ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Vaslui sub nr. 389/89/2012 și declinată în favoarea Curții de Apel

Iași, prin sentința nr. 388/CA din 9 aprilie 2012, reclamanții P.L., V.I. , D.C.

și B.A. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. București și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând

obligarea

Universității S.H.

să le

elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă (foaia matricolă) ca

urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Sociologie-Psihologie (D.C.) și

respectiv Facultatea de Psihologie în sesiunea iulie 2009, în termen de 30 zile

de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea

unei penalități de 100 RON pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu

expirarea termenului de 30 zile menționat anterior și obligarea

Ministerului Educației

să aprobe

tipărirea formularelor tipizate, a diplomelor de licența și a suplimentelor de

diplomă în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a

prezentei sentințe, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON pe zi de

întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile

menționat anterior.

În

motivarea acțiunii, s-a arătat că sunt absolvente a Facultății de Sociologie-Psihologie

(D.C.) și respectiv a Facultății de Psihologie, (P.L., V.I.  și B.A.)

Universitatea S.H., promoția 2006-2009, au susținut și promovat examenul de

licență în sesiunea iulie 2009, dobândind astfel titlul de licențiate în psihologie.

S-a

mai arătat că în urma absolvirii examenului de licență au primit câte o

adeverință de absolvire.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei obiectului

acțiunii cu privire la solicitarea reclamanților formulată în contradictoriu cu

această parte, întrucât a avizat deja achiziționarea de formulare tipizate

pentru anii 2008, 2009, 2010, fiind chemați în judecată pentru acest motiv de

către Universitatea S.H.

Prin sentința nr. 273

din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de

reclamantele P.L., V.I. , D.C. și B.A. în contradictoriu cu pârâții

Universitatea S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta

Universitatea S.H. în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze

reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă aferente cursurilor

absolvite, a obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de licență și

suplimentelor la diplomă și a respins excepția lipsei obiectului invocată de

către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța

această hotătâre s-au reținut următoarele:

Reclamanții au

dovedit că au urmat cursurile Universității S.H. la diferite specializări, în

perioada 2006-2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea

iulie 2009 și primind din partea universității câte o adeverință în acest sens.

În privința primului

capăt de cerere, privind obligarea Universității S.H. de a elibera

reclamanților actele de studii, diplomă de licență și supliment la diplomă,

Curtea a reținut că universitatea a beneficiat de avizul Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru eliberarea formularelor

tipizate ale actelor de studii doar pentru o parte dintre absolvenții din 2009,

printre care nu se regăsesc și reclamanții.

În opinia instanței,

pârâta, ca instituție de învățământ superior care a organizat cursuri la

diferite specializări, urmate de examenul de licență, avea obligația de a

asigura eliberarea actelor de studii pentru toți absolvenții care se încadrau

în numărul de locuri acreditate pentru specializările respective.

A mai reținut

instanța că Universitatea S.H. are obligația ca, ulterior eliberării

adeverințelor de studii, ce atestă absolvirea cursurilor facultăților

respective, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie

2009, să elibereze și diplomele de licență. În mod evident și de necontestat,

această obligație nu poate fi adusă la îndeplinire datorită refuzului

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a dispune tipărirea

formularelor tipizate. Considerațiile Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului privind imposibilitatea de a se elibera nelimitat

formulare tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate, nu au

putut fi reținute, atât timp cât instanța nu a fost investită cu o solicitare

de a se analiza criteriile care au stat la baza eliberării diplomelor de

licență.

Prin urmare, instanța

a reținut că reclamanții au absolvit cursurile Universității S.H. și au

promovat examenul de licență la următoarele discipline:

- D.C., Facultatea de

Sociologie-Psihologie;

- P.L., V.I. , D.C.

și B.A., Facultatea de Psihologie.

A reținut instanța că

reclamantele au calitatea de licențiate în specialitățile arătate, actele prin

care li s-a recunoscut această calitate nu au fost revocate sau anulate,

bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului

administrativ.

În ceea ce privește,

excepția lipsei obiectului invocată de către chematul în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a reținut că este

neîntemeiată , atât timp cât nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația și

în privința cererilor proprii ale reclamanților, iar universitatea este într-o

imposibilitate obiectivă de a elibera actele finale de studii tocmai datorită

lipsei formularelor tipizate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale criticând sentința

atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din

30

ianuarie

2014, Înalta Curte,

în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetența primei

instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ.

În privința acestui motiv

de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor

de competență.

Obiectul litigiului, în

fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități

la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru un capăt de cerere subsidiar.

Pârâta Universitatea S.H.

poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H. din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de idei,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul

finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful

ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare

prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația

directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației

care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere

a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile

administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea

S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii

sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere

teritorial.

În alți termeni, Universitatea

S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În raport de prevederile

art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența

de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal.

De asemenea, trebuie precizat

că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale

sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față,

este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței nr. 273 din 21 septembrie

2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2014.