ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5669/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași sub nr. 317/45/2012 reclamanții M.I., R.L., D. C., C.M., D.V., B.E.,

Ș.A., P.C., B.C., B.L., M.C., T.I. au chemat în judecată pe pârâții

Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta Universitatea S.H. să

fie obligată să-i emită să elibereze actul de studii cu regim special, denumit

”Diplomă de licență” si suplimentul la diploma de licența constând in

foaia matricola.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Facultății de P.P. Brașov, ai

Facultății de P. București, ai Facultății de Ș.J.A. Brașov, ai Facultății de D.A.P.

București, ai Facultății de S.P. București din cadrul Universității S.H.

promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din

iulie 2009.

Au arătat că în mod

nejustificat pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special,

denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența constând

in foaia matricola, adeverința de absolvent si certificatul de competenta

lingvistica prin care să li se recunoască calitatea de licențiați ai

formei de învățământ superior absolvită.

Pârâta Universitatea

S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

apreciind ca si-a îndeplinit obligațiile legale. A formulat si cerere de

chemare in garanție a M.E.C.T.S.

Pârâtul M.E.C.T.S., a

invocat excepțiile lipsei obiectului cererii de chemare in judecata si al

lipsei calității procesuale active.

Pe fond a solicitat

respingerea acțiunii.

Hotărârea instanței

de fond

Prin

Sentința

nr.

210 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active a

reclamanților si lipsei de obiect.

S-a admis acțiunea

formulată de reclamanții M.I., R.L., D.C., C.M., D.V., B.E., Ș.A., P.A.C., B.C.,

B.L., M.C., T.I. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.

S-a admis cererea de

chemare in garanție formulata de pârâta Universitatea S.H. in

contradictoriu cu M.E.C.T.S.

A fost obligată pârâta

Universitatea S.H. să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim

special, denumit ”Diplomă de licență”, suplimentul la diploma de licența

constând in foaia matricola; a fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea,

în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile hotărârii, a

formularului tipizat, constând în Diploma de Licență care să asigure realizarea

dreptului reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim

special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în

cadrul Universități S.H.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate sunt

neîntemeiate, întrucât in condițiile in care reclamanții nu au obținut

recunoașterea dreptului pretins, acțiunea are obiect.

S-a apreciat, de

asemenea, că reclamanții au si calitate procesuala activa, având in vedere că

aceștia nu pot obține diplomele de absolvenți din cauza refuzului M.E.C.T.S. de

a elibera formularele tipizate aceștia au posibilitatea si interesul sa

solicite nemijlocit acest lucru.

Pe fond s-a reținut

că Universitatea S.H. a fost înființată prin ca persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, și

că, a fost acredita sau autorizate, să funcționeze pentru forma de învățământ

de zi printre altele si in domeniul de licență psihologie.

Ca parte a sistemului

național de învățământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispozițiilor

Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile

acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care

presupune, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de

a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un

ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a

asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor

universitare.

S-a mai reținut că,

în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, M.E.C.T.S. a emis, la data de 7

martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că

”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe

domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare

universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență

redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către

universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și

dispun de departamente specializate”.

În raport de acest

cadru normativ, care permite universității să organizeze formele de învățământ

cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care

era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, Curtea a constatat că

nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr.

443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici

după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității

educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național

de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și

desfășurare a procesului educațional la nivelul universității.

S-a apreciat că recunoașterea,

prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul Educației,

a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de

învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să

organizeze cursuri de zi, conferă reclamanților dreptul de a cere să li se

elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă precum si

certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului

didactic, drept care nu poate fi afectat de divergențele care au apărut intre

universitate și minister.

A considerat instanța

de fond că într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de

conducător al sistemului național de educație să persiste în refuzul de a

aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H. doar

pentru că nu sunt ”prevăzute în nici o H.G. din anul 2002 până în anul 2007 din

moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării

acestei forme de învățământ doar de condiția acreditării cursurilor de zi, în

domeniile respective, și de existența unor departamente specializate în cadrul

universității organizatoare simplul refuz neputând înlocui lipsa de acțiune și

nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de

către instituția de învățământ superior, organizatoare a examenului de licență,

a regulilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului educațional,

pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării ei prin lege.

Având însă în vedere

obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de

învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul

aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T.S. ca fiind ”document oficial de

stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”,

s-a apreciat întemeiată și cererea de chemare in garanție formulata de pârâta

Universitatea S.H.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurentul - chemat in garanție M.E.N. (fost M.E.C.T.S.),

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost

pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea

sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al M.E.N.

S-a invocat in

temeiul art. 304 pct 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că

instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului

superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să

funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând in calcul doar

contractele de studii, încheiate înafara cadrului legal, care însă nu sunt

opozabile ministerului.

Procedura în

fața instanței de recurs.

Intimata – pârâtă

Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Considerentele

și soluția instanței de recurs.

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea

recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamanților, absolvenți ai Universității S.H.

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art.

2 alin. (1) lit. b) teza a II- a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

M.E.C.T.S. este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică,

în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.N.,

neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică,

responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior M.E.N.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă,

întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări

de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni,

Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte – Universitatea S.H.– competența de soluționare a

litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin.

(6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Iași, secția a II a civilă, de contencios, administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.E.N. (fost M.E.C.T.S.) împotriva Sentinței nr. 210 din 27 iunie

2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2013.