ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 389/89/2012 și declinată în favoarea Curții de Apel Iași, prin sentința nr. 388/CA din 9 aprilie 2012, reclamanții P.L., V.I. , D.C. și B.A. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând obligarea Universității S.H.

să le elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă (foaia matricolă) ca urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Sociologie-Psihologie (D.C.) și respectiv Facultatea de Psihologie în sesiunea iulie 2009, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile menționat anterior și obligarea Ministerului Educației să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomelor de licența și a suplimentelor de diplomă în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 30 zile menționat anterior.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că sunt absolvente a Facultății de Sociologie-Psihologie (D.C.) și respectiv a Facultății de Psihologie, (P.L., V.I. și B.A.) Universitatea S.H., promoția 2006-2009, au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, dobândind astfel titlul de licențiate în psihologie. S-a mai arătat că în urma absolvirii examenului de licență au primit câte o adeverință de absolvire. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei obiectului acțiunii cu privire la solicitarea reclamanților formulată în contradictoriu cu această parte, întrucât a avizat deja achiziționarea de formulare tipizate pentru anii 2008, 2009, 2010, fiind chemați în judecată pentru acest motiv de către Universitatea S.H.

Prin sentința nr. 273 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamantele P.L., V.I. , D.C. și B.A. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă aferente cursurilor absolvite, a obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de licență și suplimentelor la diplomă și a respins excepția lipsei obiectului invocată de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța această hotătâre s-au reținut următoarele: Reclamanții au dovedit că au urmat cursurile Universității S.H. la diferite specializări, în perioada 2006-2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009 și primind din partea universității câte o adeverință în acest sens. În privința primului capăt de cerere, privind obligarea Universității S.H. de a elibera reclamanților actele de studii, diplomă de licență și supliment la diplomă, Curtea a reținut că universitatea a beneficiat de avizul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru eliberarea formularelor tipizate ale actelor de studii doar pentru o parte dintre absolvenții din 2009, printre care nu se regăsesc și reclamanții.

În opinia instanței, pârâta, ca instituție de învățământ superior care a organizat cursuri la diferite specializări, urmate de examenul de licență, avea obligația de a asigura eliberarea actelor de studii pentru toți absolvenții care se încadrau în numărul de locuri acreditate pentru specializările respective. A mai reținut instanța că Universitatea S.H. are obligația ca, ulterior eliberării adeverințelor de studii, ce atestă absolvirea cursurilor facultăților respective, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, să elibereze și diplomele de licență. În mod evident și de necontestat, această obligație nu poate fi adusă la îndeplinire datorită refuzului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a dispune tipărirea formularelor tipizate.

Considerațiile Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului privind imposibilitatea de a se elibera nelimitat formulare tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate, nu au putut fi reținute, atât timp cât instanța nu a fost investită cu o solicitare de a se analiza criteriile care au stat la baza eliberării diplomelor de licență. Prin urmare, instanța a reținut că reclamanții au absolvit cursurile Universității S.H. și au promovat examenul de licență la următoarele discipline: - D.C., Facultatea de Sociologie-Psihologie; - P.L., V.I. , D.C. și B.A., Facultatea de Psihologie. A reținut instanța că reclamantele au calitatea de licențiate în specialitățile arătate, actele prin care li s-a recunoscut această calitate nu au fost revocate sau anulate, bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.

În ceea ce privește, excepția lipsei obiectului invocată de către chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a reținut că este neîntemeiată , atât timp cât nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația și în privința cererilor proprii ale reclamanților, iar universitatea este într-o imposibilitate obiectivă de a elibera actele finale de studii tocmai datorită lipsei formularelor tipizate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din 30 ianuarie 2014, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență. Obiectul litigiului, în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru un capăt de cerere subsidiar. Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H. din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În cauza de față, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale. În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, trebuie precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței nr. 273 din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.