ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul
Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele
F.C.T., G.M. și P.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea „S.H.”
și
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și
Sportului
,
obligarea primei pârâte Universitatea „S.H.” la
eliberarea diplomei
de licență și a suplimentului la diplomă
, pentru examenul de licență susținut
în sesiunea iulie 2009, respectiv obligarea celui de-al doilea pârât să aprobe
tipărirea formularelor tipizate ale diplomei de licență și a suplimentelor de
diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a
sentinței, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON pe zi de întârziere.
În motivarea cererii,
reclamantele au arătat, în esență, că au urmat și absolvit cursurile
Facultății
de Psihologie, specializarea Psihologie, din cadrul Universității S.H., București,
în perioada 2006-2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea
iulie 2009
,
fiindu-le eliberate în acest sens adeverințele ce atestă titlul de licențiat în
psihologie și că, în aceste condiții, au dreptul la eliberarea diplomei de
licență precum și a suplimentului la acestea.
La rândul său, pârâta
Universitatea „S.H.”, București a formulat cerere de chemare în garanție a
Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
, solicitând ca, în
cazul admiterii cererii reclamantelor, acesta să fie obligat să aprobe
tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la
diplomă pentru reclamante sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din
Legea nr. 554/2004 în cuantum de 100 RON/fiecare zi de întârziere.
A arătat pârâta că
și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu pentru
reclamante și efectuarea de demersuri către
Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului
, în vederea comunicării necesarului de
materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul
2009, acesta având obligația de a proceda în consecință, în condițiile în care
adeverințele de licențiat ale reclamantelor există, nu au fost revocate sau
anulate în vreun mod, de către instanțele de judecată, și se bucură de
prezumția de legalitate.
Pârâtul Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat respingerea
acțiunii, invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui;
lipsa de obiect raportat la faptul că a avizat achiziționarea de formulare
tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților din promoțiile 2008,
2009 și 2010; a mai susținut că acțiunea este neîntemeiată în condițiile în
care reclamantele au urmat o formă de învățământ/program pentru care
universitatea pârâtă nu deținea acreditare/autorizare.
Prin sentința civilă
nr. 582/CA din data de 18 iunie 2012, Tribunalul Vaslui a admis excepția
necompetenței sale materiale și, în consecință, a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.
Pentru a hotărî
astfel, Tribunalul a reținut calitatea pârâtului Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului de autoritate publică centrală.
La rândul său, prin
sentința civilă nr. 231 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de
contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de
reclamante și, în consecință, a obligat pârâta Universitatea „S.H.” la
eliberarea către acestea a diplomelor de licență și respectiv a suplimentelor
de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a
hotărârii, prin care să se ateste că au susținut și promovat examenul de
licență, în specialitatea „Psihologie”, obținând Titlul de Licențiat; a respins
acțiunea reclamantelor formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerului
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru lipsa calității
procesuale pasive a pârâtului; a admis cererea de chemare în garanție formulată
de pârâta Universitatea „S.H.” și, în consecință, a obligat chematul în
garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în termen
de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub
sancțiunea plății de 100 RON penalități pe zi de întârziere, să aprobe
tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licență și Suplimentul
de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantelor de
a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se
confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității „S.H.”
din București.
Pentru a hotărî
astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că reclamantele au urmat
cursurile organizate de pârâtă și au promovat în mod legal examenul de
licență, motiv pentru care sunt îndreptățite la eliberarea diplomei
de licență și a suplimentului la aceasta, drept care nu poate fi afectat
și cu atât mai puțin suprimat, în fapt sau în drept, de divergențele care au
apărut, pe parcursul timpului, între Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației,
pe seama valabilității inițierii și desfășurării activităților specifice
formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care erau organizate
și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât Ministerul Educației sau
Agenția Româna de asigurarea Calității în Învățământul Superior, înființată în
baza O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură
administrativă, în perioada de referință, care să conducă la concluzia că
instituția de învățământ superior menționată a acționat în afara cadrului
legal.
A constatat, însă,
curtea de apel, că între reclamanți și pârâtul Ministerul Educației nu există
nici un raport juridic direct, legat de procesul de finalizare a studiilor și
de eliberare a actelor de studii, raport care există, însă, între pârâta
Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației, născut din refuzul celui din urmă
de a aproba tipărirea, de către SC R. SA a numărului de formulare tipizate
solicitat, că acest refuz trebuie calificat ca fiind rezultatul unui exces de
putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înființarea
menționatei universități, nu s-a acționat în mod decisiv pentru a se pune capăt
pretinsei încălcări a cadrului legal prin organizarea formei de învățământ la
distanță, în condițiile în care Ordinul nr. 3404/2006 nu interzicea, în mod
explicit, instituției de învățământ să desfășoare această activitate, dacă
forma de învățământ prin cursuri de zi fusese acreditată.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție
Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
, solicitând
modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 4,
pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a
argumentat că sentința a fost pronunțată de instanța de fond cu depășirea
atribuțiilor puterii judecătorești, substituindu-se Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului prin decizia de a acorda diplome fără ca
aceste diplome să aibă la bază studii universitare la specializări autorizate
provizoriu sau acreditate conform legii.
A mai susținut că
instanța de fond a interpretat greșit materialul probator prevederile legale și
a apreciat în mod eronat că o metodologie a unei persoane juridice de drept
privat, în speță metodologia organizării și desfășurării examenelor de
finalizare a studiilor emisă de Universitatea „S.H.” și înregistrată din 12 mai
2009, este superioară legilor și hotărârilor de guvern cu incidență în domeniul
organizării și funcționării învățământului superior.
A susținut că formele
de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuiau să parcurgă procedura
de evaluare și acreditare, iar, în speță, specializarea urmată de către
reclamantă a fost organizată și desfășurată fără urmarea acestei proceduri.
Ca urmare, studiile
urmate în afara cadrului legal sunt nule și nu pot avea ca rezultat obținerea
unei diplome valabile, recurentul neputând fi obligat, în aceste condiții, la
eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență.
A mai susținut că în
speță nu poate fi constatat refuzul său nejustificat, în condițiile în care
recurentul nu poate aproba emiterea de diplome pentru activități desfășurate
ilegal.
Recurentul a invocat
practica Înaltei Curți de Casație și Justiție conform căreia pentru formele de
învățământ FR și ID Universitatea „S.H.” avea obligația să parcurgă procedura
de autorizare provizorie și ulterior de acreditare, potrivit legii, arătând că
intimata-pârâtă a încălcat cu bună-știință legea.
Examinând actele și
înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de
ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., față de care va
admite recursul și va casa sentința instanței de fond.
Obiectul prezentului
litigiu de contencios administrativ se referă, esențialmente, la obligarea unei
instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a
suplimentului la aceasta, către reclamante, absolvente ale a unui examen de
licență.
Nu are relevanță, în
speță, calitatea de pârât sau chemat în garanție a Ministerului Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului, întrucât finalitatea acțiunii o
reprezintă realizarea obligației asumate de către pârâta Universitatea „S.H.” privind
eliberarea diplomei de licență a reclamantei, obligație asumată de aceasta în
mod direct prin contractele de studii încheiate cu aceasta și care constituie,
în esență, temeiul juridic al acțiunii.
Pârâta Universitatea
„S.H.” București poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în
sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care
include în această definiție orice organ de stat sau al unităților
administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru
satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea „S.H.”
din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de
învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,
parte a sistemului național de învățământ.
Potrivit art. 1 din
H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate
juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză și coordonare în
aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației,
învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și
sportului.
Faptul că
instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au
autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act
normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de
reclamante) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului
național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,
autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului
instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre
altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului
și de a-l suspenda din funcție.
Aceste prerogative
legale revin unui organ central al administrației publice, iar unitatea de învățământ
superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
Potrivit art. 116 din
Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor
de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,
care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speță,
Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât
actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de
competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere
publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.
În mod evident,
Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată
din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor
pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,
niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în
litigiu.
Ca atare, o astfel de
universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice
locale.
Astfel, în speța de
față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond
de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale
acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de
contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege
organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenței
materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care
emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor
administrației publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de față, este
aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției
pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze,
pe fond, acest litigiu.
Pentru aceste considerente,
în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312
alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința
recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Vaslui,
secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de chematul în garanție
Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului
împotriva sentinței civile nr. 313 din 15 octombrie 2012
a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată.
Trimite cauza spre competentă
soluționare la Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 martie 2014.