ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4603/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamanții T.G.B. și

T.R.M. au chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și Universitatea „S.H.” solicitând ca prin hotărârea ce se va da să

fie obligată pârâta Universitatea S.H. să le elibereze diploma de licență și a

suplimentului la diplomă ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea

iulie 2009, precum și obligarea chematei în garanție să aprobe tipărirea

formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de

la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății sumei

de 2.000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Prin cererea de intervenție

în nume propriu formulată la data de 22 decembrie 2011, intervenientul S.I. a solicitat

obligarea pârâților la eliberarea diplomei de licență.

Prin sentința civilă

nr. 157 din 29 martie 2012 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții T.G.B. și T.R.M.,

în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București și chematul în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, a admis cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H., a obligat pârâta

Universitatea "S.H." București la eliberarea diplomelor de licență și

a suplimentelor de diplomă, a obligat chematul în garanție Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe tipărirea formularelor

de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății sumei de 1.000 RON

penalități pentru fiecare zi de întârziere și a respins excepțiile invocate ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri,

chematul în garanție Ministerul Educației Naționale a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv

pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6)

C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților,

care sunt absolvenți ai Facultății de Psihologie, din cadrul Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul

că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate

publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, nu le plasează în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea

că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă

a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și

de a-l suspenda din funcție.

În cauza de față, Universitatea

„S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii

sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

„S.H.” din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică,

ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate

fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației

publice.

Prin urmare, pârâta aflată

în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea

„S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o asemenea

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari

de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul

litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația

publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința

competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței

materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății,

în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că

tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ,

față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o autoritate publică

locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) din C.

proc. civ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la emiterea

unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența

materială a instanței de contencios administrativ revine secției de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului Galați, competent și din punct de vedere teritorial potrivit

art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6)

și art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în prezent Ministerul

Educației Naționale împotriva sentinței nr. 157 din 29 martie 2012 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie

2013.