ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Iași sub nr. 362/45/2012 de reclamanții Ș.(C.) N., G. (C.) P., C. (V.) D.,
P. (M.) M., M. (S.) M., M. (R.) C., R.A., A.E.L., T. (C.) P.D. și P.O. au
chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca
pârâta Universitatea S.H. să elibereze actul de studii cu regim special,
denumit ”Diplomă de licență” si suplimentul la diploma de licența constând în
foaia matricola iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor
tipizate.
În motivarea cererii,
reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai specializării Administrație
Publică, Facultatea de Psihologie Pedagogie din Brașov, specializarea pedagogie
și psihologie, Facultatea Sociologie și asistență socială, specializarea
sociologie, Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie, învățământ la
distanță, frecvență redusă, din cadrul Universității S.H. promoția 2009 și au
susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009.
În mod nejustificat
pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit
”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența constând în foaia
matricolă, adeverința de absolvent si certificatul de competeță lingvistică
prin care să li se recunoască calitatea de licențiați ai formei de învățământ
superior absolvită.
Pârâta Universitatea S.H.
a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii apreciind ca
si-a îndeplinit obligațiile legale. A formulat si cerere de chemare in garanție
a M.E.C.T.S.
Pârâtul M.E.C.T.S. a
arătat că nu poate fi obligat ministerul de a recunoaște absolvirea acestor
cursuri sau obligat la emiterea unei diplome de licență în orice condiții, ci
doar celor care au urmat o formă de învățământ acreditată sau autorizată să
funcționeze provizoriu la momentul înscrierii în anul I de facultate, ceea ce
nu este cazul reclamanților.
Pârâtul a invocat excepțiile
inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive.
2.Hotărârea Curții de
apel
Curtea de Apel Iași, secția
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 211din 28 iunie 2012 a dispus următoarele:
- a respins excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S., precum și pe aceea a
inadmisibilității acțiunii invocată de același pârât;
- a admis acțiunea
formulată de reclamanții Ș. (C.) N., G. (C.) P., C. (V.) D., P. (M.) M., M. (S.)
M., M. (R.) C., R.A., A.E.L., T. (C.) P.D., P.O. în contradictoriu cu pârâții
Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.;
- a admis cererea de
chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu
M.E.C.T.S.;
- a obligat pârâta
Universitatea S.H. să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim
special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența
constând în foaia matricolă;
- a obligat pârâtul M.E.C.T.S.
să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a
prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în diploma de licență care
să asigure realizarea dreptului reclamanților de a li se elibera documentul
oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ
superior efectuate în cadrul Universității S.H.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește
excepțiile invocate, instanța a constatat că sunt neîntemeiate, întrucât
pârâtul M.E.C.T.S. este autoritatea publică prevăzută de lege abilitată să
elibereze universităților de învățământ formulare de diplome de licență în vederea
înmânării absolvenților.
În ce privește fondul
cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt absolvenți ai specializării
Administrație Publică, Facultatea de Psihologie Pedagogie din Brașov,
specializarea pedagogie și psihologie, Facultatea Sociologie și asistență
socială, specializarea sociologie, Facultatea de Psihologie, specializarea
psihologie, învățământ la distanță, frecvență redusă, din cadrul Universității S.H.
promoția 2009 forma de învățământ cu frecvență redusă și au susținut și
promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009 eliberându-li-se în
acest sens adeverință individuală, prin care se atestă că a ”susținut și promovat,,examenul
de licența”, obținând ”titlul de licențiat” în specialitatea urmată, în finalul
înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are ”termen de valabilitate
până la eliberarea Diplomei de Licență”
Întrucât reclamanților
nu li s-a eliberat diploma de licență, aceștia s-au adresat Universității solicitând
să li se elibereze actul administrativ care să ateste absolvirea formei de
învățământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009.
În
acest context factual, instanța de fond a reținut că Universitatea S.H. se
bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care
reclamanții au urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de
autonomie universitară, care presupune, printre altele, și dreptul comunității
universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile
academice și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv
dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor
și a specializărilor universitare.
Astfel, în aplicarea
dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educației a emis, la data de 7
martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că
”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe
domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare
universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență
redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către
universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și
dispun de departamente specializate”.
În aceste condiții de
reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al
administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul
național de educație, Curtea de apel a apreciat că aprobarea de către
Universitatea S.H. din București a admiterii la forma de învățământ la
distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei
de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare,
garantate prin art. 32 alin. (6) din Constituția României și Legea nr. 84/1995
În acest context,
instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de
monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în
exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor
legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de
învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de
organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a
obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel
al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației
publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de
educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de
reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită
satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în
condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în
sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28
septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează
valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a
examenului de licență la maxim 12 luni.
În optica instanței
de fond, într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de
conducător al sistemului național de educație să persiste în refuzul de a
aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H. doar
pentru că nu sunt ”prevăzute în nici o hotărâre de guvern din anul 2002 până în
anul 2007 din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea
organizării acestei forme de învățământ doar de condiția acreditării cursurilor
de zi, în domeniile respective și de existența unor departamente specializate
în cadrul universității organizatoare, simplul refuz neputând înlocui lipsa de
acțiune și nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa
încălcare de către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului
de licență, a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului
educațional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei
prin lege.
De asemenea, instanța
de fond a reținut că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și
Justiție în considerentele Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, unde s-a menționat
că finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea ”S.H.”
București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea
examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome,
”presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M.E.C.I.”;
menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu
atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care O.U.G.
nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, să
transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare internă; iar pe
instituția de interes public național menționată să avertizeze pe furnizorul de
educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de
calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul
standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul în care și al treilea
raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, M.E. să elaboreze și să
promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin
care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri
pe care pârâtul nu dovedește că le-a inițiat și finalizat.
Recursul exercitat
împotriva sentinței
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul M.E.C.T.S.
Recurentul și-a
încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc.
civ., arătând, în dezvoltarea lor, următoarele:
- instanța de fond nu
a analizat calitatea procesuală activă a reclamanților, în raport cu cererea
privind obligarea Ministerului de a aproba tipărirea formularelor tipizate
constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, în condițiile în
care, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 75/2005, privind asigurarea calității
educației și art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind
regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, procedura de eliberare
a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituțiile de
învățământ superior particulare acreditate, M.E.C.T.S. și SC R. SA – Compania de
Material Didactic;
- nu există un refuz
al Ministerului de a elibera Universității S.H. avizele necesare pentru formularele
tipizate, pentru că formularele nu pot și eliberate în număr nelimitat, ci în
corelație cu numărul absolvenților care au urmat specializări și forme de
învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, conform reglementărilor
în vigoare la momentul admiterii;
- conform
prevederilor Legii nr. 84/1995 (Legea învățământului) și ale H.G. nr. 81/2010,
privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S., acesta nu are atribuții
privind recunoașterea diplomelor și adeverințelor eliberate de o instituție de
învățământ superior care face parte din sistemul național de învățământ;
- instanța de fond nu
a fost sesizată cu o cerere privind recunoașterea actelor de licență, dar cu
toate acestea a constatat că reclamanta a susținut toate examenele în
conformitate cu legislația în vigoare a învățământului și planul de învățământ,
obligând în felul acesta Ministerul să acopere ilegalitatea Universității
respectiv, de a oferta pentru admitere specializări și forme de învățământ care
nu au fost autorizate provizoriu sau acreditate prin hotărâri ale Guvernului;
- în conformitate cu
dispozițiile Legii nr. 88/1993, Legea nr. 84/1995 și O.U.G. nr. 75/2005,
formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă
procedura de evaluare academică;
- în cazul
Universității S.H. din București, specializările/programele de studii de la
forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără
respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.
88/1993 și a O.U.G. nr. 75/2005.
- Universitatea S.H.
avea dreptul să organizeze admitere numai la specializările/ programele
acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de
guvern.
- nimeni nu poate
invoca propria culpă pentru a obține protecția unui drept, iar dacă
Universitatea a avut o conduită pe care acum nu și-o asumă, lipsa de răspundere
și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de
drept;
- M.E.C.T.S. nu poate
fi obligat să recunoască o diplomă dacă aceasta nu a fost emisă conform
prevederilor legale, respectiv, dacă în urma verificărilor se constată că forma
de învățământ și specializarea urmate nu existau, diplomele de licență fiind
recunoscute fără nicio formalitate dacă au fost emise în condițiile legii.
Apărările
formulate în cauză
4.1. Prin
întâmpinarea depusă la dosar, Universitatea S.H. a solicitat respingerea
recursului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,
răspunzând detaliat tuturor criticilor formulate de acesta.
În esență, intimata-pârâtă
a arătat că nu i se poate imputa neeliberarea documentelor solicitate de
intimații - reclamanți, existând, dimpotrivă, dovezi privind demersurile
efectuate pentru obținerea formularelor tipizate necesare. În opinia intimatei-pârâte,
culpa pentru neeliberarea documentelor revine M.E.C.T.S., care nu a dat curs
solicitărilor de aprobare a tipăririi formularelor.
A invocat, de
asemenea, practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, anexând deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie
2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011 și nr. 2533/2012.
4.2. Intimații -
reclamanți nu au formulat întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.,
dar au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea
recursului, ca nefondat.
În esență, au arătat că
prin niciunul dintre motivele de recurs nu se contestă dreptul lor de a obține
diploma finală de studii și că instanța de fond a dezlegat în mod temeinic și
legal atât excepțiile invocate în cauză, cât și fondul demersului judiciar.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursurilor
Examinând cauza prin
prisma motivelor formulate de recurenții - pârâți și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, cu precizarea
că argumentele invocate vor fi grupate și li se va răspunde prin considerente
comune, raportate la finalitatea lor concretă.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Cu privire la
nemotivarea sentinței
În dezvoltarea
motivului prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul - pârât
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a susținut că
instanța de fond nu a analizat calitatea procesuală activă a reclamanților,
raportat la capătul de cerere privind obligarea sa de a aproba tipărirea
formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.
În realitate, nu se
pune problema nemotivării unei soluții pronunțate de instanță, pentru a fi aplicabil
motivul de recurs invocat de recurentul - pârât, ci a invocării, în recurs, a
excepției de ordine publică a lipsei calității procesuale active a reclamanților,
excepție care va fi analizată în contextul criticilor legate de admisibilitatea
acțiunii și de legalitatea stabilirii cadrului procesual.
Cu privire la
calificarea acțiunii și la cadrul procesual
Instanța de
contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul
nejustificat al rezolvării cererilor reclamanților, de eliberare a diplomei de
licență și a celorlalte acte de studii, ca urmare apromovării examenului de
licență organizat de Universitatea S.H.
Acest demers,
îndreptat împotriva unui act administrativ asimilat, în temeiul art. 2 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004, se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) teza a
II-a și art. 8 alin. (1) teza a II-a din aceeași lege, astfel că respingerea
excepției inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale nu este
rezultatul interpretării greșite a legii ori a naturii actului juridic dedus
judecății, așa cum susține recurentul M.E.C.T.S.
Dimpotrivă, au fost
interpretate și aplicate corect prevederile Legii contenciosului administrativ,
părțile raportului juridic litigios fiind autoritățile publice care au refuzat
să rezolve sau nu au rezolvat în termen legal cererile reclamanților și
persoana vătămată, în acest mod, într-un drept sau într-un interes legitim.
Este adevărat că
operațiunile de desemnare a unității de specialitate care să tipărească
formularele și de punere a tipizatelor de diplomă la dispoziția Universității
privesc raporturile dintre ministerul de resort și instituțiile de învățământ
superior, dar aceste operațiuni administrative sunt etape ale procedurii la a
cărei finalizare tind reclamații, prin emiterea diplomlor de licență, iar
refuzul efectuării lor produce efecte vătămătoare directe asupra acestora.
De aceea, instanța de
control judiciar constată că dezlegarea pe care instanța de fond a dat-o
excepției lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S. este corectă,
neîncălcând în nici un mod prevederile cadru ale Legii nr. 554/2004 sau normele
cuprinse în Legea nr. 84/1995 și H.G. nr. 81/2009, privind atribuțiile ministerului.
Cu privire la fondul cauzei
Intimații-reclamanți
au absolvit Facultățile de Pedagogie, Sociologie și Psihologie din Brașov ale
Universității S.H. și au promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009,
eliberându-se în acest sens adeverințele de studii, acte care se bucură de
prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și care
nu au fost atacate de M.E.C.T.S. sau de o altă autoritate publică, în
condițiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiții,
după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamanți, a
reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au
îndeplinit atribuțiile, instanța de fond a reținut judicios că Universitatea
avea obligația de a elibera diplomele de licență, potrivit Regulamentului
privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat
prin Ordinul nr. 2287/2007. Această obligație nu poate fi însă respectată fără
îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea
formularelor necesare or, în condițiile în care, așa cum s-a menționat și
anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverințelor de promovare a
examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea
organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și
corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor
acreditate, apărări pe care M.E.C.T.S. le-a formulat in abstracto, fără a se
raporta la cazul concret al intimaților - reclamanți.
Cum,
M.E.C.T.S. are obligația legală să aprobe tipărirea formularelor tipizate
pentru toți absolvenții ale căror acte de studii (adeverințe) nu au fost
anulate în instanță, culpa recurentului-pârât este evidentă, care, deși acum
susține că specializările nu erau acreditate, totuși a permis eliberarea diplomelor
de licență pentru anii 2007-2008.
Prin urmare, instanța
de control judiciar constată că obligația impusă Ministerului, de a aproba
tipărirea formularelor, este legală și temeinică.
Pe
de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a
aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și
suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu,
deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr.
5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9
februarie 2012, nr. 709 din 10 februarie 2012 etc.).
De
aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării
principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în
practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian c. României).
Temeiul de drept
al soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 211 din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 noiembrie 2012.