ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5941/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamantele J.M., A.V. și T.D. au chemat în judecată pe pârâții

Universitatea „S.H.” - Facultatea de Psihologie și M.E.C.T.S., solicitând ca,

prin hotărârea ce se va da, să fie obligată pârâta Universitatea S.H. să

elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”,

suplimentul la diploma de licență constând în foaia matricolă, precum și

certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului

didactic, iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate.

În motivarea cererii,

reclamantele au arătat că sunt absolvente ale Facultății de Psihologie, din

cadrul Universității S.H. promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de

licență în sesiunea din iulie 2009.

În mod nejustificat

pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit

”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licență constând în foaia

matricolă, adeverința de absolvent și certificatul de competență lingvistică

prin care să li se recunoască calitatea de licențiați ai formei de învățământ

superior absolvită.

Legal citată, pârâta Universitatea

„S.H.” a depus întâmpinare prin care a arătat că și-a îndeplinit obligațiile legale.

Totodată, pârâta Universitatea

„S.H.” a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând să fie

obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență

și suplimentul la diplomă pentru reclamante, sub sancțiunea prev. de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Ministerul Educației și

Cercetării a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, precum și excepția

lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, raportat la cel de-al doilea

petit al acțiunii. A depus și întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii

de chemare în garanție.

În esență, în cuprinsul

întâmpinărilor, M.E.C.T.S. a arătat că responsabilitatea gestionării, completării

și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ

superior, conform art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007.

Hotărârea instanței de

fond.

Prin

sentința

nr.

212 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și

excepția lipsei de obiect, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele J.M., A.V.

și T.D. și cererea de chemare în garanție; a fost obligată pârâta Universitatea

„S.H.” să elibereze reclamantelor actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă

de licență”, suplimentul la diploma de licență constând în foaia matricolă, precum

și certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic.

A fost obligat pârâtul

M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licență care să asigure

realizarea dreptului reclamantelor de a li se elibera documentul oficial de stat

cu regim special prin care se con­firmă studiile de învățământ superior efectuate

în cadrul Universități S.H. la Facultatea de Psihologie.

S-a respins cererea de

obligare a pârâtelor la plata de penalități de întârziere.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor din Regulamentul privind

regimul actelor de studii aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea

studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a cărei

termen de valabilitate este de maxim 12 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 2

din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele

și cu diploma de absolvire.

S-a mai reținut că din

adeverința emisă de pârâta Universitatea „S.H.” a rezultat că reclamantele au fost

admise să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au

și promovat, astfel că în mod justificat li s-au eliberat adeverințele din care

rezultă că sunt licențiate în drept, motiv pentru care sunt îndreptățite să li se

elibereze diploma de licență.

Curtea a considerat că

cererea de chemare în garanție formulată de universitate este întemeiată având în

vedere că pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie

de avizul Ministerului Educației și Cercetării.

În ceea ce privește obligarea

chematei în garanție la plata de amenzi civile s-a apreciat că nu se impune, prevăzând

alte modalități de asigurare a executării obligațiilor stabilite prin hotărâre.

În ceea ce privește excepțiile

invocate instanța de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, acțiunea

are obiect în condițiile în care reclamantele nu au obținut recunoașterea dreptului

pretins și, în condițiile în care nu se pot obține diplomele de absolvire din cauza

refuzului M.E.C.T.S. de a elibera formularele tipizate, reclamantele au posibilitatea

și interesul să solicite nemijlocit acest lucru, acestea având și calitate procesuala

activă.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) , criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare prevăzut de art. 304

pct. 4 din C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea sistemului național

de învățământ este atributul exclusiv al Ministerului Educației Naționale.

S-a invocat în temeiul

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanța

de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu

a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu

structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate

în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.

Procedura în fața instanței

de recurs.

Intimata - pârâtă Universitatea

S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția

instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând

cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția

necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților,

absolvenți al Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul

că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate

publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

M.E.C.T.S. este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în

subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei

și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice,

dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național

de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași

competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea

și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile

administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea

„S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar

nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea

„S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ

nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse,

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente

material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după

caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației

publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității

publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine

tribunalului.

De asemenea, se cuvine

a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii

și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față,

este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Soluționând cauza de față

fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile

legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile

art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6)

și art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Vaslui, secția contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) împotriva sentinței nr. 212

din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 iunie 2013.