ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4800/2013

Asupra conflictului de competență de față: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea formulată la data de 26 aprilie 2012 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 991/54/2012, reclamanta T.I. a chemat în judecată pe pârâții U.S.H. București, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței sub sancțiunea plății de 1.500 RON daune cominatorii pe zi de întârziere și, de asemenea, pentru recunoașterea diplomelor de licență.

În motivarea cererii, reclamanta arătat că a urmat cursurile Facultății de Psihologie - specializarea Psihologie din cadrul U.S.H., promoția 2009 și a susținut și promovat Examenul de Licență în sesiunea din anul 2009. În acest sens, Universitatea pârâtă i-a eliberat adeverința din 23 iulie 2009. Întrucât adeverința menționată are ca termen de valabilitate 12 luni, reclamanta a solicitat Universității pârâte, în baza art. 20 din Regulamentul sus-menționat, eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă. Reclamanta a susținut că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de studii încheiat cu Universitatea și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților în sensul că și-a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele de an, inclusiv examenul de licență.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legii învățământului nr. 1/2011, Legii nr. 84/1995, republicată, art. 15 alin. (2) din Constituția României. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență. 2.1 Prin Sentința civilă nr. 592 din 25 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 991/54/2012, a fost admisă excepția necompetenței materiale a curții de apel și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, considerând că în speță este vorba de un litigiu privind refuzul unor autorități publice centrale.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 4425 din data de 2 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalului Mehedinți, secția a II a civilă, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5859/101/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal spre soluționarea conflictului. A reținut tribunalul, pentru a pronunța această soluție, că pârâta U.S.H. București este asimilată autorității publice centrale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 3 alin. (1) pct. 1 din C. proc.

civilă, apreciază că litigiul este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei. Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă. Pârâta U.S.H. București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

U.S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior, de asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, U.S.H. din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, U.S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, U.S.H. din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - U.S.H. - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. 2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta T.I. în contradictoriu cu pârâții U.S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL