Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2013
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5941/2013

HOTĂRÂRE
25.06.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5941/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantele J.M., A.V. și T.D. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea „S.H.” - Facultatea de Psihologie și M.E.C.T.S., solicitând ca, prin hotărârea ce se va da, să fie obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licență constând în foaia matricolă, precum și certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt absolvente ale Facultății de Psihologie, din cadrul Universității S.H. promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009. În mod nejustificat pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licență constând în foaia matricolă, adeverința de absolvent și certificatul de competență lingvistică prin care să li se recunoască calitatea de licențiați ai formei de învățământ superior absolvită. Legal citată, pârâta Universitatea „S.H.” a depus întâmpinare prin care a arătat că și-a îndeplinit obligațiile legale. Totodată, pârâta Universitatea „S.H.” a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamante, sub sancțiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Ministerul Educației și Cercetării a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, precum și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, raportat la cel de-al doilea petit al acțiunii. A depus și întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție. În esență, în cuprinsul întâmpinărilor, M.E.C.T.S. a arătat că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, conform art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 212 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei de obiect, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele J.M., A.V.

și T.D. și cererea de chemare în garanție; a fost obligată pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantelor actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licență constând în foaia matricolă, precum și certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic. A fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licență care să asigure realizarea dreptului reclamantelor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se con­firmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități S.H.

la Facultatea de Psihologie. S-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de penalități de întârziere. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele și cu diploma de absolvire. S-a mai reținut că din adeverința emisă de pârâta Universitatea „S.H.” a rezultat că reclamantele au fost admise să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au și promovat, astfel că în mod justificat li s-au eliberat adeverințele din care rezultă că sunt licențiate în drept, motiv pentru care sunt îndreptățite să li se elibereze diploma de licență.

Curtea a considerat că cererea de chemare în garanție formulată de universitate este întemeiată având în vedere că pentru tipărirea diplomelor de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației și Cercetării. În ceea ce privește obligarea chematei în garanție la plata de amenzi civile s-a apreciat că nu se impune, prevăzând alte modalități de asigurare a executării obligațiilor stabilite prin hotărâre. În ceea ce privește excepțiile invocate instanța de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, acțiunea are obiect în condițiile în care reclamantele nu au obținut recunoașterea dreptului pretins și, în condițiile în care nu se pot obține diplomele de absolvire din cauza refuzului M.E.C.T.S.

de a elibera formularele tipizate, reclamantele au posibilitatea și interesul să solicite nemijlocit acest lucru, acestea având și calitate procesuala activă. Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al Ministerului Educației Naționale. S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului. Procedura în fața instanței de recurs. Intimata - pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți al Universității „S.H.”. Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 din C. proc.

civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui, secția contencios, administrativ și fiscal.

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) împotriva sentinței nr. 212 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6961/2013
ității S.H. - promoția 2009, situație dovedită cu adeverințele atașate din 23 iulie 2009, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009 și obținând titlu de Licențiat în Psihologie. Cu toate acestea, diploma de licență nu le-a fost e
ÎCCJ 2013-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6664/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 11. Obiectul cererii dedusejildecuții Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel lași sub nr. 650/45/2012 reclamanții P.D.
ÎCCJ 2012-11-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 362/45/2012 de reclamanții Ș.(C.) N., G. (C.)
ÎCCJ 2013-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4854/2013
/2004. Pârâtul M.E.C.T.S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 293 din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2013-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7404/2013
să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru sesiunea iulie 2009; - a respins excepția lipsei plângerii prealabile invocată de Ministerul Educației Naționale; - a admis cererea de chemare în garanție formula
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă