ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5914/2013

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Vaslui, secția civilă, sub nr. 1959/89/2012, reclamanta J.M. a chemat în judecată

pe pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului solicitând obligarea pârâtei Universitatea S.H. să-i elibereze diploma

de licență, și suplimentul la diploma ca urmare a absolvirii cursurilor Facultății

de Psihologie în sesiunea iulie 2009.

În motivare, reclamanta

a arătat, în esență, că este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității

S.H. și a susținut examenul de licență, în sesiunea iulie 2009, obținând titlul

de licențiată în psihologie.

După de ce a susținut

și promovat examenul de licență, în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de licențiată

în psihologie, Universitatea S.H. i-a eliberat adeverința din 23 iulie 2009, cu

mențiunea de valabilitate până la eliberarea diplomei de licență.

Precizează reclamanta

că potrivit ordinului nr. 2.284/2007 emis de Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului, art. 38, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților

li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, a cărui termen de valabilitate

este de maxim 12 luni, iar potrivit art. 20 al aceluiași ordin, titularii sau împuterniciții

au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat

de senatul instituției, care poate fi cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta a formulat cerere

de chemare în garanție a Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului,

solicitând obligarea acesteia la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând

în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanta sub sancțiunea

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

La termenul din data de

10 septembrie 2012, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială

a Tribunalului Vaslui.

Prin sentința civilă

nr. 711 din 10 septembrie 2012, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența soluționării cauzei

în favoarea Curții de Apel Iași.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut, în esență, faptul că, obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea unei diplome de licența reclamantei care este absolventă

a Ciclului I, studii universitare de licența (sistem Bologna), Facultatea de Psihologie,

din cadrul Universității S.H. și obligarea unei autorități a administrației publice

centrale, Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, la aprobarea

tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și supliment la diplomă.

Tribunalul a reținut că

pârâta Universitatea S.H. este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 care include în acestă

definiție persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obținut statutul

de autoritate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică.

Prin Legea nr. 443/2002

a fost înființată Universitatea S.H. din București ca instituție de învățământ superior,

persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național

de învățământ.

Potrivit art. 1 din H.G.

nr. 81/2010 Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ

de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică în

subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei

și programului de guvernare, în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice,

dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

De asemenea, tribunalul

a reținut că, pentru stabilirea competentei materiale, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie doua criterii: cel al rangului autorității

care emite, sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior.

Curtea de Apel este competentă

să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ față de împrejurarea ca

pârâtul Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului este o autoritate

publică centrală. Sub acest aspect au fost avute în vedere și dispozițiile art.

2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ.

Potrivit prevederilor

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanței de

la domiciliul sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamanta optând pentru

instanța de la domiciliul său.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia nr. 2838

din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins recursul ca inadmisibil.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub

nr. 953/45/2012.

Prin sentința civilă

nr. 25 din 25 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Iași, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele:

Obiectul acțiunii formulate

de reclamantă constă în obligarea pârâtei Universitatea S.H. București să elibereze

actul de studii cu regim special, denumit „diplomă de licență”, precum și „suplimentul

de diplomă” prin care să ateste că reclamanta a susținut și promovat examenul de

licența în specialitatea psihologie, obținând titlul de „licențiat” și obligarea

pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea

formularelor tipizate, respectiv „diploma de licența” și „suplimentul de diploma”

în vederea realizării dreptului reclamantei de a i se elibera documentul oficial,

cu regim special, prin care sa confirme studiile de învățământ superior efectuate

în cadrul Universității S.H. București.

Obiectul cererii de chemare

în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de către

Universitatea S.H., este identic cu cel formulat de reclamantă în contradictoriu

cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cererea fiind amplu

dezvoltată și argumentată de către Universitatea S.H., singura entitate care în

virtutea raporturilor sale cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

are și calitatea de a formula o astfel de cerere.

În aceste condiții, Curtea

a apreciat că obiectul principal al acțiunii reclamantei îl constituie obligarea

Universității S.H. de a-i elibera actele de studii conform specializării urmate,

iar cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este în mod evident absorbită în conținutul cererii de

chemare în garanție.

Prin urmare, obiectul

principal al acțiunii este formulat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.

care nu este o unitate centrală, a cărei prezență în proces să atragă competența

Curții de Apel, în timp ce chemarea în garanție de către pârâta Universitatea S.H.

a unei instituții centrale, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

nu este de natură să atragă competența Curții de Apel de a judeca litigiul conform

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Vaslui, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Înalta Curte a constatat

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal,

la obligarea unei instituții de învățământ superior, respectiv Universitatea S.H.,

la eliberarea diplomei de licență, către reclamanta, absolventă a unui examen de

licență.

Pârâta Universitatea S.H.

poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea S.H. din

București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere

teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În speța de față, sunt

incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care

menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea competenței

materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor

administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției

pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze acest

litigiu.

Potrivit prevederilor

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței

de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat

pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței

teritoriale.

În speța de față, reclamanta

a optat pentru instanța de la domiciliul său, respectiv Tribunalul Vaslui, astfel

că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea

cauzei.

Capătul de cerere privind

obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate,

respectiv „diploma de licența” și „suplimentul de diploma” în vederea realizării

dreptului reclamantei de a i se elibera documentul oficial, cu regim special, prin

care sa confirme studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității

„S.H.” București este un capăt accesoriu care intră în competența materială de soluționare

a instanței competente să soluționeze capătul principal de cerere conform art. 17

C. proc. civ. aplicabil și în această materie potrivit art. 28 din Legea nr.

554/2004.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare

în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Vaslui, secția contencios administrativ

și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta J.M. în contradictoriu cu pârâții

Universitatea S.H. și Ministerul Educației Nationale (fost Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului), în favoarea Tribunalului Vaslui, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie

2013.