ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5507/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5507/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta P. (A.)

E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H."

București, obligarea acesteia la eliberarea Diplomei de licență în Psihologie

și a suplimentului la diplomă, în termen de maxim 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de

întârziere până la eliberarea actelor de studii solicitate și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

sale reclamanta a arătat, în esență, că în perioada 2006 - 2009 a absolvit

cursurile Facultății de Psihologie - Pedagogie Brașov, din cadrul Universității

"S.H.", iar în luna iulie 2009 a promovat examenul de licență și, ca

urmare, i-a fost eliberată adeverința din 25 iulie 2009, care atestă titlul de

licențiat în psihologie.

Prin Sentința nr. 26

din 26 ianuarie 2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția

lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție, invocată de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca nefondată,

- a admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamanta P. (A.) E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea

“S.H." București, chemat în garanție fiind Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului București,

- a obligat pârâta

Universitatea "S.H." să elibereze reclamantei Diploma de licență și

suplimentul la diplomă, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii,

- a respins cererea

de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca prematură,

- a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată,

- a admis, în parte,

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea

"S.H." București,

- a obligat chemata

în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

București să aprobe pârâtei tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma

de licență și a suplimentului la diplomă,

- a respins cererea

de obligare a chematei în garanție Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului București la plata daunelor cominatorii, ca prematură,

- a obligat chemata

în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

București să plătească pârâtei suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei de

obiect a cererii de chemare în garanție, invocată prin întâmpinare de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, este nefondată, în

raport de faptul că obiectul cererii de chemare în garanție, pretenția concretă

a reclamantului, este de obligare a chematului în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe tipărirea

formularelor tipizate constând în Diplomă de licență și suplimentul la diplomă

pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere începând cu a 10 zi de

la rămânerea irevocabila a hotărârii și la plata cheltuielilor de judecată,

precum și de faptul că nu există niciun element din care să rezulte că

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București ar fi

realizat prestația pretinsă prin cererea de chemare în garanție, după

învestirea instanței.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că reclamanta P. (A.) E. a absolvit cursurile facultății de

Psihologie - Pedagogie, specializarea Psihologie din cadrul Universității

"S.H.", promoția 2009, forma de învățământ ID, că în sesiunea iulie

2009 a absolvit examenul de licență și pârâta i-a eliberat adeverința din 25

iulie 2009, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni, conform art.

38 din Ordinul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului nr. 2284/2007

pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul

de învățământ superior și, prin urmare, pârâta Universitatea “S.H."

București avea obligația de a elibera reclamantei actele de studii și

suplimentul la aceste acte în termen de 12 luni de la absolvirea examenului de

licență, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, cu toate că reclamanta a

solicitat eliberarea lor.

Instanța a apreciat

că apărarea chematei în garanție, întemeiată pe faptul că Universitatea

“S.H." București nu este îndreptățită să elibereze diplome decât pentru

absolvenții programelor de studii și forme de învățământ acreditate, nu poate

fi reținută de instanță ca fiind întemeiată.

Astfel, instanța a

admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei Universitatea

"S.H." de a elibera reclamantei Diploma de licență și suplimentul la

diplomă în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50

RON/zi de întârziere și a sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, instanța a constatat că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, acordarea despăgubirilor și

aplicarea amenzii are ca premisă culpa autorității publice pentru neexecutarea

obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească. Cum executarea hotărârii

în termenul stabilit de instanță depinde de emiterea avizelor de către chematul

în garanție, dar și de activitatea societății autorizate să tipărească

formularele tipizate, nu există niciun element care să indice că pârâta

Universitatea “S.H." București nu-și va îndeplini obligația și care să

justifice obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50 RON/zi de

întârziere și a sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Apreciind că dreptul

reclamantei cu privire la acest capăt de cerere nu este actual, instanța l-a

respins ca prematur, iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa

procesuală a pârâtei, instanța a obligat-o să plătească reclamantei suma de

8,30 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil.

Referitor la cererea

de chemare în garanție, instanța a reținut că refuzul chematei în garanție de a

aviza numărul necesar de tipizate solicitat de pârâtă apare ca un refuz

nejustificat, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, manifestat prin

exercitarea dreptului de apreciere cu încălcarea drepturilor acordate prin lege

și normele de acreditare pârâtei.

În consecință, în

temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ. și art. 18 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, instanța a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să

aprobe pârâtei tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență

și suplimentul la diplomă.

Capătul de cerere

având ca obiect obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii

a fost respins ca prematur, instanța apreciind că nu există niciun element care

cu suficientă previzibilitate să conducă la concluzia că Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului nu-și va îndeplini obligația în termenul

prevăzut de lege.

În temeiul art. 274

și 60 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului București să plătească pârâtei Universitatea

"S.H." București, suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată, cu care a

căzut în pretenții față de reclamantă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Botoșani, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de

studii reclamantei, care este absolventă a Facultății de Psihologie - Pedagogie

Brașov, din cadrul Universității "S.H.", promoția 2009, forma de

învățământ ID.

În alt registru de

idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept

privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se

manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior

cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma

prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o persoană juridică de drept

privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem

național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități

administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul litigiu

sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și

administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea "S.H." din

București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie

relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la

emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine secției

de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani, competent și din

punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței

de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a

optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca

excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta a optat

pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) împotriva Sentinței

nr. 26 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Botoșani,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2013.

Procesat de GGC - AS