ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5404/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

apărările pârâților

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanții L.N.N., M.C., M.D., I.G., P.M., T.R. și B.L. au chemat în

judecată pe pârâții M.E.C.T.S. și U.S.H. din București, solicitând ca, prin

hotărârea ce se va da, să fie obligate să le elibereze diplomele de licență ca

urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009.

Prin sentința civilă nr.

64/2012 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis acțiunea

formulată de reclamanți;

- a obligat pe pârâta

U.S.H. să le elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele la

diplome, pentru sesiunea iulie 2009 a examenului de licență în specializarea

științe juridice și administrative;

- a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție M.E.C.T.S.;

- a admis cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H.;

- a obligat pe

chematul în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularului tipizat,

constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți.

Pentru a pronunța

această soluția, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii

aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și

sportului nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților

li se eliberează adeverința de absolvire a cărei termen de valabilitate este de

maxim 12 luni.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, confirmarea studiilor, se face,

printre altele, și cu diploma de absolvire care în baza art. 20 din aceeași lege

se poate solicita Senatului instituției de învățământ superior.

Așa cum rezultă din

Capitolul VII din Metodologia de desfășurare a examenelor de finalizare a

studiilor emisă de pârâta U.S.H., aceasta s-a obligat să elibereze persoanelor

îndreptățite diploma de licență.

Din adeverințele

emise de pârâta U.S.H. rezultă că reclamanții au fost admiși să susțină

examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au și promovat, astfel

că, în mod justificat, li s-au eliberat adeverințe din care rezultă că sunt

licențiați ai F.Ș.J.A. specializarea Administrație Publică.

Prin metodologia

organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aceasta a

informat opinia publică despre faptul că U.S.H. „are acreditate sau autorizate

toate specializările din cadrul facultăților sale”.

Din dispozițiile art.

2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, rezultă

că universitatea organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență

redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995. În art. 4

din Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de

învățământ absolvită de reclamanții din prezenta cauză.

Din probele analizate

mai sus rezultă că reclamanții au urmat cursurile organizate de pârâtă și sunt

licențiați în Administrație Publică, motiv pentru care sunt îndreptățiți să li se

elibereze diplomele de licență, iar pentru tipărirea diplomelor de licență

instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs chematul în garanție M.E.C.T.S.,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că prima instanță, deși nu a fost

sesizată să se pronunțe cu privire la recunoașterea actelor de licență, a

reținut că adeverința de licență se bucură de prezumția de legalitate și

recunoaște reclamantelor calitatea de licențiat în specializările urmate.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că reclamantele nu au calitate

procesuală activă, întrucât în privința capătului de cerere privind obligarea

ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, raportul juridic se

stabilește între minister și universitate, iar reclamantele nu au calitatea de

reprezentanți ai instituției de învățământ superior. Subsumat aceluiași motiv,

recurentul arată că eliberarea avizelor necesare pentru formularele tipizate

ale actelor de studii se eliberează numai pentru numărul de absolvenți care au

urmat specializări și forme de învățământ acreditate sau autorizate să

funcționeze provizoriu, conform reglementărilor în vigoare, expune pe larg

dispozițiile incidente și procedura de eliberare a avizelor, precum și

atribuțiile ce revin ministerului și instituțiilor de învățământ superior,

susținând că ministerul nu eliberează diplome de licență sau certificate de

absolvire.

Sub aspectul motivului

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de

fond, reține pe de o parte că niciuna dintre adresele universității nu a fost

urmată de un răspuns pozitiv al ministerului, iar, pe altă parte, că ministerul

a avizat achiziționarea de formulare tipizate.

Sub aspectul

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, ministerul

expune pe larg dispozițiile legale și procedura de acreditare și autorizare a

instituțiilor de învățământ superior și susține, în esență, că actele de studii

se eliberează doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și

care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată

să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii,

iar universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de studii.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

Criticile recurentului circumscrise

motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi primite

întrucât, raportat la considerentele expuse logic și sistematizat de prima

instanță, se observă că aserțiunile judecătorului fondului în sensul că actele

administrative eliberate reclamanților se bucură de prezumția de legalitate

reprezintă un argument în construirea raționamentului juridic, iar nu o

situație în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a

cerut.

Cu referire la criticile formulate în

susținerea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acestea nu pot fi primite. Se observă că, realizând o apreciere

corectă a raporturilor juridice existente, pe de o parte, între reclamante și

universitatea pârâtă, iar, pe de altă parte, între universitate și minister,

instanța în mod corect a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu M.E.C.T.S.,

admițând doar cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea U.S.H. din

București. În consecință, contrar susținerilor recurentului, soluția primei

instanțe în privința ministerului pârât nu este fundamentată pe calitatea

procesuală activă a reclamantelor în raport cu M.E.C.T.S.

Cu referire la

criticile din recurs invocate sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține aspectele arătate în continuare.

Se constată că instanța

de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul

nejustificat de rezolvare a cererii reclamanților de eliberare a diplomei de

licență, ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009.

Este necontestat

faptul că, potrivit adeverințelor eliberate de U.S.H. din București, intimații-reclamanți

au absolvit specializări la forme de învățământ organizate în cadrul

universității, în urma susținerii și promovării examenului de licență în

sesiunea iulie 2009. În cuprinsul adeverințelor, se precizează expres faptul că

formele de învățământ au funcționat legal cu respectarea prevederilor Legii

învățământului nr. 84/1995. În sensul celor corecte apreciate de instanța de

fond și contrar criticilor din recurs, Înalta Curte reține că adeverințele

respective se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică

actelor administrative și nu au fost anulate în condițiile Legii nr. 554/2004.

În aceste condiții,

după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a

reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au

îndeplinit atribuțiile, soluția instanței de fond este judicioasă în sensul că

universitatea avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului

privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat

prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007.

Sub aspectul cererii

de chemare în garanție a M.E.C.T.S., Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul

fondului, faptul că obligația ce incumbă universității pârâte nu poate fi însă

respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba

tipărirea formularelor necesare.

Or, în condițiile în

care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului

de licență, nu pot fi reținute apărările din recurs privind nelegalitatea

organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și

corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor

acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se

raporta la cazul concret al reclamantelor.

Instanța de control

judiciar constată, de aceea, că obligația impusă ministerului, de a aproba

tipărirea formularelor tipizate, este legală și temeinică.

Susținerile din

recurs referitoare la dreptul universității de a elibera acte de studii și la

legalitatea programelor și formelor de învățământ organizare de universitatea

pârâtă nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost investită cu o cerere

privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ absolvite de

către reclamante.

La pronunțarea

prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curți de a asigura

interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei

jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității

juridice, prevăzut implicit

în totalitatea articolelor C.E.D.O., și care constituie

unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6

decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanța are

în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de

deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012,

nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012,

nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012,

nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 și nr. 5091/2012).

de recurs

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 64/2012 din 8 februarie 2012 a

Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 decembrie 2012.