ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5915/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8735/101/2012, reclamanta C.F.V. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea S.H., solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a urmat cursurile Facultății de Psihologie din București, specializarea psihologie din cadrul Universității S.H., iar în anul 2009 a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009, în acest sens, Universitatea pârâtă eliberându-i adeverința din 23 iulie 2009. Întrucât adeverința menționată are ca termen de valabilitate 12 luni, potrivit art. 20 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii din învățământul superior, a solicitat decanului facultății eliberarea diplomei de licență, cererea fiind soluționată negativ, respectiv adresa din 7 mai 2012. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2011, nr. 84/1995, republicată, art. 15 alin. (2) din Constituția României.

La data de 8 noiembrie 2012, pârâta Universitatea S.H. a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu pentru reclamantă și a făcut demersuri către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor. De asemenea, pârâta a susținut că este în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamantă, datorită refuzului Ministerulului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pârâta Universitatea S.H. a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamantă sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 RON/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată. A susținut că se află în imposibilitate efectivă de a emite diplomele de licență atâta vreme cât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusă astfel în imposibilitatea de a executa hotărârea.

La termenul din data de 8 noiembrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți. Prin sentința civilă nr. 4542 din 8 noiembrie 2012, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, faptul că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 443/2002 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, Universitatea S.H. este asimilată unei autorități publice centrale, fiind competentă să presteze un serviciu public.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2369/54/2012. Prin sentința civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal, constatând ivit conflictul negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut următoarele: Obiectul acțiunii formulate de reclamantă este reprezentat de obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă către reclamantă, care a urmat în perioada 2006-2009 Facultății de Sociologie,Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universității S.H., forma de învățământ la distanță.

Curtea de Apel Craiova a apreciat că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. În speță, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale. Pentru stabilirea competenței materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În speță, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, în plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. În speța de față, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. Potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

În litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, care va fi soluționată, după timbrare, de către instanța competentă să soluționeze acțiunea principală. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Înalta Curte a constatat că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior, respectiv Universitatea S.H., la eliberarea diplomei de licență, către reclamanta, absolventă a unui examen de licență.

Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.

De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.” Pentru stabilirea competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.F.V. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie 2013.