Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5911/2013

HOTĂRÂRE
21.06.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5911/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4050/100/2012, reclamanții B.L.G.I.T., B.G.I., B.V.M., C.I.V., C.I.I., F.I.I., M.A.I., O.V.S.I., O.A.I.F.M., P.G.A., P.V.A., P.I.F., P.G.N.F., P.S.I., P.V.I.I., S.S.I.A., S.I.M.I., T.I.V.L.Z., T.D.V.M.M., U.V.I., V.I.A.R. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând obligarea pârâtei Universitatea S.H. să le elibereze diplomele de licență și a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate în acest sens.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că sunt absolvenți ai facultății de sociologie-psihologie din cadrul Universității S.H., însă aceasta, refuză eliberarea diplomei de licență, deoarece pârâtul Ministerul Educației nu aprobă tipărirea formularelor tipizate. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 361 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 84/1995, art. 1, art. 2, art. 10 și art. 24 din Legea nr. 554/2004, art. 15 alin. (2) Constituția României, art. 112 și art. 274 C. proc. civ. La data de 17 octombrie 2012 pârâtul Ministerul Educației a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție invocă lipsa calității procesuale active a reclamanților referitor la capătul de cerere privind obligarea sa la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul din data de 17 octombrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș. Prin sentința civilă nr. 7045 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, faptul că Ministerul Educației Naționale este o autoritatea publică centrală, iar Universitatea S.H. este un organism la nivel central, activitatea acesteia fiind una la nivel național și nu local. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 24/33/2013.

Prin sentința civilă nr. 90 din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, constatând ivit conflictul negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut următoarele: Obiectul acțiunii formulate de reclamanții este reprezentat de obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentelor la diploma de licență cu privire la care arată că pârâta refuză nelegal eliberarea deși sunt absolvenți ai facultăților pârâtei, iar eliberarea actelor solicitate decurge din activitatea sa.

De asemenea, accesoriu acestui petit se solicită de către reclamanți obligarea Ministerului Cercetării, Tineretului și Sportului la efectuarea demersurilor necesare în vederea eliberării diplomelor de licență, la emiterea aprobărilor legale și la punerea la dispoziția pârâtei Universitatea S.H. a formularelor tip imprimate pe hârtia specială și înseriate, în vederea emiterii de către aceasta a diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă. Astfel, Curtea de Apel Cluj a apreciat ca petitul principal al acțiunii în funcție de care se stabilește și competența materială este primul capăt de cerere. Celelalte capete de cerere sunt petite accesorii care intră în competența materială de soluționare a instanței competente să soluționeze petitul principal conform art. 17 C. proc.

civ aplicabil și în această materie conform art. 28 din Legea nr. 554/2004. Caracterul accesoriu al acestor petite rezultă din împrejurarea că așa cum s-a arătat mai sus sunt concepute pentru a asigura conditiile necesare eliberarii propriu-zise a diplomei de licenta și au așadar ca premisa obligația pârâtei Universitatea S.H. de a elibera actele solicitate de către reclamanți. Or, în măsura în care această obligație nu subzistă nu pot exista nici obligatiile pretinse în aceste petite și similar daca obligația din capătul principal de cerere subzistă pot subzista și aceste obligații. Din cuprinsul cererii rezultă că prin primul capăt de cerere reclamanții au înțeles să conteste în instanța de contencios administrativ refuzul nejustificat al pârâtei Universitatea S.H.

de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al acestuia respectiv acela de a i se elibera diploma de licență și suplimentele la această diplomă. A apreciat curtea de apel că față de obiectul principal al cererii introductive se pune problema stabilirii competenței materiale prin prisma evaluării primului criteriu prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv poziționarea autorității publice emitente în sistemul administrației publice. Universitatea S.H. București este o instituție de învățământ superior care este autorizată să presteze un serviciu public în regim de putere publică sens în care este asimilată noțiunii de autoritate publică așa cum rezultă din art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Problema este de a stabili daca Universitatea S.H. București este o persoană juridică ce poate fi asimilată unei autorități centrale. Curtea a considerat că deși în aparență s-ar putea reține că aceasta având sediul în București ar părea că este o autoritate centrală aceasta nu are o structură, o organizare și o competență teritorială similară cu o autoritate a administrației publice centrale de stat respectiv o competență care s-ar putea exercita pe intreg teritoriul țării. Așa fiind, Curtea a reținut că în speță nu sunt incidente prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ sau art. 10 din Legea nr. 554/2004 care reglementează competența curților de apel doar pentru litigiile de contencios vizând actele autorităților și instituțiilor centrale sau cele privind creanțe fiscale contestate mai mari de 500.000 RON prezentul litigiu fiind de competența instantei de drept comun în materie de contencios administrativ respectiv de competență materială a tribunalului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Înalta Curte a constatat că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior, respectiv Universitatea S.H., la eliberarea diplomei de licență, către reclamanți, absolvenți a unui examen de licență. Pârâta Universitatea S.H.

poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.

De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.” Pentru stabilirea competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. Capătul de cerere privind obligarea Ministerului Educației Naționle la efectuarea demersurilor necesare în vederea eliberării diplomelor de licență este un capăt accesoriu care intră în competența materială de soluționare a instanței competente să soluționeze capătul principal de cerere conform art. 17 C. proc. civ. aplicabil și în această materie conform art. 28 din Legea nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantii B.L.G.I.T., B.G.I., B.V.M., C.I.V., C.I.I., F.I.I., M.A.I., O.V.S.I., O.A.I.F.M., P.G.A., P.V.A., P.I.F., P.G.N.F., P.S.I., P.V.I.I., S.S.I.A., S.I.M.I., T.I.V.L.Z., T.D.V.M.M., U.V.I., V.I.A.R. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), în favoarea Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6843/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.C.M. a solici
ÎCCJ 2013-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6664/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 11. Obiectul cererii dedusejildecuții Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel lași sub nr. 650/45/2012 reclamanții P.D.
ÎCCJ 2013-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3427/2013
ate. Obligația intimatei Universitatea S.H. este corelativă obligației intimatului M.E.C.T.S. de a aproba formularele tipizate, cum în mod corect a apreciat instanța de primă jurisdicție. Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea recl
ÎCCJ 2013-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4907/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20 iunie 2012, reclamantul R.V.M.
ÎCCJ 2013-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5055/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de conten
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă