ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6031/2013

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4591 din 9 noiembrie

2012 Tribunalul Mehedinți, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.I.D. și pe pârâții Universitatea

S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 27 din 25 ianuarie 2013,

a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența judecării cauzei

în favoarea Tribunalului Mehedinți, a constatat ivit conflictul negativ de competență

și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, în vederea stabilirii competenței.

Ivindu-se conflictul negativ

de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22

alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Mehedinți,

secția contencios administrativ și fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate

în continuare.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de studii reclamantului.

În altă ordine de idei,

nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include

în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauză, prin Legea

nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție

de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării

ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice

a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel

național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele,

avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față, Universitatea

„S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii

sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

„S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică,

ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate

fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației

publice.

Prin urmare, pârâta aflată

în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea

„S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o asemenea

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul

litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația

publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința

competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței

materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății,

în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ,

față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o autoritate publică

locală.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mehedinți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanta C.I.D. și pe pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie

2013.