ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5507/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta P. (A.) E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H." București, obligarea acesteia la eliberarea Diplomei de licență în Psihologie și a suplimentului la diplomă, în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere până la eliberarea actelor de studii solicitate și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii sale reclamanta a arătat, în esență, că în perioada 2006 - 2009 a absolvit cursurile Facultății de Psihologie - Pedagogie Brașov, din cadrul Universității "S.H.", iar în luna iulie 2009 a promovat examenul de licență și, ca urmare, i-a fost eliberată adeverința din 25 iulie 2009, care atestă titlul de licențiat în psihologie.

Prin Sentința nr. 26 din 26 ianuarie 2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție, invocată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca nefondată, - a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta P. (A.) E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea “S.H." București, chemat în garanție fiind Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, - a obligat pârâta Universitatea "S.H." să elibereze reclamantei Diploma de licență și suplimentul la diplomă, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, - a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca prematură, - a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată, - a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea "S.H." București, - a obligat chemata în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe pârâtei tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență și a suplimentului la diplomă, - a respins cererea de obligare a chematei în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București la plata daunelor cominatorii, ca prematură,

- a obligat chemata în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să plătească pârâtei suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție, invocată prin întâmpinare de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, este nefondată, în raport de faptul că obiectul cererii de chemare în garanție, pretenția concretă a reclamantului, este de obligare a chematului în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere începând cu a 10 zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii și la plata cheltuielilor de judecată, precum și de faptul că nu există niciun element din care să rezulte că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București ar fi realizat prestația pretinsă prin cererea de chemare în garanție, după învestirea instanței.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanta P. (A.) E. a absolvit cursurile facultății de Psihologie - Pedagogie, specializarea Psihologie din cadrul Universității "S.H.", promoția 2009, forma de învățământ ID, că în sesiunea iulie 2009 a absolvit examenul de licență și pârâta i-a eliberat adeverința din 25 iulie 2009, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni, conform art. 38 din Ordinul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior și, prin urmare, pârâta Universitatea “S.H." București avea obligația de a elibera reclamantei actele de studii și suplimentul la aceste acte în termen de 12 luni de la absolvirea examenului de licență, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, cu toate că reclamanta a solicitat eliberarea lor.

Instanța a apreciat că apărarea chematei în garanție, întemeiată pe faptul că Universitatea “S.H." București nu este îndreptățită să elibereze diplome decât pentru absolvenții programelor de studii și forme de învățământ acreditate, nu poate fi reținută de instanță ca fiind întemeiată. Astfel, instanța a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtei Universitatea "S.H." de a elibera reclamantei Diploma de licență și suplimentul la diplomă în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50 RON/zi de întârziere și a sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța a constatat că, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acordarea despăgubirilor și aplicarea amenzii are ca premisă culpa autorității publice pentru neexecutarea obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

Cum executarea hotărârii în termenul stabilit de instanță depinde de emiterea avizelor de către chematul în garanție, dar și de activitatea societății autorizate să tipărească formularele tipizate, nu există niciun element care să indice că pârâta Universitatea “S.H." București nu-și va îndeplini obligația și care să justifice obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 50 RON/zi de întârziere și a sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Apreciind că dreptul reclamantei cu privire la acest capăt de cerere nu este actual, instanța l-a respins ca prematur, iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat-o să plătească reclamantei suma de 8,30 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil.

Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că refuzul chematei în garanție de a aviza numărul necesar de tipizate solicitat de pârâtă apare ca un refuz nejustificat, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, manifestat prin exercitarea dreptului de apreciere cu încălcarea drepturilor acordate prin lege și normele de acreditare pârâtei. În consecință, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc. civ. și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe pârâtei tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Capătul de cerere având ca obiect obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii a fost respins ca prematur, instanța apreciind că nu există niciun element care cu suficientă previzibilitate să conducă la concluzia că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu-și va îndeplini obligația în termenul prevăzut de lege. În temeiul art. 274 și 60 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să plătească pârâtei Universitatea "S.H." București, suma de 8,30 RON cheltuieli de judecată, cu care a căzut în pretenții față de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de studii reclamantei, care este absolventă a Facultății de Psihologie - Pedagogie Brașov, din cadrul Universității "S.H.", promoția 2009, forma de învățământ ID. În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. În cauza de față, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea "S.H." din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației publice. Prin urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. În cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul litigiu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) împotriva Sentinței nr. 26 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2013. Procesat de GGC - AS