ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 330/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 330/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

procesual

Prin cererea formulată la data de 19

decembrie 2011 înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța - secția

contencios administrativ sub nr. 1481/36/2011, reclamanții B. (M.) Z., B. (N.)

M., B. (B.) l.M. (B.) M., P. (S.) G.M., H. (F.) D., T. (F.) O., V. (P.) M., R.

(C.) C., M. (B.) E., Ț. (C.) D., G. (M.) S., R. (P.) M. și B. (U.) E. au

învestit instanța, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., solicitând

eliberarea diplomei de licență, a suplimentului de diplomă și foii matricole și

înapoierea diplomei de bacalaureat depusă în original la dosarul de înscriere

la facultate, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței; obligarea

pârâtului Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului - prin

Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru

reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a

hotărârii sub sancțiunea plății de 2.000 lei penalități pe zi de întârziere.

În motivarea cererii s-a arătat că

reclamanții au urmat cursurile Facultății de Psihologie și Pedagogie din Brașov

ale Universității S.H., Sistem Bologna, specializarea Pedagogie în perioada

2006-2009 și au susținut și promovat Examenul de licență în sesiunea iulie 2009,

iar în urma promovării acestui examen le-au fost eliberate adeverințe care

atestă absolvirea cursurilor.

Au susținut reclamanții că au

solicitat atât Universității S.H. cât și Facultății de Psihologie și Pedagogie

a acestei Universități eliberarea diplomei de licență, a suplimentului de

diplomă și foii matricole și înapoierea diplomei de bacalaureat depusă în

original la dosarul de înscriere al fiecăreia la facultate, insă le-au fost

eliberate alte adeverințe, întrucât s-a comunicat neoficial că Ministerul nu

acordă universității tipizatele pentru diplomele de licență pentru absolvenții

acestei facultăți în sistem Bologna.

Au arătat reclamanții că din momentul

înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-au îndeplinit toate

obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta

și Regulamentul privind activitatea profesionala a studenților, astfel că,

potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a

studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și art. 20 alin.

(1) din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată

să elibereze actele de studii completate.

În ceea ce privește suplimentul la

diplomă de licență, au arătat că, potrivit Ordinul Ministerului Educației,

Cercetării și Tineretului nr. 5289/2008, universitățile eliberează gratuit

suplimentul la diplomă, ca document însoțitor al diplomei de licență.

În drept au fost invocate: Legea

învățământului nr. 1/2011, Legea nr. 84/1995, republicata, art. 15 alin. (2)

din Constituția României și celelalte dispozițiile speciale menționate în

cuprinsul cererii, respectiv Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat

excepția lipsei obiectului, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Raportat la solicitarea reclamanților

de obligarea a M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a invocat

excepția lipsei obiectului acțiunii susținând că M.E.C.T.S. a aprobat tipizarea

formularelor de diplomă de licență, aceste formulare fiind întocmite în mod

unitar, conform modelului aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 5289/2008 privind diploma

de licență și suplimentul la diplomă și a avizat achiziționarea de formulare

tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților din promoțiile 2008,

2009 și 2010 prin adresele din 21 iunie 2010, din 25 octombrie 2010, din 29

noiembrie 2010, din 13 octombrie 2010.

Cu privire la fondul cauzei, s-a

arătat că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în

calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, nu are în

sfera de atribuții și aceea de recunoaștere a unei diplome eliberată de o

instituție de învățământ superior care face parte din sistemul național de

învățământ.

Pârâta Universitatea „S.H." a

formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care solicită să se

constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamanți, în sensul

că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență,

la cererea acestora, Ie-a eliberat adeverințele de absolvire a studiilor, cu

termen de valabilitate de 12 luni.

A învederat pârâta faptul că

M.E.C.T.S. este cel care, în calitatea sa de autoritate publică, gestionează

materialele și tipizatele cu regim special necesare pârâtei pentru a elibera

diplomele și suplimentele la diploma solicitate de către reclamanți.

Pârâta Universitatea S.H. a formulat

cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, solicitând a fi obligat să aprobe tipizarea

formularelor tipizate.

instanței de fond

Prin sentința nr. 170/CA din 29 martie

2012

a Curții de Apel Constanța - secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și s-a respins acțiunea față de pârât ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă

S-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții

Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului - prin ministru.

A fost

obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze diplomele de licență

reclamanților.

A fost admisă

cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H. în

contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și

a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor de diplomă

de licență pentru reclamanți.

S-a respins

excepția lipsei de obiect a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel Constanța,

analizând

cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 C. proc. civ., a reținut că

în acțiunea dedusă judecății reclamanții au solicitat obligarea pârâților

Universitatea S.H. și M.E.C.T.S. la eliberarea diplomelor de licență, însă

instituțiile care au dreptul și obligația de a elabora diplomele de licență

sunt universitățile care au organizat studiile universitare absolvite de către

reclamanți și nu Ministerul Educației, Cercetării, Educației și Sportului.

Astfel, a

apreciat că obligația eliberării diplomelor de către universități este

stabilită și prin Ordinul Ministrului nr. 295/2007, iar Legea nr. 84/1995,

aplicabilă la data solicitărilor și Ordinele emise în aplicarea legii

învățământului nu au prevăzut în sarcina M.E.C.T.S. eliberarea diplomelor de

licență.

În condițiile inexistentei unei

obligații legale în sarcina M.E.C.T.S. referitoare la obligația dedusă

judecății, instanța a apreciat că pârâtul nu se legitimează procesual pasiv

astfel încât, acțiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, s-a apreciat că

M.E.C.T.S. nu se legitimează procesual pasiv nici în cererea reclamanților de obligare

la aprobarea tipizatelor, întrucât aceasta face parte din procedura eliberării

diplomelor care se derulează între cele două instituții.

Cu privire la excepția lipsei de

obiect, a reținut instanța că reclamanții au făcut dovada faptului că nu sunt în

posesia diplomelor care să ateste finalizarea studiilor superioare și a

promovării examenului de licență, astfel încât sunt prejudiciați în dreptul lor

recunoscut de lege de a li se elibera documente justificative.

Pe fondul cauzei, din actele

dosarului, s-a reținut ca reclamanții, absolvenți ai examenului de licență

organizat de Universitatea S.H. s-au adresat cu cerere pentru eliberarea

diplomelor de licență.

S-a reținut că Universitatea S.H. este

o instituție de învățământ superior înființată prin Legea nr. 443/2002, astfel

încât trebuie să respecte dispozițiile legii învățământului în vigoare la data

la care trebuia să își îndeplinească obligația, iar in cauză s-a dovedit că

solicitanții au absolvit examenul de licență, astfel că au dreptul recunoscut de

lege de a li se elibera diploma de licență, act doveditor al finalizării

studiilor superioare.

Cum reclamanții au făcut dovada

promovării examenului de licență, fapt atestat și prin adeverințele eliberate

de Universitate, iar diplomele fac dovada parcurgerii formei de învățământ

superior necesară pentru angajarea la un loc de muncă, instanța a apreciat că

în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 reclamanții își

justifică un drept legal ce trebuie recunoscut de către pârâtă prin emiterea

diplomelor de licență.

În ceea ce privește cererea de chemare

în garanție, instanța a reținut că pârâta Universitatea S.H. a făcut

demersurile necesare obținerii tipizatelor în vederea eliberării diplomelor de

licență, iar acestei obligații ii revenea obligația corelativă a Ministerului

de a aproba tipizarea formularelor.

Cererea de obligare la plata

penalităților de întârziere nu a fost admisă apreciindu-se că sfera de aplicare

a art. 24 din Legea nr. 554/2004 este aceea a cazurilor când nu se execută sau

nu se respectă hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate de instanța de

contencios administrativ.

declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului)

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a

arătat în esență următoarele:

În baza

dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. a apreciat că instanța a pronunțat

hotărârea prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât prin

admiterea cererii de chemare in garanție nu s-au avut in vedre atribuțiile și

competențele Ministerului prevăzute în H.G. nr. 536/2011.

S-a arătat că actele de studii pot fi

eliberate doar absolvenților care au urmat o formă de învățământ acreditată sau

autorizată să funcționeze provizoriu, potrivit legislației în vigoare la

momentul înscrierii în anul I de facultate, iar instanța a obligat la

eliberarea tipizatelor pentru persoane care au urmat studii cu încălcarea

prevederilor legale, substituindu-se M.E.C.T.S. și A.R.A.C.I.S.

În ceea ce privește cererea de chemare

in garanție, s-a susținut că aceasta a fost greșit admisă in condițiile in care

intre pârâte nu există un raport juridic.

S-a invocat și cazul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii, întrucât la data înscrierii reclamanților în anul I specializarea

Psihologie era autorizată provizoriu să funcționeze doar la ZI nu și la FR sau

ID, iar universitatea nu a depus dosare de evaluare în vederea autorizării de

funcționare provizorie sau a acreditării în perioada 2006 / 2009.

Totodată, s-a arătat că universității

revine culpa exclusivă de a organiza cursuri fără respectarea legii, iar

contractul încheiat între cursant și universitate nu poate fi opus M.E.C.T.S.

În concluzie, s-a solicitat

respingerea cererii de chemare în garanție și pe fond, respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

În drept, cererea de recurs se

întemeiază pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât Universitatea S.H. a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de

recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța

- Secția contencios, administrativ și

fiscal.

Pentru a

ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate:

Obiectul

prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei

instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor

acte de studii reclamanților, absolvenți ai Universității „S.H.".

Nu se poate

ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004, care

include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit

legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să-presteze

un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza

de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea ,,S.H.",

ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice,

dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ

superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu

justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale,

neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică,

responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ

central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se

situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat

faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât

autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general

al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H." nu

poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe,

iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la

nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea „S.H."

nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act

normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu

poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, înalta

Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care

instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și

anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice;

(ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul

criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice

pârâte - Universitatea „S.H."- competența de soluționare a litigiului

revine tribunalului.

Soluționând cauza de față fără a-și

verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale

citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art.

304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Constanța

- secția contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului) împotriva sentinței nr. 170/CA din 29 martie 2012 a Curții de Apel

Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Constanța - Secția

contencios, administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

24 ianuarie 2013