ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7404/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.D. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea „S.H.” și pe pârâtul chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Educației”), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei Universitatea „S.H.” să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009. 2. Apărările formulate de pârâți Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației a invocat excepția lipsei plângerii prealabile, motivat de faptul că reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă obligatorie, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Universitatea „S.H.” a depus întâmpinare, prin care a arătat că nu are nicio culpă în neeliberarea diplomelor de licență, culpa revenind în totalitate ministerului, care a refuzat să aprobe tipărirea necesarului de diplome, invocând în acest sens adresele nr. A1., nr. A2. și nr. A3.

3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 44 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis acțiunea formulată de reclamantă; - a obligat pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru sesiunea iulie 2009; - a respins excepția lipsei plângerii prealabile invocată de Ministerul Educației Naționale; - a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.”; - a obligat chematul în garanție Ministerul Educației să aprobe tipărirea formularului tipizat, constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă, pentru reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele și cu diploma de absolvire care în baza dispozițiilor art. 20 din lege se poate solicita senatului instituției de învățământ superior. Așa cum rezultă din Capitolul VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptățite diploma de licență.

Din adeverința emisă de pârâta Universitatea „S.H.”, rezultă că reclamanta a fost admisă să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a și promovat astfel că în mod justificat acesteia i s-a eliberat adeverința din care rezultă că este licențiat în Psihologie. Referitor la specializarea urmată de reclamantă pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, instanța a constatat că, așa cum rezultă din comunicatul conducerii universității, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”. Din dispozițiile art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate rezultă că Universitatea „S.H.” organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995.

În art. 4 din același Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ absolvită de reclamanta din prezenta cauză. Din probatoriul administrat, instanța a reținut că reclamanta a urmat cursurile organizate de pârâtă și este licențiată în drept, motiv pentru care este îndreptățită să i se elibereze diploma de licență. Referitor la excepția invocată de pârâtă Ministerul Educației, Curtea de Apel a reținut că, pentru tipărirea diplomelor de licență, instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului. Cu referire la cererea de chemare în garanție a ministerului, instanța a reținut că, pentru tipărirea diplomelor de licență, instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației și Cercetărilor, iar, din probele administrate, rezultă că cele două instituții s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 60 C. proc.

civ. 4. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs Ministerul Educației Naționale, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Într-o primă serie de critici din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond nu a analizat susținerile din întâmpinare și nu a motivat soluția dată excepției lipsei procedurii prealabile și înlăturarea apărărilor referitoare la faptul că studiile urmate de reclamantă sunt nelegale. În acest sens, recurentul susține că instanța de fond a motivat hotărârea numai prin raportare la metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emise de universitate și comunicatul conducerii universității, documente care nu sunt opozabile ministerului și nu dovedesc legalitatea studiilor organizate de universitate.

Recurentul arată că universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de învățământ și forme de învățământ neautorizate/neacreditate, în condițiile în care universității i-a fost aprobat un număr de 27.975 de tipizate pentru specializările autorizate/acreditate, număr care este mai mare decât cel solicitat de universitate, tipizate care au fost gestionate de universitate în mod necorespunzător, fiind eliberate diplome de licență și pentru specializări neacreditate.

Se mai arată că reclamanta a absolvit Facultatea de Sociologie-Psihologie, forma învățământ la distanță, specializare care a fost acreditată numai pentru forma de învățământ zi, începând cu anul 2005, așa cum rezultă din adresele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior nr. 60727/2011 și nr. 50074 din 29 octombrie 2010. Totodată, recurentul susține că nu se poate imputa ministerului faptul că reclamanta a urmat cursuri fără să existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ, în conformitate cu dispozițiile art. 60 și art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, art. 3 din Legea nr. 443/2002, Legii nr. 288/2004, art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005, art. 17 din H.G.

nr. 1011/2011, revenind universității culpa exclusivă de a fi organizat cursuri fără respectarea legii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept Cu privire la criticile din recurs privind excepția lipsei procedurii prealabile, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În acest sens, este avut în vedere faptul că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar în jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut cu caracter unitar că procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie în cazul cererii în contencios administrativ întemeiate pe tăcerea administrației sau pe refuzul nejustificat (a se vedea, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 1265 din 12 aprilie 2006 și nr. 780 din 8 februarie 2007). În ceea ce privește criticile din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. nu presupune ca instanța să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică. Or, în cauză, se constată că hotărârea recurată răspunde cerinței prevăzute de textul de lege menționat, întrucât cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât susținerile recurentului nu pot fi primite.

Cu privire la fondul cauzei, se constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantei de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009. Conform adeverinței nr. 3044 din 23 iulie 2009 eliberată de Universitatea „S.H.” - Facultatea de Psihologie, intimata-reclamantă a absolvit Facultatea de Psihologie din București, specializarea psihologie, din cadrul universității, în urma susținerii și promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009. În cuprinsul aceleiași adeverințe, se precizează expres faptul că „formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat și funcționează legal, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995”, iar universitatea, „având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă”.

Acest act se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacat de Ministerul Educației sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, soluția instanței de fond este judicioasă în sensul că universitatea avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007.

Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare. Or, în condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatei-reclamante. Instanța de control judiciar constată, de aceea, că obligația impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor tipizate, este legală și temeinică.

Având în vedere că instanța de fond a pronunțat hotărârea inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 2 și art. 20 din Legea învățământului nr. 84/1995 și ale Ordinului ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, nu pot fi primite criticile din recurs în sensul că hotărârea recurată ar fi fost motivată numai prin raportare la acte care nu sunt opozabile ministerului.

Susținerile din recurs referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a apărărilor ministerului în sensul că universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de învățământ și forme de învățământ neautorizate/neacreditate și că nu se poate imputa ministerului faptul că reclamanta a urmat cursuri fără să existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea autorizării/acreditării formei de învățământ absolvită de către reclamantă. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (reorganizat, la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Educației Naționale, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritare de voturi, Respinge recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 44 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.