ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 330/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 19 decembrie 2011 înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța - secția contencios administrativ sub nr. 1481/36/2011, reclamanții B. (M.) Z., B. (N.) M., B. (B.) l.M.

(B.) M., P. (S.) G.M., H. (F.) D., T. (F.) O., V. (P.) M., R. (C.) C., M. (B.) E., Ț. (C.) D., G. (M.) S., R. (P.) M. și B. (U.) E. au învestit instanța, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., solicitând eliberarea diplomei de licență, a suplimentului de diplomă și foii matricole și înapoierea diplomei de bacalaureat depusă în original la dosarul de înscriere la facultate, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței; obligarea pârâtului Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului - prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2.000 lei penalități pe zi de întârziere.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții au urmat cursurile Facultății de Psihologie și Pedagogie din Brașov ale Universității S.H., Sistem Bologna, specializarea Pedagogie în perioada 2006-2009 și au susținut și promovat Examenul de licență în sesiunea iulie 2009, iar în urma promovării acestui examen le-au fost eliberate adeverințe care atestă absolvirea cursurilor. Au susținut reclamanții că au solicitat atât Universității S.H. cât și Facultății de Psihologie și Pedagogie a acestei Universități eliberarea diplomei de licență, a suplimentului de diplomă și foii matricole și înapoierea diplomei de bacalaureat depusă în original la dosarul de înscriere al fiecăreia la facultate, insă le-au fost eliberate alte adeverințe, întrucât s-a comunicat neoficial că Ministerul nu acordă universității tipizatele pentru diplomele de licență pentru absolvenții acestei facultăți în sistem Bologna.

Au arătat reclamanții că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-au îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentul privind activitatea profesionala a studenților, astfel că, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze actele de studii completate. În ceea ce privește suplimentul la diplomă de licență, au arătat că, potrivit Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5289/2008, universitățile eliberează gratuit suplimentul la diplomă, ca document însoțitor al diplomei de licență.

În drept au fost invocate: Legea învățământului nr. 1/2011, Legea nr. 84/1995, republicata, art. 15 alin. (2) din Constituția României și celelalte dispozițiile speciale menționate în cuprinsul cererii, respectiv Legea nr. 554/2004. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei obiectului, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Raportat la solicitarea reclamanților de obligarea a M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a invocat excepția lipsei obiectului acțiunii susținând că M.E.C.T.S. a aprobat tipizarea formularelor de diplomă de licență, aceste formulare fiind întocmite în mod unitar, conform modelului aprobat prin O.M.E.C.T.

nr. 5289/2008 privind diploma de licență și suplimentul la diplomă și a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010 prin adresele din 21 iunie 2010, din 25 octombrie 2010, din 29 noiembrie 2010, din 13 octombrie 2010. Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, nu are în sfera de atribuții și aceea de recunoaștere a unei diplome eliberată de o instituție de învățământ superior care face parte din sistemul național de învățământ.

Pârâta Universitatea „S.H." a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care solicită să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamanți, în sensul că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cererea acestora, Ie-a eliberat adeverințele de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni. A învederat pârâta faptul că M.E.C.T.S. este cel care, în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pârâtei pentru a elibera diplomele și suplimentele la diploma solicitate de către reclamanți. Pârâta Universitatea S.H. a formulat cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând a fi obligat să aprobe tipizarea formularelor tipizate.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 170/CA din 29 martie 2012 a Curții de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și s-a respins acțiunea față de pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - prin ministru. A fost obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze diplomele de licență reclamanților. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H.

în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți. S-a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Constanța, analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform art. 137 C. proc. civ., a reținut că în acțiunea dedusă judecății reclamanții au solicitat obligarea pârâților Universitatea S.H. și M.E.C.T.S. la eliberarea diplomelor de licență, însă instituțiile care au dreptul și obligația de a elabora diplomele de licență sunt universitățile care au organizat studiile universitare absolvite de către reclamanți și nu Ministerul Educației, Cercetării, Educației și Sportului.

Astfel, a apreciat că obligația eliberării diplomelor de către universități este stabilită și prin Ordinul Ministrului nr. 295/2007, iar Legea nr. 84/1995, aplicabilă la data solicitărilor și Ordinele emise în aplicarea legii învățământului nu au prevăzut în sarcina M.E.C.T.S. eliberarea diplomelor de licență. În condițiile inexistentei unei obligații legale în sarcina M.E.C.T.S. referitoare la obligația dedusă judecății, instanța a apreciat că pârâtul nu se legitimează procesual pasiv astfel încât, acțiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, s-a apreciat că M.E.C.T.S. nu se legitimează procesual pasiv nici în cererea reclamanților de obligare la aprobarea tipizatelor, întrucât aceasta face parte din procedura eliberării diplomelor care se derulează între cele două instituții.

Cu privire la excepția lipsei de obiect, a reținut instanța că reclamanții au făcut dovada faptului că nu sunt în posesia diplomelor care să ateste finalizarea studiilor superioare și a promovării examenului de licență, astfel încât sunt prejudiciați în dreptul lor recunoscut de lege de a li se elibera documente justificative. Pe fondul cauzei, din actele dosarului, s-a reținut ca reclamanții, absolvenți ai examenului de licență organizat de Universitatea S.H. s-au adresat cu cerere pentru eliberarea diplomelor de licență. S-a reținut că Universitatea S.H. este o instituție de învățământ superior înființată prin Legea nr. 443/2002, astfel încât trebuie să respecte dispozițiile legii învățământului în vigoare la data la care trebuia să își îndeplinească obligația, iar in cauză s-a dovedit că solicitanții au absolvit examenul de licență, astfel că au dreptul recunoscut de lege de a li se elibera diploma de licență, act doveditor al finalizării studiilor superioare.

Cum reclamanții au făcut dovada promovării examenului de licență, fapt atestat și prin adeverințele eliberate de Universitate, iar diplomele fac dovada parcurgerii formei de învățământ superior necesară pentru angajarea la un loc de muncă, instanța a apreciat că în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 reclamanții își justifică un drept legal ce trebuie recunoscut de către pârâtă prin emiterea diplomelor de licență. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că pârâta Universitatea S.H. a făcut demersurile necesare obținerii tipizatelor în vederea eliberării diplomelor de licență, iar acestei obligații ii revenea obligația corelativă a Ministerului de a aproba tipizarea formularelor.

Cererea de obligare la plata penalităților de întârziere nu a fost admisă apreciindu-se că sfera de aplicare a art. 24 din Legea nr. 554/2004 este aceea a cazurilor când nu se execută sau nu se respectă hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ. 3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență următoarele: În baza dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. a apreciat că instanța a pronunțat hotărârea prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât prin admiterea cererii de chemare in garanție nu s-au avut in vedre atribuțiile și competențele Ministerului prevăzute în H.G. nr. 536/2011. S-a arătat că actele de studii pot fi eliberate doar absolvenților care au urmat o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, potrivit legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, iar instanța a obligat la eliberarea tipizatelor pentru persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale, substituindu-se M.E.C.T.S. și A.R.A.C.I.S. În ceea ce privește cererea de chemare in garanție, s-a susținut că aceasta a fost greșit admisă in condițiile in care intre pârâte nu există un raport juridic.

S-a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât la data înscrierii reclamanților în anul I specializarea Psihologie era autorizată provizoriu să funcționeze doar la ZI nu și la FR sau ID, iar universitatea nu a depus dosare de evaluare în vederea autorizării de funcționare provizorie sau a acreditării în perioada 2006 / 2009. Totodată, s-a arătat că universității revine culpa exclusivă de a organiza cursuri fără respectarea legii, iar contractul încheiat între cursant și universitate nu poate fi opus M.E.C.T.S. În concluzie, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul pârât Universitatea S.H. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța - Secția contencios, administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți ai Universității „S.H.". Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să-presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea ,,S.H.", ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, Universitatea „S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H."- competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Constanța - secția contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva sentinței nr. 170/CA din 29 martie 2012 a Curții de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Constanța - Secția contencios, administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 ianuarie 2013