ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5179/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 12 ianuarie 2012,

reclamanta S.S. a chemat în judecată pârâtul M.E.C.T.S. solicitând obligarea

pârâtului la recunoașterea diplomei de licență emisă de Universitatea S.H., cu

cheltuieli de judecată.

Prin

Sentința nr. 1618 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București,secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că:

Reclamanta

a absolvit Universitatea S.H. din București, Facultatea de Sociologie –

Psihologie, forma de învățământ la distanță, obținând titlul de licențiat în

psihologie în urma promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2008,

fiindu-i eliberată diploma de licență.

Ca

răspuns la plângerea prealabilă formulată, reclamantei i s-a comunicat, prin Adresa

nr. 18922 din 11 noiembrie 2011, că M.E.C.T.S. avizează numai achiziționarea de

formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților de la SC R.

SA, întreaga responsabilitate privind eliberarea actelor de studii revenind

instituției de învățământ.

Diploma

de licență eliberată reclamantei, la data de 6 august 2009, este un act

administrativ care a produs efecte juridice, a intrat în circuitul civil și atâta

timp cât nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă,

continuă să producă efecte juridice, reclamanta beneficiind în continuare de

drepturile pe care i le conferă acest act, fără a fi nevoie de o recunoaștere

din partea ministerului pârât.

În

conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul M.E.C.T., nr. 2284/2007 pentru

aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de

învățământ superior, actele de studii din sistemul național de învățământ

superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă

studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.

Actele

de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din

Legea nr. 84/1995 și din celelalte reglementări în vigoare. Actele de studii

sunt de tip diplomă, certificat, atestat. Foaia matricolă sau suplimentul la

diplomă sunt anexe la actele de studii.

Instanța

a reținut că Legea nr. 84/1995, în vigoare la data eliberării diplomei de

licență a reclamantei, nu conține nicio prevedere conform căreia, pentru

exercitarea drepturilor ce decurg din această lege, conferite de diploma de

licență, este necesară eliberarea unui act de către minister, prin care diploma

să fie recunoscută în mod neechivoc, astfel cum se solicită prin prezenta

acțiune.

Atribuțiile

care revin M.E.C.T.S., în procesul de eliberare a actelor de studii sunt

restrânse și vizează, conform art. 4 alin. (2) din ordinul sus menționat,

conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor acestor

acte, în baza consultării cu instituțiile de învățământ superior și cu alte

instituții prevăzute de legislația în vigoare și desemnare a unității de

specialitate, care tipărește și difuzează formularele actelor de studii,

conform art. 7 din ordin, iar ulterior eliberării actelor de studii

ministerul-pârât neavând nicio atribuție de a emite acte administrative prin

care să recunoască respectivele acte.

În

consecință, a reținut instanța că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat de

soluționare a unei cereri, neputându-se reține că pârâtul a exprimat explicit,

cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea reclamantei de eliberarea a

unui act de recunoaștere a diplomei de licență.

La

termenul de judecată din 6 martie 2012, apărătorul reclamantei a precizat, la

solicitarea instanței, că unul dintre motivele ce au determinat-o pe reclamantă

să promoveze acțiunea a fost acela că i s-a refuzat înscrierea la cursurile de

master, deși deține diplomă de licență.

Sub

acest aspect, Curtea de apel a arătat că reclamanta are posibilitatea, într-o

asemenea situație, să conteste în instanța de contencios administrativ refuzul

de a i se permite înscrierea la aceste cursuri, având în vedere că are o

diplomă de licență, care nu a fost anulată irevocabil de instanța de judecată

și care își produce efecte juridice.

Împotriva

sus-amintitei sentințe a declarat recurs reclamanta S.S.

Criticile

expuse în cererea de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8

și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în sinteză reiterându-se că soluția

de respingere a acțiunii având ca obiect obligarea M.E.C.T.S. să recunoască reclamantei

diploma de licență emisă de Universitatea S.H. este de natură a o vătăma pe

aceasta, care este absolvență a universității menționate, Facultatea de Sociologie

- Psihologie, forma de învățământ la distanță.

Prin

Ordinul nr. 3404/2006 (art. 8) M.E.C.T.S. a recunoscut posibilitatea

organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la

distanță, pentru domeniile la care sunt acreditate să organizeze cursuri de zi.

Cu

toate acestea după anul 2009 ministerul a refuzat că mai elibereze diplome pentru

absolvenții din acest an, încălcându-și astfel conduita abordată constant până

la acel moment.

S-a

mai arătat că potrivit teoriei de drept comun a irevocabilității actelor juridice,

inclusiv a actelor administrative jurisdicționale, odată ce un act a fost emis,

el nu mai poate fi retractat de emitent, ci poate fi desființat chiar prin intermediul

instanței judecătorești.

În

concret, adeverințele/diplomele eliberate de Universitatea S.H. au produs deja

efecte juridice față de terți, iar obținerea unei diplome presupune în fapt și

recunoașterea formei de învățământ urmate de absolvent.

S-a

mai arătat că O.U.G. nr. 10/2009 (art. 2 și 4) încalcă în mod flagrant drepturile

unui număr mare de absolvenți care riscă să fie excluși din cariere, din viața

socială și au fost stigmatizați de decizia abuzivă a conducerii M.E.C.T.S. și că

toate cele arătate impun modificarea sentinței recurate și obligarea M.E.C.T.S.

să recunoască diploma de licență pentru reclamantă.

Punctul

de vedere al intimatului M.E.C.T.S., fost expus în întâmpinare, subliniindu-se că

în lipsa unui temei legal pentru obligația recunoașterii diplomei emise de o universitate

nu poate fi admisă acțiunea reclamantei și că pentru acestea se apreciază ca

fiind legală și temeinică sentința recurată.

Examinând cauza din

perspectiva obiectului ei, a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține

că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate

în continuare:

Considerentele

sentinței aflate în control judiciar demonstrează că au fost respectate prevederile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate rațiunile care au format

convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate cererile părții.

Nu

poate trece neobservat faptul că în cuprinsul cererii de recurs nu se combat argumentele

instanței, susținerile detaliate fiind neconsistente și neputând fi circumscrise

niciunuia din motivele de recurs invocate – art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

Nici

din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., care permit instanței de recurs

să examineze cauza sub toate aspectele, sentința recurată nu este susceptibilă

de a fi reformată în sensul solicitat.

În

evaluarea acțiunii cu care a fost învestită, în mod corect judecătorul fondului

s-a raportat, pe de o parte, la obiectul acesteia (obligarea M.E.C.T.S. să

recunoască diploma de licență emisă de Universitatea S.H. în favoarea reclamantei),

iar pe de altă parte, la normele care reglementează atribuțiile ministerului

pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările

legale relevante pentru speță – Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru

aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior

și Legea învățământului nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei

de licență a reclamantei.

Din

analiza tuturor actelor normative menționate a rezultat că ministerul pârât nu

are nicio atribuție de a emite acte prin care să recunoască diplomele de

licență, conform art. 4 alin. (2) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007

atribuțiile acestei autorități privind conceperea și tehnoredactarea modelelor

de referință ale formularelor acestor acte, pe baza consultărilor cu

instituțiile de învățământ și cu alte instituții prevăzute de lege.

Diploma

de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent

sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost

eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor

ce decurg din ea.

În

acest sens jurisprudența Înaltei Curți (spre exemplificare: Deciziile secției contencios

administrativ și fiscal, nr. 2574 din 24 mai 2012 și nr. 5744 din 4 iunie 2013)

confirmă soluția în prezenta cauză.

Protejarea

drepturilor ce decurg din diploma de licență se poate realiza, însă în cadrul altui

demers judiciar; recurenta - reclamantă a invocat încălcarea dreptului de

înscriere la cursurile de master, deci are posibilitatea de a se adresa

instanței prin acțiune formulată în contradictoriu cu instituția/autoritatea care

îi nesocotește acest drept, fără a fi nevoie de intervenția M.E.C.T.S., pentru „recunoașterea

diplomei de licență”.

De asemenea, Înalta

Curte observă că în mod corect prima instanță a constatat nerelevanța în cauză

a O.G. nr. 10/2009 (privind dreptul studenților înmatriculați la formele de

învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la

programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate)

- abrogată prin Legea nr. 1/2011 – act normativ invocat și prin cererea de

recurs, fără a se demonstra legătura cu obiectul dedus judecății.

Având în vedere cele

arătate, precum și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.S. (fostă A.P.S.) împotriva Sentinței nr. 1618 din 6 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.