ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4779/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai

2012 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta B. (L.) R.A., în contradictoriu cu pârâta U.S.H. București

și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, a solicitat obligarea la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii

și, respectiv, la tipizarea formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de

la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății

daunelor cominatorii în cuantum de 1.500 RON pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi

Străine, Secția Engleză-Spaniolă din cadrul U.S.H., promoția 2009, a susținut

și promovat Examenul de Licență în sesiunea din iulie 2009. În urma promovării

acestui examen, universitatea pârâtă i-a eliberat adeverința din 11 aprilie

2009.

Întrucât adeverința

menționată are ca termen de valabilitate 12 luni, reclamanta a solicitat

universității pârâte, în baza art. 20 din Regulamentul privind regimul actelor

de studii din învățământul superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007,

eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.

Reclamanta a susținut

că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia a

îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii

încheiat cu Universitatea și Regulamentul privind activitatea profesională a

studenților, în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat

toate examenele de an, inclusiv examenul de licență.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii învățământului nr. 1/2011, Legii nr.

84/1995 și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

generat conflictul negativ de competență.

2.1. Prin Sentința

civilă nr. 827 din data de 17 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

1358/54/2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a curții de apel și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență,

următoarele:

Prezentul litigiu are

ca obiect obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea

diplomei de licență.

Pârâta U.S.H. din

București se încadrează în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

În raport cu

dispozițiile Legii nr. 443/2002 și ale art. 1 din H.G. nr. 81/2010, U.S.H. din

București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată

drept organ al autorității publice centrale, fiind încadrată în categoria

autorităților publice locale.

Având în vedere

rangul local al pârâtei, conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr.

554/2004, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului.

Totodată, a reținut

Curtea de apel că, raportat la dispozițiile art. 17 C. proc. civ., cererea de

chemare în garanție a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului este o cerere incidentală, care se soluționează de instanța competentă

să soluționeze acțiunea principală.

2.2. Învestit cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalului Mehedinți,

secția a II- a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 4397 din data de 1 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 8173/101/2012,

a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal spre soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art.

1 din Legea nr. 443/2002 și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004,

rezultă că pârâta U.S.H. București este asimilată autorității publice centrale,

fiind competentă să presteze un serviciu public.

Prin urmare, în

raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că

litigiul este de competența Secției de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel Craiova.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art.

22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în

raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei

instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta U.S.H. din

București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

U.S.H. din București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit

art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul

Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este

abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor

legale în domeniul învățământului superior. De asemenea, controlează modul în

care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea

generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu

Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei

globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din

București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului

revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. (L.) R.A., în contradictoriu

cu pârâții U.S.H. și Ministerul Educației Naționale/Ministerul Tineretului și

Sportului (fostul Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului)

în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2013.

Procesat de GGC - CL