ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5404/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții L.N.N., M.C., M.D., I.G., P.M., T.R. și B.L. au chemat în judecată pe pârâții M.E.C.T.S. și U.S.H. din București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va da, să fie obligate să le elibereze diplomele de licență ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 64/2012 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis acțiunea formulată de reclamanți; - a obligat pe pârâta U.S.H.

să le elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele la diplome, pentru sesiunea iulie 2009 a examenului de licență în specializarea științe juridice și administrative; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție M.E.C.T.S.; - a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H.; - a obligat pe chematul în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularului tipizat, constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți. Pentru a pronunța această soluția, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, confirmarea studiilor, se face, printre altele, și cu diploma de absolvire care în baza art. 20 din aceeași lege se poate solicita Senatului instituției de învățământ superior. Așa cum rezultă din Capitolul VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâta U.S.H., aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor îndreptățite diploma de licență. Din adeverințele emise de pârâta U.S.H. rezultă că reclamanții au fost admiși să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au și promovat, astfel că, în mod justificat, li s-au eliberat adeverințe din care rezultă că sunt licențiați ai F.Ș.J.A.

specializarea Administrație Publică. Prin metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aceasta a informat opinia publică despre faptul că U.S.H. „are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”. Din dispozițiile art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, rezultă că universitatea organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995. În art. 4 din Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ absolvită de reclamanții din prezenta cauză. Din probele analizate mai sus rezultă că reclamanții au urmat cursurile organizate de pârâtă și sunt licențiați în Administrație Publică, motiv pentru care sunt îndreptățiți să li se elibereze diplomele de licență, iar pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs chematul în garanție M.E.C.T.S., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că prima instanță, deși nu a fost sesizată să se pronunțe cu privire la recunoașterea actelor de licență, a reținut că adeverința de licență se bucură de prezumția de legalitate și recunoaște reclamantelor calitatea de licențiat în specializările urmate. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că reclamantele nu au calitate procesuală activă, întrucât în privința capătului de cerere privind obligarea ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, raportul juridic se stabilește între minister și universitate, iar reclamantele nu au calitatea de reprezentanți ai instituției de învățământ superior.

Subsumat aceluiași motiv, recurentul arată că eliberarea avizelor necesare pentru formularele tipizate ale actelor de studii se eliberează numai pentru numărul de absolvenți care au urmat specializări și forme de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, conform reglementărilor în vigoare, expune pe larg dispozițiile incidente și procedura de eliberare a avizelor, precum și atribuțiile ce revin ministerului și instituțiilor de învățământ superior, susținând că ministerul nu eliberează diplome de licență sau certificate de absolvire. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond, reține pe de o parte că niciuna dintre adresele universității nu a fost urmată de un răspuns pozitiv al ministerului, iar, pe altă parte, că ministerul a avizat achiziționarea de formulare tipizate.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, ministerul expune pe larg dispozițiile legale și procedura de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior și susține, în esență, că actele de studii se eliberează doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii, iar universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de studii. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept Criticile recurentului circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi primite întrucât, raportat la considerentele expuse logic și sistematizat de prima instanță, se observă că aserțiunile judecătorului fondului în sensul că actele administrative eliberate reclamanților se bucură de prezumția de legalitate reprezintă un argument în construirea raționamentului juridic, iar nu o situație în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Cu referire la criticile formulate în susținerea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite. Se observă că, realizând o apreciere corectă a raporturilor juridice existente, pe de o parte, între reclamante și universitatea pârâtă, iar, pe de altă parte, între universitate și minister, instanța în mod corect a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu M.E.C.T.S., admițând doar cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea U.S.H. din București. În consecință, contrar susținerilor recurentului, soluția primei instanțe în privința ministerului pârât nu este fundamentată pe calitatea procesuală activă a reclamantelor în raport cu M.E.C.T.S. Cu referire la criticile din recurs invocate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare. Se constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamanților de eliberare a diplomei de licență, ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009. Este necontestat faptul că, potrivit adeverințelor eliberate de U.S.H. din București, intimații-reclamanți au absolvit specializări la forme de învățământ organizate în cadrul universității, în urma susținerii și promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009. În cuprinsul adeverințelor, se precizează expres faptul că formele de învățământ au funcționat legal cu respectarea prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995.

În sensul celor corecte apreciate de instanța de fond și contrar criticilor din recurs, Înalta Curte reține că adeverințele respective se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu au fost anulate în condițiile Legii nr. 554/2004. În aceste condiții, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, soluția instanței de fond este judicioasă în sensul că universitatea avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007.

Sub aspectul cererii de chemare în garanție a M.E.C.T.S., Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, faptul că obligația ce incumbă universității pârâte nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare. Or, în condițiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările din recurs privind nelegalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al reclamantelor.

Instanța de control judiciar constată, de aceea, că obligația impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor tipizate, este legală și temeinică. Susținerile din recurs referitoare la dreptul universității de a elibera acte de studii și la legalitatea programelor și formelor de învățământ organizare de universitatea pârâtă nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ absolvite de către reclamante.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O., și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012, nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012, nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 și nr. 5091/2012).

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 64/2012 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2012.