ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 11 mai 2012, sub nr. 1087/54/2012 reclamantul B.C.M. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea "S.H." București și a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Sportului, solicitând obligarea pârâtei Universitatea "S.H." București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 1.500 RON penalități pe zi de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie a Universității „S.H.” din București, fiind absolvent în promoția 2009, Universitatea „S.H.” i-a eliberat adeverința de licențiat din 23 iulie 2009, iar după împlinirea termenului de 12 luni de valabilitate a adeverinței a solicitat decanului Facultății eliberarea diplomei de licență. A mai arătat reclamantul că pârâta nu a răspuns la această adresă în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, astfel că a solicitat în instanță obligarea la soluționarea cererii. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Legii învățământului nr. 84/1995, Legii nr. 1/2011 și dispozițiile art. 15 alin. (1) din Constituția României.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința nr. 662/2012 pronunțată la data de 12 iunie 2012 de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1087/54/2012 a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul B.C.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. și a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică locală, iar în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 competența materială a soluționării cauzei revine Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei, prin declinare de competentă, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 3256 din data de 6 septembrie 2012 a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Mehedinți a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 443/2002 s-a înființat Universitatea „S.H.” din București ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

A mai reținut tribunalul că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin noțiunea de autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorităților publice în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

A concluzionat instanța că, din interpretarea celor două texte legale, rezultă că Universitatea „S.H.” este asimilată unei autorități publice centrale, fiind competentă să presteze un serviciu public, iar față de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise și încheiate de autoritățile publice centrale sunt de competența, în primă instanță a curților de apel, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel Craiova. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă. Pârâta Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior , de asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În speță, Universitatea „S.H.” din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „S.H.” din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.C.M., pârâtul Universitatea S.H. și chematul în garanție Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.