 20 alin. (1)
din Regulament, titularul are dreptul să solicite eliberarea actelor de studii
completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi cel
mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.
S-a mai arătat în
considerentele sentinței atacate că MECTS nu și-a îndeplinit obligația de a
aviza achiziționarea de la SC R. SA a formularelor tipizate pentru toți
absolvenții promoției 2009.
Altfel, s-a constatat
că există o lipsă de coordonare între două autorități publice (MECTS și USH,
cea din urmă asimilată unei autorități publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit.
b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) care converge spre
vătămarea dreptului reclamantului de obținere a diplomei de licență și a
suplimentului la diplomă (supliment reprezentând anexă la diplomă, conform
Ordinului MECT nr. 5289/2008), vătămare care trebuie înlăturată prin obligarea
fiecărei autorități la executarea obligațiilor din domeniul lor de activitate.
Recursul
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale
(fost Ministerul Educației, Cercetării,Tineretului și Sportului), criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii
de recurs, a arătat, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere
apărările formulate, în sensul că formularele tipizate nu pot fi eliberate
decât corelat cu datele existente la Direcția Generală de Învățământ Superior
din cadrul ministerului și cu cele ale ARACIS, doar pentru absolvenții care au
promovat examenele de licență și care au urmat o specializare acreditată sau
autorizată la momentul înscrierii în anul I de facultate.
S-a mai arătat că în
cadrul universității pârâte, specializările de la forma de învățământ la
distanță au fost organizate fără respectarea prevederilor legale, Legea nr. 88/1993,
O.U.G. nr. 75/2005, aspecte care nu au fost verificate de către instanța de
fond.
S-a susținut în
concluzie că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantului de a
solicita eliberarea diplomei de licență, astfel că acțiunea, prin admiterea
recursului, trebuie respinsă în totalitate împreună cu cererea de chemare în
garanție formulată de universitate.
În drept, cererea de
recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ. și art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Procedura în fața
instanței de recurs.
Intimata-pârâtă
Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
Considerentele și
soluția instanței de recurs.
Înalta Curte,
examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.
civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că
hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în
cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru
care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C.
proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă
soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Obiectul prezentului
litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de
învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii
reclamantului, absolvent al Universității „S.H.”.
Nu se poate ignora
faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul
art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în
această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au
obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu
public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de față,
prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție
de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate
publică, parte a sistemului național de învățământ.
Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și
programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării
științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că instituțiile
de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie
universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice
a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației
Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție
publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a
învățământului.
Aceste prerogative
legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea
de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
În acest context,
trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele
sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi
cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub
controlul general al Parlamentului.
În speță,
Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă
autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei
delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim
de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
În alți termeni,
Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi
calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât
niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la
universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de
universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice
locale.
Față de argumentele
expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței
competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care
emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul
organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de față,
este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al
autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a
litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se
cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile
accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea
principală.
Or, în litigiul de
față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere
incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze
cererea principală.
Soluționând cauza de
față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu
dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre
casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecință, având
în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312
alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se
casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare
Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației,
Cercetării,Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 126 din 27
februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și
fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Timiș
Secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM