ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 362/45/2012 de reclamanții Ș.(C.) N., G. (C.) P., C. (V.) D., P. (M.) M., M. (S.) M., M. (R.) C., R.A., A.E.L., T. (C.) P.D. și P.O. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta Universitatea S.H. să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență” si suplimentul la diploma de licența constând în foaia matricola iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai specializării Administrație Publică, Facultatea de Psihologie Pedagogie din Brașov, specializarea pedagogie și psihologie, Facultatea Sociologie și asistență socială, specializarea sociologie, Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie, învățământ la distanță, frecvență redusă, din cadrul Universității S.H. promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009. În mod nejustificat pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența constând în foaia matricolă, adeverința de absolvent si certificatul de competeță lingvistică prin care să li se recunoască calitatea de licențiați ai formei de învățământ superior absolvită.

Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii apreciind ca si-a îndeplinit obligațiile legale. A formulat si cerere de chemare in garanție a M.E.C.T.S. Pârâtul M.E.C.T.S. a arătat că nu poate fi obligat ministerul de a recunoaște absolvirea acestor cursuri sau obligat la emiterea unei diplome de licență în orice condiții, ci doar celor care au urmat o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu la momentul înscrierii în anul I de facultate, ceea ce nu este cazul reclamanților. Pârâtul a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive.

2.Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 211din 28 iunie 2012 a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S., precum și pe aceea a inadmisibilității acțiunii invocată de același pârât; - a admis acțiunea formulată de reclamanții Ș. (C.) N., G. (C.) P., C. (V.) D., P. (M.) M., M. (S.) M., M. (R.) C., R.A., A.E.L., T. (C.) P.D., P.O. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.; - a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu M.E.C.T.S.; - a obligat pârâta Universitatea S.H. să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența constând în foaia matricolă; - a obligat pârâtul M.E.C.T.S.

să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în diploma de licență care să asigure realizarea dreptului reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității S.H. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește excepțiile invocate, instanța a constatat că sunt neîntemeiate, întrucât pârâtul M.E.C.T.S. este autoritatea publică prevăzută de lege abilitată să elibereze universităților de învățământ formulare de diplome de licență în vederea înmânării absolvenților.

În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt absolvenți ai specializării Administrație Publică, Facultatea de Psihologie Pedagogie din Brașov, specializarea pedagogie și psihologie, Facultatea Sociologie și asistență socială, specializarea sociologie, Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie, învățământ la distanță, frecvență redusă, din cadrul Universității S.H.

promoția 2009 forma de învățământ cu frecvență redusă și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009 eliberându-li-se în acest sens adeverință individuală, prin care se atestă că a ”susținut și promovat,,examenul de licența”, obținând ”titlul de licențiat” în specialitatea urmată, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are ”termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” Întrucât reclamanților nu li s-a eliberat diploma de licență, aceștia s-au adresat Universității solicitând să li se elibereze actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009. În acest context factual, instanța de fond a reținut că Universitatea S.H.

se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanții au urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”. În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, Curtea de apel a apreciat că aprobarea de către Universitatea S.H.

din București a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. (6) din Constituția României și Legea nr. 84/1995 În acest context, instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007;

act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni. În optica instanței de fond, într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului național de educație să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H.

doar pentru că nu sunt ”prevăzute în nici o hotărâre de guvern din anul 2002 până în anul 2007 din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de învățământ doar de condiția acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective și de existența unor departamente specializate în cadrul universității organizatoare, simplul refuz neputând înlocui lipsa de acțiune și nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului de licență, a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului educațional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei prin lege.

De asemenea, instanța de fond a reținut că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, unde s-a menționat că finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea ”S.H.” București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, ”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M.E.C.I.”; menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S.

rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M.E. să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat. 3. Recursul exercitat împotriva sentinței Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S.

Recurentul și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., arătând, în dezvoltarea lor, următoarele: - instanța de fond nu a analizat calitatea procesuală activă a reclamanților, în raport cu cererea privind obligarea Ministerului de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, în condițiile în care, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 75/2005, privind asigurarea calității educației și art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S.

și SC R. SA – Compania de Material Didactic; - nu există un refuz al Ministerului de a elibera Universității S.H. avizele necesare pentru formularele tipizate, pentru că formularele nu pot și eliberate în număr nelimitat, ci în corelație cu numărul absolvenților care au urmat specializări și forme de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, conform reglementărilor în vigoare la momentul admiterii; - conform prevederilor Legii nr. 84/1995 (Legea învățământului) și ale H.G.

nr. 81/2010, privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S., acesta nu are atribuții privind recunoașterea diplomelor și adeverințelor eliberate de o instituție de învățământ superior care face parte din sistemul național de învățământ; - instanța de fond nu a fost sesizată cu o cerere privind recunoașterea actelor de licență, dar cu toate acestea a constatat că reclamanta a susținut toate examenele în conformitate cu legislația în vigoare a învățământului și planul de învățământ, obligând în felul acesta Ministerul să acopere ilegalitatea Universității respectiv, de a oferta pentru admitere specializări și forme de învățământ care nu au fost autorizate provizoriu sau acreditate prin hotărâri ale Guvernului; - în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995 și O.U.G.

nr. 75/2005, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică; - în cazul Universității S.H. din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993 și a O.U.G. nr. 75/2005. - Universitatea S.H. avea dreptul să organizeze admitere numai la specializările/ programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern. - nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept, iar dacă Universitatea a avut o conduită pe care acum nu și-o asumă, lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept; - M.E.C.T.S.

nu poate fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu a fost emisă conform prevederilor legale, respectiv, dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmate nu existau, diplomele de licență fiind recunoscute fără nicio formalitate dacă au fost emise în condițiile legii. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Universitatea S.H. a solicitat respingerea recursului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, răspunzând detaliat tuturor criticilor formulate de acesta. În esență, intimata-pârâtă a arătat că nu i se poate imputa neeliberarea documentelor solicitate de intimații - reclamanți, existând, dimpotrivă, dovezi privind demersurile efectuate pentru obținerea formularelor tipizate necesare.

În opinia intimatei-pârâte, culpa pentru neeliberarea documentelor revine M.E.C.T.S., care nu a dat curs solicitărilor de aprobare a tipăririi formularelor. A invocat, de asemenea, practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, anexând deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011 și nr. 2533/2012. 4.2. Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esență, au arătat că prin niciunul dintre motivele de recurs nu se contestă dreptul lor de a obține diploma finală de studii și că instanța de fond a dezlegat în mod temeinic și legal atât excepțiile invocate în cauză, cât și fondul demersului judiciar.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenții - pârâți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, cu precizarea că argumentele invocate vor fi grupate și li se va răspunde prin considerente comune, raportate la finalitatea lor concretă. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu privire la nemotivarea sentinței În dezvoltarea motivului prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a susținut că instanța de fond nu a analizat calitatea procesuală activă a reclamanților, raportat la capătul de cerere privind obligarea sa de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.

În realitate, nu se pune problema nemotivării unei soluții pronunțate de instanță, pentru a fi aplicabil motivul de recurs invocat de recurentul - pârât, ci a invocării, în recurs, a excepției de ordine publică a lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepție care va fi analizată în contextul criticilor legate de admisibilitatea acțiunii și de legalitatea stabilirii cadrului procesual. Cu privire la calificarea acțiunii și la cadrul procesual Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat al rezolvării cererilor reclamanților, de eliberare a diplomei de licență și a celorlalte acte de studii, ca urmare apromovării examenului de licență organizat de Universitatea S.H.

Acest demers, îndreptat împotriva unui act administrativ asimilat, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) teza a II-a și art. 8 alin. (1) teza a II-a din aceeași lege, astfel că respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale nu este rezultatul interpretării greșite a legii ori a naturii actului juridic dedus judecății, așa cum susține recurentul M.E.C.T.S. Dimpotrivă, au fost interpretate și aplicate corect prevederile Legii contenciosului administrativ, părțile raportului juridic litigios fiind autoritățile publice care au refuzat să rezolve sau nu au rezolvat în termen legal cererile reclamanților și persoana vătămată, în acest mod, într-un drept sau într-un interes legitim.

Este adevărat că operațiunile de desemnare a unității de specialitate care să tipărească formularele și de punere a tipizatelor de diplomă la dispoziția Universității privesc raporturile dintre ministerul de resort și instituțiile de învățământ superior, dar aceste operațiuni administrative sunt etape ale procedurii la a cărei finalizare tind reclamații, prin emiterea diplomlor de licență, iar refuzul efectuării lor produce efecte vătămătoare directe asupra acestora. De aceea, instanța de control judiciar constată că dezlegarea pe care instanța de fond a dat-o excepției lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S. este corectă, neîncălcând în nici un mod prevederile cadru ale Legii nr. 554/2004 sau normele cuprinse în Legea nr. 84/1995 și H.G.

nr. 81/2009, privind atribuțiile ministerului. Cu privire la fondul cauzei Intimații-reclamanți au absolvit Facultățile de Pedagogie, Sociologie și Psihologie din Brașov ale Universității S.H. și au promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-se în acest sens adeverințele de studii, acte care se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și care nu au fost atacate de M.E.C.T.S. sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamanți, a reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, instanța de fond a reținut judicios că Universitatea avea obligația de a elibera diplomele de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007.

Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare or, în condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverințelor de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care M.E.C.T.S. le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimaților - reclamanți. Cum, M.E.C.T.S. are obligația legală să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru toți absolvenții ale căror acte de studii (adeverințe) nu au fost anulate în instanță, culpa recurentului-pârât este evidentă, care, deși acum susține că specializările nu erau acreditate, totuși a permis eliberarea diplomelor de licență pentru anii 2007-2008.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că obligația impusă Ministerului, de a aproba tipărirea formularelor, este legală și temeinică. Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 709 din 10 februarie 2012 etc.).

De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian c. României). 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 211 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.