ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6414/2013

Decizia nr. 6414/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 27 decembrie 2012, prin declinare de competență de la Tribunalul București, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând obligarea pârâtului la recunoașterea diplomei de licență emisă de Universitatea C., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 531 din 5 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că:

Reclamantul a absolvit Universitatea C. din București, D., forma de învățământ la distanță, obținând titlul de licențiat în psihologie în urma promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2008, fiindu-i eliberată diploma de licență.

Ca răspuns la plângerea prealabilă formulată, reclamantului i s-a comunicat, prin adresa din 06 august 2012, că B. avizează numai achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților de la SC E. SA, întreaga responsabilitate privind eliberarea actelor de studii revenind instituției de învățământ.

Diploma de licență eliberată reclamantului, la data de 30 septembrie 2009, este un act administrativ care a produs efecte juridice, a intrat în circuitul civil și atâta timp cât nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, continuă să producă efecte juridice, reclamantul beneficiind în continuare de drepturile pe care i le conferă acest act, fără a fi nevoie de o recunoaștere din partea ministerului pârât.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul B. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.

Actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea nr. 84/1995 și din celelalte reglementări în vigoare. Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.

Instanța a reținut că Legea nr. 84/1995, în vigoare la data eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu conține nicio prevedere conform căreia, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din această lege, conferite de diploma de licență, este necesară eliberarea unui act de către minister, prin care diploma să fie recunoscută în mod neechivoc, astfel cum se solicită prin prezenta acțiune.

Atribuțiile care revin B. în procesul de eliberare a actelor de studii sunt restrânse și vizează, conform art. 4 alin. (2) din ordinul sus menționat, conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor acestor acte, în baza consultării cu instituțiile de învățământ superior și cu alte instituții prevăzute de legislația în vigoare și desemnare a unității de specialitate, care tipărește și difuzează formularele actelor de studii, conform art. 7 din ordin, iar ulterior eliberării actelor de studii ministerul-pârât neavând nicio atribuție de a emite acte administrative prin care să recunoască respectivele acte.

În consecință, a reținut instanța că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, neputându-se reține că pârâtul a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea reclamantei de eliberarea a unui act de recunoaștere a diplomei de licență.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.

Criticile expuse în cererea de recurs nu au fost încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., în sinteză reiterându-se că soluția de respingere a acțiunii având ca obiect obligarea B. să recunoască reclamantului diploma de licență emisă de Universitatea C. este de natură a o vătăma pe aceasta, care este absolvență a universității menționate, D., forma de învățământ la distanță.

Prin Ordinul nr. 3404/2006 (art. 8) B. a recunoscut posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile la care sunt acreditate să organizeze cursuri de zi.

Cu toate acestea după anul 2009 ministerul a refuzat să mai elibereze diplome pentru absolvenții din acest an, încălcându-și astfel conduita abordată constant până la acel moment.

S-a mai arătat că potrivit teoriei de drept comun a irevocabilității actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicționale, odată ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de emitent, ci poate fi desființat chiar prin intermediul instanței judecătorești.

În concret, adeverințele/diplomele eliberate de Universitatea C. au produs deja efecte juridice față de terți, iar obținerea unei diplome presupune în fapt și recunoașterea formei de învățământ urmate de absolvent.

S-a mai arătat că O.U.G. nr. 10/2009 (art. 2-4) încalcă în mod flagrant drepturile unui număr mare de absolvenți care riscă să fie excluși din cariere, din viața socială și au fost stigmatizați de decizia abuzivă a conducerii B. și că toate cele arătate impun modificarea sentinței recurate și obligarea B. să recunoască diploma de licență pentru reclamantă.

Punctul de vedere al intimatului B. (succesor al B. conform O.U.G. nr. 99/2012) a fost expus în întâmpinare, subliniindu-se că în lipsa unui temei legal pentru obligația recunoașterii diplomei emise de o universitate nu poate fi admisă acțiunea reclamantului și că pentru acestea se apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată.

Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a prevederilor legale incidente, precum și prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

Considerentele sentinței aflate în control judiciar demonstrează că au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate rațiunile care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate cererile părții.

Nici din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., care permit instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele, sentința recurată nu este susceptibilă de a fi reformată în sensul solicitat.

În evaluarea acțiunii cu care a fost învestită, în mod corect judecătorul fondului s-a raportat, pe de o parte, la obiectul acesteia (obligarea B. să recunoască diploma de licență seria A nr. 0050892 emisă de Universitatea C. în favoarea reclamantului), iar pe de altă parte, la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul B. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei.

Din analiza tuturor actelor normative menționate a rezultat că ministerul pârât nu are nicio atribuție de a emite acte prin care să recunoască diplomele de licență, conform art. 4(2) din Ordinul B. nr. 2284/2007 atribuțiile acestei autorități privind conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor acestor acte, pe baza consultărilor cu instituțiile de învățământ și cu alte instituții prevăzute de lege.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

În acest sens jurisprudența Înaltei Curți (spre exemplificare: Deciziile secției contencios administrativ și fiscal, nr. 2574 din 24 mai 2012 și nr. 5744 din 4 iunie 2013) confirmă soluția în prezenta cauză.

Protejarea drepturilor ce decurg din diploma de licență se poate realiza, însă în cadrul altui demers judiciar, în ipoteza în care recurentului-reclamant îi sunt vătămate drepturi concrete ce decurg din diploma de licență al cărei titular este, ceea ce în speță nu a fost invocat.

De asemenea, Înalta Curte observă că în mod corect prima instanță a constatat nerelevanța în cauză a O.G. nr. 10/2009 (privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate) - abrogată prin Legea nr. 1/2011 - act normativ invocat și prin cererea de recurs, fără a se demonstra legătura cu obiectul dedus judecății.

Având în vedere cele arătate, precum și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., împotriva sentinței civile nr. 531 din 5 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.