ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4800/2013

Asupra conflictului

de competență de față:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 26 aprilie

2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 991/54/2012,

reclamanta T.I. a chemat în judecată pe pârâții U.S.H. București, Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea acesteia

la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de

30 de zile de la pronunțarea sentinței sub sancțiunea plății de 1.500 RON daune

cominatorii pe zi de întârziere și, de asemenea, pentru recunoașterea

diplomelor de licență.

În motivarea cererii,

reclamanta arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie - specializarea

Psihologie din cadrul U.S.H., promoția 2009 și a susținut și promovat Examenul

de Licență în sesiunea din anul 2009. În acest sens, Universitatea pârâtă i-a

eliberat adeverința din 23 iulie 2009. Întrucât adeverința menționată are ca

termen de valabilitate 12 luni, reclamanta a solicitat Universității pârâte, în

baza art. 20 din Regulamentul sus-menționat, eliberarea diplomei de licență și

a suplimentului la diplomă.

Reclamanta a susținut

că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia a

îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii

încheiat cu Universitatea și Regulamentul privind activitatea profesională a

studenților în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat

toate examenele de an, inclusiv examenul de licență.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legii

învățământului nr. 1/2011, Legii nr. 84/1995, republicată, art. 15 alin. (2)

din Constituția României.

generat conflictul negativ de competență.

2.1 Prin Sentința

civilă nr. 592 din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 991/54/2012, a fost admisă

excepția necompetenței materiale a curții de apel și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a

II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, considerând că în speță este

vorba de un litigiu privind refuzul unor autorități publice centrale.

2.2. Prin Sentința

civilă nr. 4425 din data de 2 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalului

Mehedinți, secția a II a civilă, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 5859/101/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a

fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și

s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal spre soluționarea conflictului.

A reținut tribunalul,

pentru a pronunța această soluție, că pârâta U.S.H. București este asimilată

autorității publice centrale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civilă,

apreciază că litigiul este de competența secției de contencios administrativ și

fiscal a Curții de Apel Craiova.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante.

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art.

22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în

raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei

instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și

suplimentul la diplomă.

Pârâta U.S.H.

București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

U.S.H. din București

a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit

art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul

Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este

abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor

legale în domeniul învățământului superior, de asemenea, controlează modul în

care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea

generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu

Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei

globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din

București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului

revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

regulatorului de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a

II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta T.I. în contradictoriu cu pârâții

U.S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în

prezent Ministerul Educației Naționale) în favoarea Tribunalului Mehedinți,

secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL