ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 680/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința nr. 2158 din 26 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii; - a respins acțiunea formulată de reclamanta H.(P.) M. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., având ca obiect recunoașterea diplomei de licență seria A nr. 0050634 emisă de Universitatea S.H. din București. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, Curtea de apel a constatat că nu este întemeiată, existând identitate între persoana pârâtului chemat în judecată în această calitate procesuală și persoana căreia, potrivit legii, îi revine această atribuție de verificare a legalității actelor de studii.

În ceea ce privește excepției inadmisibilității, Curtea de apel a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că acțiune vizează analizarea fondului cauzei. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta H.(fosta P.) M., este absolventă a Universității S.H. – F.S.P., forma de învățământ ID, iar, în urma promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2008, i-a fost eliberată diploma de licența seria A nr. 0050634. Reclamanta a solicitat pârâtului să îi elibereze un act oficial prin care se recunoaște în mod neechivoc diploma, cu timbru sec din partea ministerului, arătând că adeverințele eliberate de universitate, având antetul ministerului, au produs deja efecte juridice față de terți și nu mai pot fi anulate decât pe cale judecătorească.

Pârâtul a răspuns reclamantei în sensul că D.G.I.S. are în sfera din competență formularea răspunsurilor privind legalitatea actelor de studii și conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ, specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu hotărârile de Guvern în vigoare. În mod legal pârâtul a reținut că, în vederea recunoașterii studiilor trebuie ca specializarea care a fost urmată la o anumită formă de învățământ, să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, astfel încât în temeiul datelor expuse de către reclamantă și față de specializarea absolvită prin licență de către reclamantă la forma de învățământ I.D.

nu era prevăzută în nicio hotărâre de Guvern, deși, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, se impunea ca și această formă de învățământ să parcurgă procedura de acreditare-autorizare. Faptul că diploma de licență poartă antetul pârâtului, nefiind anulată până în prezent nu poate conduce la obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ suplimentar de recunoaștere a valabilității și legalității acestui act de studiu. Dispozițiilor legale imperative prevăd că orice facultate/universitate să se supună, anterior demarării unor forme de învățământ, procedurii speciale de acreditare/autorizare.

Împrejurarea că diploma de licență poartă antetul pârâtului, nefiind anulată până în prezent, nu poate conduce la obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ suplimentar de recunoaștere a valabilității și legalității acestui act de studiu obținut de către reclamantă, nefiind emis de către pârât în forma obținută de către reclamantă, iar ștampila aplicată pe acest act de studii neaparținând pârâtului, pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere că serviciul de educație trebuie supus principiului priorității interesului public față de interesul privat, principiu care constă în necesitatea respectării dispozițiilor legale imperative care prevăd că orice facultate/universitate să se supună, anterior demarării unor forme de învățământ, procedurii speciale de acreditare/autorizare din partea A.R.A.C.I.S., neavând relevanță împrejurarea că, prin Legea educației nr. 1/2011, a fost abrogată inclusiv O.G.

nr. 10/2009, considerente care coroborate conduc la constatarea caracterului justificat al refuzului manifestat de către pârât. 2. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta H.(fostă P.) M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Prin criticile din recurs se susține că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor cauzei, întrucât, din răspunsurile primite la plaângerile prealabile, rezultă că ministerul nu recunoaște diploma, deși reclamantei i-a fost eliberată diploma de licență, act administrativ care nu a fost revocat sau anulat, prin hotărâre judecătorească.

Se mai arată că problema acreditării universității viozează exclusiv instituția de învăpțământ superior și se invocă teoria aparenței dreptului, în sensul că nu poate fi imputată reclamantei lipsa de diligență a universității. 3. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. În evaluarea acțiunii cu care a fost învestit, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat, pe de o parte, la obiectul cererii, obligarea ministerului să recunoască diploma de licență seria A nr. 0050634 emisă de Universitatea S.H. din București în favoarea reclamantei, iar, pe de altă parte, la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât.

În acest sens, Înalta Curte, în raport cu reglementările relevante, respectiv cele ale Legii educației naționale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S. , ale Ordinului M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și ale Legii învățământului nr. 84/1995, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei. Din analiza tuturor actelor normative menționate rezultă că ministerul pârât nu are nicio atribuție de a emite acte prin care să recunoască diplomele de licență, iar, conform art. 4 alin. (2) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007, atribuțiile acestei autorități publice rezidă în conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor acestor acte, pe baza consultărilor cu instituțiile de învățământ și cu alte instituții prevăzute de lege.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea. Protejarea drepturilor ce decurg din diploma de licență se poate realiza, însă, în cadrul altui demers judiciar, având posibilitatea de a se adresa instanței prin acțiune formulată în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește acest drept, fără a fi nevoie de intervenția M.E.N. pentru recunoașterea actului de studii.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O., și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 2345/2012, nr. 2574/2012 și nr. 4489/2012. Pentru considerentele arătate, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta H.(fostă P.) M. împotriva Sentinței civile nr. 2158 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2013.