ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 807/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată

la Curtea de Apel Alba-Iulia, reclamanta S.C.A. a chemat în judecată pe pârâta

Universitatea S.H. București, solicitând obligarea pârâtei la eliberarea în

favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă - ca

urmare a absolvirii Universității S.H. Facultatea de Sociologie – Psihologie,

Specializarea Psihologie, precum și a diplomei de absolvire a liceului depusă

în dosarul de înscriere a reclamantei în cadrul pârâtei, cu obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

2 .Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 166

din 20 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta S.C.A. împotriva pârâtei Universitatea S.H., în sensul că a fost obligată

pârâta să-i elibereze reclamantei Diploma de Licență și suplimentele la

diplomă, precum și Diploma de absolvire a liceului depusă în dosarul de

înscriere la instituția pârâtă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

reclamanta a urmat și absolvit cursurile

Facultății de Sociologie Psihologie - Specializarea Psihologie din cadrul

Universității S.H. promoția 2009, după cum rezultă din adeverința din 23 iulie 2009.

Adeverința din 23

iulie 2009, conform prevederilor art. 38 din Regulamentul privind regimul

actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007

a M.E.C.T. are valabilitate maxim 12 luni.

După expirarea celor

12 luni, conform prevederilor art. 20 din același regulament și a prevederilor art.

7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamanta prin

cererea din 28 septembrie 2010 s-a adresat pârâtei solicitând eliberarea

diplomei de licență și a suplimentului la diplomă precum și a diplomei de

bacalaureat, acte necesare la încadrarea în muncă, însă pârâta nu a dat curs

solicitărilor reclamantei astfel că aceasta a fost nevoită să depună acțiunea

în contencios administrativ la instanța de judecată.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul

actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S.

nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților

li se eliberează adeverința de absolvire, al cărei termen de valabilitate este

de maxim 12 luni.

Potrivit art. 2,

actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă

studiile efectuate și titluri sau calități dobândite, ce conferă titularilor acestora

drepturi și obligații ce decurg din Legea nr. 84/1995 și din celelalte

reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia

matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexate la actele de studii.

Potrivit capitolului

VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor

emisă de Universitatea S.H. la data de 12 mai 2009, universitatea respectivă,

ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze

diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de

la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență,

facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice

promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență

și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei.

Instanța a constatat

că reclamanta a fost admisă să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009,

examen pe care l-a promovat, iar, Facultatea de Sociologie-Psihologie i-a

recunoscut titlul de licențiat, potrivit adeverinței din 23 iulie 2009.

Instanța a reținut că

din actele dosarului nu rezultă că reclamanta s-a înscris la o specializare și

la o formă de învățământ pentru a căror organizare universitatea pârâtă nu avea

autorizare sau acreditare provizorie.

De altfel, nu a fost

contestat faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și

suplimentul la diplomă pentru că ar fi urmat o formă de învățământ pentru care

pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.

Prin urmare, a

concluzionat instanța de primă jurisdicție faptul că atât timp cât pârâta

însăși recunoaște că reclamanta a urmat cursurile pe care ea le-a organizat la

formele de învățământ legal stabilite și a emis acesteia acte ce recunosc acest

fapt și calitatea de licențiat în Psihologie – act ce premerge diplomei finale

de studii, cererea reclamantei este întemeiată sub aspectul obligării pârâtei

de a emite diploma de licență și suplimentul la diplomă.

De asemenea, întrucât

reclamanta a finalizat studiile, obținând diploma de licență pârâta nu mai are

motiv să păstreze diploma de bacalaureat a reclamantei depusă la dosarul de

înscriere a reclamantei la instituția pârâtei.

de Universitatea S.H.

Recurenta a criticat

sentința instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând ca temei al

recursului dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a arătat că pârâta

nu putea să elibereze actele de studii fără aprobarea pe care Ministerul

Educației trebuie să o dea conform propriului ordin cu caracter normativ,

arătând că subzistă în sarcina M.E.C.T.S. obligația legală de a aproba întreg

necesarul de formulare, pentru a se putea elibera intimatei-reclamante diploma

de studii și suplimentele de diplomă.

II. Decizia instanței

de control judiciar

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte

de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este

tardiv.

În conformitate cu

dispozițiile prevăzute de art. 103 alin (1) C. proc. civ. neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în

termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel

sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus

de voința ei.

Alin. (2) din

articolul prezentat mai sus prevede faptul că, în acest din urmă caz, actul de

procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în

același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost

comunicată recurentei-pârâte la data de 11 iulie 2011, iar cererea de recurs a

fost înregistrată la instanța de fond la data de 19 ianuarie 2012, conform

datei aflate pe plicul de corespondență, cu depășirea termenului de 15 zile de

la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și art. 301 C. proc. civ.

În aceste condiții,

Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea

dreptului în termenul defipt de lege.

Văzând dispozițiile art.

301 raportate la art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 15

zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a

termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu

nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va constata tardiv declarat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Universitatea S.H. împotriva sentinței nr. 166 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2013.