ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4907/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20 iunie 2012, reclamantul R.V.M. a chemat în judecată pârâții U. "S.H." și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea acestora la recunoașterea studiilor și pe cale de consecință, avizarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului la diploma de licență, eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diploma de licență, iar în situația în care nu dețin formularele tipizate, să facă demersurile necesare în vederea obținerii avizului de tipărire a tipizatelor actelor solicitate de reclamant.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este absolvent al Facultății de Sociologie-Psihologie din cadrul Universității "S.H.", promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009 și obținând la evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate media 10. După dobândirea titlului de licențiat în psihologie i-a fost eliberată adeverința din 13 iulie 2010, care însă este valabilă până la eliberarea diplomei de licență și, față de această situație, a solicitat eliberarea diplomei de licență ca urmare a susținerii examenului de licență, însă nu i-a fost emisă, întrucât aducerea la îndeplinire a solicitărilor sale depindea și de aprobarea tipăririi formularelor, aprobare pe care trebuia să o dea Ministerul Educației, Cercetării și Sportului.

Ulterior, a formulat cerere și către acest pârât în vederea obținerii aprobării tipăririi formularelor tipizate, constând în diplome de licență și suplimente la diplomele de licență, însă fără rezultat.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 2149/2012 din 13 septembrie 2012, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.V.M., în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiile centrale, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului fiind autoritate publică constituită la nivel central. 3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 403 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și în baza art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că U.S.H. este o instituție de învățământ superior ce este asimilată unei autorități publice locale, întrucât nu are competențe și atribuții stabilite prin lege cu aplicabilitate la nivel național, iar în raport de calitatea de instituție locală, competența materială a soluționării cauzei se stabilește conform art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și art. 10 teza I din Legea nr. 554/2004, reclamantul având posibilitatea să aleagă din punct de vedere teritorial instanța de la domiciliul lui sau de la sediul instituției pârâte, conform art. 10 alin. (3) din legea contenciosului administrativ. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și a suplimentelor obținute în urma susținerii examenului de licență din sesiune iulie 2009 de către reclamantul R.V.M.. Pârâta U."S.H." din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004. U."S.H." din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamant) nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, U."S.H." din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, U."S.H." din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, U."S.H." din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - U."S.H." din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În prezenta cauză, reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este accesoriu celui principal și va fi soluționat de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Buzău, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul R.V.M., în contradictoriu cu pârâții U. S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Tribunalului Buzău, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL