ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 680/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

din 26 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins, ca

neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității

acțiunii;

- a respins acțiunea

formulată de reclamanta H.(P.) M. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., având

ca obiect recunoașterea diplomei de licență seria A nr. 0050634 emisă

de Universitatea S.H. din București.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, Curtea de

apel a constatat că nu este întemeiată, existând identitate între persoana

pârâtului chemat în judecată în această calitate procesuală și persoana căreia,

potrivit legii, îi revine această atribuție de verificare a legalității actelor

de studii.

În ceea ce

privește excepției inadmisibilității, Curtea de apel a respins-o ca

neîntemeiată având în vedere că acțiune vizează analizarea fondului cauzei.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta H.(fosta P.)

M., este absolventă a Universității S.H. – F.S.P., forma de învățământ ID, iar,

în urma promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2008, i-a fost

eliberată diploma de licența seria A nr. 0050634.

Reclamanta a

solicitat pârâtului să îi elibereze un act oficial prin care se recunoaște în

mod neechivoc diploma, cu timbru sec din partea ministerului, arătând că

adeverințele eliberate de universitate, având antetul ministerului, au produs

deja efecte juridice față de terți și nu mai pot fi anulate decât pe cale

judecătorească.

Pârâtul a răspuns

reclamantei în sensul că D.G.I.S. are în sfera din competență formularea

răspunsurilor privind legalitatea actelor de studii și conținutului de formare,

respectiv legalitatea formelor de învățământ, specializărilor și statutul

facultăților și instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu

hotărârile de Guvern în vigoare.

În mod legal pârâtul

a reținut că, în vederea recunoașterii studiilor trebuie ca specializarea care

a fost urmată la o anumită formă de învățământ, să fie acreditată sau

autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul

înscrierii în anul I de facultate, astfel încât în temeiul datelor expuse de

către reclamantă și față de specializarea absolvită prin licență de către

reclamantă la forma de învățământ I.D. nu era prevăzută în nicio hotărâre de

Guvern, deși, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, se impunea ca

și această formă de învățământ să parcurgă procedura de acreditare-autorizare.

Faptul că diploma de

licență poartă antetul pârâtului, nefiind anulată până în prezent nu poate

conduce la obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ suplimentar

de recunoaștere a valabilității și legalității acestui act de studiu. Dispozițiilor

legale imperative prevăd că orice facultate/universitate să se supună, anterior

demarării unor forme de învățământ, procedurii speciale de

acreditare/autorizare.

Împrejurarea că

diploma de licență poartă antetul pârâtului, nefiind anulată până în prezent,

nu poate conduce la obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ

suplimentar de recunoaștere a valabilității și legalității acestui act de

studiu obținut de către reclamantă, nefiind emis de către pârât în forma obținută

de către reclamantă, iar ștampila aplicată pe acest act de studii neaparținând

pârâtului, pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere că serviciul de

educație trebuie supus principiului priorității interesului public față de

interesul privat, principiu care constă în necesitatea respectării

dispozițiilor legale imperative care prevăd că orice facultate/universitate să

se supună, anterior demarării unor forme de învățământ, procedurii speciale de

acreditare/autorizare din partea A.R.A.C.I.S., neavând relevanță împrejurarea

că, prin Legea educației nr. 1/2011, a fost abrogată inclusiv O.G. nr. 10/2009,

considerente care coroborate conduc la constatarea caracterului justificat al

refuzului manifestat de către pârât.

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta H.(fostă P.) M., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 și prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin criticile din

recurs se susține că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a

înscrisurilor cauzei, întrucât, din răspunsurile primite la plaângerile

prealabile, rezultă că ministerul nu recunoaște diploma, deși reclamantei i-a

fost eliberată diploma de licență, act administrativ care nu a fost revocat sau

anulat, prin hotărâre judecătorească.

Se mai arată că

problema acreditării universității viozează exclusiv instituția de învăpțământ

superior și se invocă teoria aparenței dreptului, în sensul că nu poate fi

imputată reclamantei lipsa de diligență a universității.

prin prisma criticilor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele arătate în continuare.

În evaluarea acțiunii

cu care a fost învestit, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat, pe de

o parte, la obiectul cererii, obligarea ministerului să recunoască diploma de licență

seria A nr. 0050634 emisă de Universitatea S.H. din București în favoarea

reclamantei, iar, pe de altă parte, la normele care reglementează atribuțiile ministerului

pârât.

În acest sens, Înalta

Curte, în raport cu reglementările relevante, respectiv cele ale Legii educației

naționale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 536/2011

privind

organizarea și funcționarea M.E.C.T.S.

, ale Ordinului M.E.C.T.S. nr. 2284/2007

pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul

superior și ale Legii învățământului nr. 84/1995, în vigoare la momentul eliberării

diplomei de licență a reclamantei.

Din analiza tuturor

actelor normative menționate rezultă că ministerul pârât nu are nicio atribuție

de a emite acte prin care să recunoască diplomele de licență, iar, conform art.

4 alin. (2) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007, atribuțiile acestei

autorități publice rezidă în conceperea și tehnoredactarea modelelor de

referință ale formularelor acestor acte, pe baza consultărilor cu instituțiile de

învățământ și cu alte instituții prevăzute de lege.

Diploma de licență

este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau

anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată

în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub  aspectul drepturilor

ce decurg din ea.

Protejarea drepturilor

ce decurg din diploma de licență se poate realiza, însă, în cadrul altui demers

judiciar, având posibilitatea de a se adresa instanței prin acțiune formulată în

contradictoriu cu instituția/autoritatea care  îi nesocotește acest drept, fără

a fi nevoie de intervenția M.E.N. pentru recunoașterea actului de studii.

La pronunțarea

prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți

de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin

promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a

principiului securității juridice, prevăzut implicit

în totalitatea

articolelor C.E.D.O., și care constituie unul din elementele fundamentale ale

statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05,

B. împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară

reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 2345/2012, nr. 2574/2012 și

nr. 4489/2012.

Pentru considerentele

arătate, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, nefiind

identificate motive de reformare în sensul art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) coroborat cu art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta H.(fostă P.) M. împotriva Sentinței civile nr. 2158 din

26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2013.