ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5915/2013

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8735/101/2012,

reclamanta C.F.V. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H., solicitând

obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă,

în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.

În motivare, reclamanta

a arătat, în esență, că a urmat cursurile Facultății de Psihologie din București,

specializarea psihologie din cadrul Universității S.H., iar în anul 2009 a susținut

și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009, în acest sens, Universitatea

pârâtă eliberându-i adeverința din 23 iulie 2009.

Întrucât adeverința menționată

are ca termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulamentul

privind regimul actelor de studii din învățământul superior, a solicitat decanului

facultății eliberarea diplomei de licență, cererea fiind soluționată negativ, respectiv

adresa din 7 mai 2012.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2011, nr. 84/1995, republicată, art. 15

alin. (2) din Constituția României.

La data de 8

noiembrie 2012, pârâta Universitatea S.H. a depus întâmpinare, prin care a solicitat

instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele

de studiu pentru reclamantă și a făcut demersuri către Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate

pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda

la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.

De asemenea, pârâta a

susținut că este în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea

formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamantă, datorită

refuzului Ministerulului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pârâta Universitatea S.H.

a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea

formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului la diplomă

pentru reclamantă sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, în cuantum de 50 RON/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

A susținut că se află

în imposibilitate efectivă de a emite diplomele de licență atâta vreme cât Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu va aproba tipărirea formularelor

pentru anul 2009, fiind pusă astfel în imposibilitatea de a executa hotărârea.

La termenul din data de

8 noiembrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială

a Tribunalului Mehedinți.

Prin sentința civilă

nr. 4542 din 8 noiembrie 2012, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului

și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut, în esență, faptul că, potrivit dispozițiilor art.

1 din Legea nr. 443/2002 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004, Universitatea S.H. este asimilată unei autorități publice centrale,

fiind competentă să presteze un serviciu public.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub

nr. 2369/54/2012.

Prin sentința civilă

nr. 32 din 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal, constatând ivit conflictul

negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut următoarele:

Obiectul acțiunii formulate

de reclamantă este reprezentat de obligarea unei instituții de învățământ superior

la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă către reclamantă,

care a urmat în perioada 2006-2009 Facultății de Sociologie,Psihologie, specializarea

Psihologie din cadrul Universității S.H., forma de învățământ la distanță.

Curtea de Apel Craiova

a apreciat că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru

a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție.

În speță, o asemenea universitate

nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Pentru stabilirea competenței

materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus

judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În speță, este aplicabil

primul criteriu enunțat anterior, în plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul

este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de

împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală. De asemenea,

mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.

Potrivit prevederilor

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței

de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat

pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței

teritoriale.

În speța de față, reclamanta

a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

Potrivit art. 17 C. proc.

civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să

judece cererea principală.

În litigiul de față, este

evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, care

va fi soluționată, după timbrare, de către instanța competentă să soluționeze acțiunea

principală.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Înalta Curte a constatat

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal,

la obligarea unei instituții de învățământ superior, respectiv Universitatea S.H.,

la eliberarea diplomei de licență, către reclamanta, absolventă a unui examen de

licență.

Pârâta Universitatea S.H.

poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea S.H. din

București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere

teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În speța de față, sunt

incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care

menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea competenței

materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor

administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției

pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze acest

litigiu.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare

în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ

și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.F.V. în contradictoriu cu pârâta

Universitatea S.H., în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie

2013.