ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7404/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

N.D. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea „S.H.” și pe pârâtul chemat în

garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (denumit în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Educației”), solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei Universitatea

„S.H.” să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, ca urmare a

promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009.

de pârâți

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Educației a invocat excepția lipsei plângerii prealabile, motivat de

faptul că reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă obligatorie, conform

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Universitatea „S.H.”

a depus întâmpinare, prin care a arătat că nu are nicio culpă în neeliberarea diplomelor

de licență, culpa revenind în totalitate ministerului, care a refuzat să aprobe

tipărirea necesarului de diplome, invocând în acest sens adresele nr. A1., nr. A2.

și nr. A3.

Prin sentința nr. 44 din

26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal

a hotărât următoarele:

- a admis acțiunea formulată

de reclamantă;

- a obligat pârâta Universitatea

„S.H.” să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru

sesiunea iulie 2009;

- a respins excepția lipsei

plângerii prealabile invocată de Ministerul Educației Naționale;

- a admis cererea de chemare

în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.”;

- a obligat chematul în

garanție Ministerul Educației să aprobe tipărirea formularului tipizat, constând

în diploma de licență și suplimentul de diplomă, pentru reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul

ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, după finalizarea

studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a cărei

termen de valabilitate este de maxim 12 luni.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre

altele și cu diploma de absolvire care în baza dispozițiilor art. 20 din lege se

poate solicita senatului instituției de învățământ superior.

Așa cum rezultă din Capitolul

VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă

de pârâta Universitatea „S.H.”, aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptățite

diploma de licență.

Din adeverința emisă de

pârâta Universitatea „S.H.”, rezultă că reclamanta a fost admisă să susțină examenul

de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a și promovat astfel că în mod

justificat acesteia i s-a eliberat adeverința din care rezultă că este licențiat

în Psihologie.

Referitor la specializarea

urmată de reclamantă pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau

acreditare provizorie, instanța a constatat că, așa cum rezultă din comunicatul

conducerii universității, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea

S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților

sale”.

Din dispozițiile art.

2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate rezultă că

Universitatea „S.H.” organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență

redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995. În art. 4 din

același Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ

absolvită de reclamanta din prezenta cauză.

Din probatoriul administrat,

instanța a reținut că reclamanta a urmat cursurile organizate de pârâtă și este

licențiată în drept, motiv pentru care este îndreptățită să i se elibereze diploma

de licență.

Referitor la excepția

invocată de pârâtă Ministerul Educației, Curtea de Apel a reținut că, pentru tipărirea

diplomelor de licență, instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului.

Cu referire la cererea

de chemare în garanție a ministerului, instanța a reținut că, pentru tipărirea diplomelor

de licență, instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației

și Cercetărilor, iar, din probele administrate, rezultă că cele două instituții

s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor, fiind îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 60 C. proc. civ.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel a declarat recurs Ministerul Educației Naționale, în temeiul

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Într-o primă serie de

critici din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., recurentul susține

că instanța de fond nu a analizat susținerile din întâmpinare și nu a motivat soluția

dată excepției lipsei procedurii prealabile și înlăturarea apărărilor referitoare

la faptul că studiile urmate de reclamantă sunt nelegale. În acest sens, recurentul

susține că instanța de fond a motivat hotărârea numai prin raportare la metodologia

de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emise de universitate și comunicatul

conducerii universității, documente care nu sunt opozabile ministerului și nu dovedesc

legalitatea studiilor organizate de universitate.

Recurentul arată că universitatea

nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de învățământ

și forme de învățământ neautorizate/neacreditate, în condițiile în care universității

i-a fost aprobat un număr de 27.975 de tipizate pentru specializările autorizate/acreditate,

număr care este mai mare decât cel solicitat de universitate, tipizate care au fost

gestionate de universitate în mod necorespunzător, fiind eliberate diplome de licență

și pentru specializări neacreditate.

Se mai arată că reclamanta

a absolvit Facultatea de Sociologie-Psihologie, forma învățământ la distanță, specializare

care a fost acreditată numai pentru forma de învățământ zi, începând cu anul 2005,

așa cum rezultă din adresele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul

Superior nr. 60727/2011 și nr. 50074 din 29 octombrie 2010.

Totodată, recurentul susține

că nu se poate imputa ministerului faptul că reclamanta a urmat cursuri fără să

existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ,

în conformitate cu dispozițiile art. 60 și art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995,

art. 3 din Legea nr. 443/2002, Legii nr. 288/2004, art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005,

art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, revenind universității culpa exclusivă de a fi organizat

cursuri fără respectarea legii.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept

Cu privire la criticile

din recurs privind excepția lipsei procedurii prealabile, Înalta Curte constată

că soluția instanței de fond este legală și temeinică. În acest sens, este avut

în vedere faptul că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe refuzul

nejustificat de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar

în jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut cu caracter unitar că procedura prealabilă

reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie în cazul cererii

în contencios administrativ întemeiate pe tăcerea administrației sau pe refuzul

nejustificat (a se vedea, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 1265 din 12 aprilie

2006 și nr. 780 din 8 februarie 2007).

În ceea ce privește criticile

din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ. nu presupune ca instanța să răspundă punctual tuturor susținerilor

părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică. Or, în cauză,

se constată că hotărârea recurată răspunde cerinței prevăzute de textul de lege

menționat, întrucât cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, iar

acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât susținerile

recurentului nu pot fi primite.

Cu privire la fondul cauzei,

se constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune

vizând refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantei de eliberare a diplomei

de licență și a suplimentului la diplomă, ca urmare a promovării examenului de licență

sesiunea iulie 2009.

Conform adeverinței

nr. 3044 din 23 iulie 2009 eliberată de Universitatea „S.H.” - Facultatea de Psihologie,

intimata-reclamantă a absolvit Facultatea de Psihologie din București, specializarea

psihologie, din cadrul universității, în urma susținerii și promovării examenului

de licență în sesiunea iulie 2009. În cuprinsul aceleiași adeverințe, se precizează

expres faptul că „formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat

și funcționează legal, potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995”,

iar universitatea, „având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza

învățământ la distanță și cu frecvență redusă”. Acest act se bucură de prezumția

de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacat

de Ministerul Educației sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1

alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, după

o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacției

entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit

atribuțiile, soluția instanței de fond este judicioasă în sensul că universitatea

avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind

regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul

ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007. Această obligație

nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului

de a aproba tipărirea formularelor necesare. Or, în condițiile în care, așa cum

s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare

a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării

examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului

de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe

care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al

intimatei-reclamante.

Instanța de control judiciar

constată, de aceea, că obligația impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor

tipizate, este legală și temeinică.

Având în vedere că instanța

de fond a pronunțat hotărârea inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 2 și

art. 20 din Legea învățământului nr. 84/1995 și ale Ordinului ministrului educației,

cercetării și tineretului nr. 2284/2007, nu pot fi primite criticile din recurs

în sensul că hotărârea recurată ar fi fost motivată numai prin raportare la acte

care nu sunt opozabile ministerului.

Susținerile din recurs

referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a apărărilor ministerului

în sensul că universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții

unor programe de învățământ și forme de învățământ neautorizate/neacreditate și

că nu se poate imputa ministerului faptul că reclamanta a urmat cursuri fără să

existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ

nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea

autorizării/acreditării formei de învățământ absolvită de către reclamantă.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (reorganizat,

la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Educației Naționale, în temeiul

art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritare de voturi,

Respinge recursul declarat

de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 44 din 26 ianuarie

2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.